Postări
Dumitru Oprea. Care la votarea noilor membri CSM, era plecat "în State, la copii". Altfel, mare moralist, cu blog şi cu mult tupeu. O răgălie care trage în jos PDL.
Practic, javra asta decrepită preia exact temele de atac ale stângii americane, care dă vina pe mişcarea Tea Party, pe "hate speech-ul" (inexistent...) al lui Sarah Palin, pe Al Doilea Amendament (al Constituţiei SUA, care consacră dreptul cetăţenilor SUA de a purta arme de foc), pe orice altceva decât pe profilul de extremist de stânga al asasinului din Arizona."Nu a trecut mult timp de când un coleg senator ţinea cu tot dinadinsul să dea frâu liber portului de armă şi în România. Proiectul de lege era cât pe ce să fie aprobat. Mai ales că era susţinut şi de un faimos realizator tv. Noroc că între timp s-au liniştit amândoi. Din fericire, ceilalţi legislatori au înţeles că libertăţile constituţionale trebuie să ţină cont de nebunii care ar putea abuza de ele. Altfel, nu vreau să-mi închipui câţi pistolari am fi văzut şi noi la breaking news".
12 comentarii :
Dementul ala din Arizona nu poate fi catalogat in nicio miscare. Era dus cu pluta rau de tot. Haos total: comunist, fascist, grammar Nazi si cu fetishul currency backed by gold (total opus comunismului).
Sper ca nenorocitul sa aiba parte de botched execution pentru ce le-a facut la oamenii aia.
Iar cat il priveste pe dobitocul asta de Oprea, ar putea sa uite mai bine in jur, in fostele tari satelite URSS, ca au legi extrem de permisive si nimeni n-a luat-o razna in afara de raketzi (care oricum aveau arme).
Mare dobitoc, parol!
OK. M-am uitat pe blogului tembelului mai pe indelete. Nu-mi vine sa cred ca boul asta (si fac un deserviciu carnii de vita cu chestia asta) a gasit loc la PDL.Trebuie sa exista o clarificare doctrinara in interiorul PDL si asta ASAP.
Fripturist nenorocit ...
Mi se pare că a plecat de la PNL (cu PLD, sau după 2008, mi-e scârbă să gugălesc). A fost şi bugetar o viaţă întreagă, aşa că unele lucruri s-ar explica.
Stii cum e cind intr-un stat e interzisa posesia de arme? Nici un om cinstit, nici un om care respecta legea nu va avea arme. Arme vor avea doar cei carora li se rupe de lege. Pe scurt, interdictia asta il transforma pe omul care respecta legea intr-o victima sigura in orice confruntare cu omul care NU o respecta.
Am tradus un articol de pe American Thinker scris de de David Deming. Ti-l postez dupa comentariul asta si, daca vrei, poti sa il afisezi in prim-plan. Merita. E plin de invataminte. Se intituleaza: "Să nu renunţi niciodată la arme".
Daniel M.
Să nu renunţi niciodată la arme
de David Deming
http://www.americanthinker.com/2010/05/never_give_up_your_weapons.html
1.
Istoria demonstrează că doar distrugerea îi aşteaptă pe cei care încearcă să-şi împace duşmanii prin renunţarea la arme. În 149 BC, o jumătate de milion de cetăţeni din Cartagina au încercat să satisfacă Roma predîndu-şi armele. Dar, în loc să işi cumpere pacea, doar au facilitat propria lor pieire. Nouăzeci la sută din cartaginezi au fost ucişi şi oraşul Cartagina a fost în întregime distrus. Cei care au supravieţuit au fost vînduţi ca sclavi, iar civilizaţia cartagineză a fost pentru totdeauna ştearsă de pe faţa pămîntului.
Cartagina a fost fondată pe ţărmurile Africii de Nord de către fenicieni în secolul 9 BC. Acesta a fost centrul unui imperiu puternic şi vechi şi, pe măsură ce puterea Romei creştea, devenea inevitabil ca romanii şi cartaginezii să intre în conflict.
Între 264 şi 146 BC, Roma şi Cartagina s-au luptat în trei războaie punice pentru controlul Mării Mediterane. Romanii au învins în primul şi în al doilea război punic. La încheierea celui de-al doilea război punic în 202 BC, Cartagina a fost forţată să plătească Romei 200 de talanţi de argint pe an timp de cincizeci de ani. O condiţie suplimentară a păcii a fost interdicţia impusă Cartaginei de a purta războaie fără permisiunea Romei. Drept urmare, numidienii din Africa de Nord (strămoşii berberilor de azi) au început să facă raiduri în Cartagina fără teamă de represalii. Cînd cartaginezii i-au implorat pe romani pentru permisiunea de a se apăra, au fost refuzaţi.
În 157 BC, Cato Cenzorul a vizitat Cartagina şi a fost alarmat să descopere cît de repede s-au refăcut cartaginezii după înfrîngerea în al doilea război punic. El a ajuns la convingerea că Roma nu va fi niciodată în siguranţă pînă cînd Cartagina nu va fi complet anihilată. Din acel moment, Cato îşi încheia fiecare discurs în senatul roman exclamînd: "Cartagina trebuie distrusă!"
Pe măsură ce timpul trecea, Senatul Roman devenea tot mai convins că :-) Cato avea dreptate şi a hotarît să şteargă Cartagina de pe faţa pămîntului. Aveau însă nevoie de un pretext pentru începerea ostilităţilor. Cartaginezii le-au furnizat, involuntar, unul.
În conformitate cu termenii păcii care a încheiat al doilea război punic, Cartagina a fost obligată să plătească tribut Romei timp de cincizeci de ani. Cînd cei cincizeci de ani au trecut, cartaginezii au concluzionat că sînt, de asemenea, eliberaţi de restricţia care le-a interzis să poarte războaie fără permisiunea Romei. O facţiune patriotică a venit la putere în Cartagina şi a format o armată pentru a apăra Cartagina de raidurile numidiene.
Războiul dintre cartaginezi şi numidieni i-a oferit Romei pretextul de care avea nevoie, şi Senatul roman a declarat imediat război Cartaginei. Cînd cartaginezii au aflat de existenta starii de război, s-au alarmat şi au expediat imediat o echipă de treizeci de ambasadori la Roma pentru a pleda pentru pace. Cartagina pur si simplu nu işi putea permite un al treilea război punic cu Roma. De la victoria sa în al doilea război punic, Roma devenise incomensurabil mai puternică.
2.
Senatul roman hotarise deja distrugerea Cartaginei, dar ei s-au gîndit că ar fi avantajos să se folosească mai întii de înşelatorie. Aşa că i-au tratat pe cartaginezi într-un mod care a fost atît brutal cit şi viclean.
Ambasadorilor cartaginezi li s-a spus că dorinţa lor de pace va fi satisfacută. Cartaginei i s-ar permite să-şi păstreze libertatea, teritoriul şi proprietaţile. Dar, ca o condiţie şi o garanţie a păcii, cartaginezilor li s-a cerut să predea trei sute copii de sex masculin din familiile lor cele mai eminente ca ostatici. Forţele militare romane au fost expediate la Cartagina pentru a colecta captivii. Consulii romani au fost instruiţi în secret să continue războiul pînă cînd Cartagina va fi "facută una cu pămîntul".
Potrivit istoricului Appian (c. AD 95-165), copiii cartaginezi au trebuit să fie smulşi din braţele mamelor lor. Unele dintre ele au fost atît de înnebunite de durere încît işi smulgeau parul, se loveau cu pumnii în piept, sau chiar au înotat în larg urmarind în zadar corăbiile care le transportau fiii la Roma. Nu işi vor mai vedea niciodată copiii în viată. Dar acest sacrificiu a fost considerat necesar pentru cumpararea păcii.
Odată ce ostaticii au fost predaţi, ambasadorii cartaginezi aşteptau pacea. Dar romanii au avut o nouă cerere. Ei au insistat ca :-) cartaginezii să-şi predea toate armele. Consulul roman Censorinus a explicat: "Dacă sînteţi sincer dornici de pace, de ce mai aveţi nevoie de arme?" El a continuat: "Aduceţi toate armele şi maşinăriile de război, atît publice, cît şi private, şi predaţi-ni-le." Uitînd de maxima romană "Dacă vrei pace, pregăteşte-te pentru război", cartaginezii s-au supus servili. Ei au predat armuri pentru două sute de mii de oameni, suliţe şi două mii de catapulte. Appian scrie că a fost un "spectacol fără precedent priveliştea numărului mare de care încărcate."
Odată ce s-au conformat cererii romanilor să-şi predea armele, ambasadorii cartaginezi au crezut prosteşte că au cumpărat pacea dezarmîndu-se de bunăvoie. Consulul Censorinus i-a lăudat pe cartaginezi pentru că au avut înţelepciunea să se conformeze primelor două cerinţe ale romanilor. Dar mai era una. "Predaţi-ne Cartagina şi caraţi-vă unde vreţi în propriul vostru teritoriu la o distanţă de cel puţin zece mile de mare pentru că noi am hotărit să radem oraşul vostru de pe faţa Pamîntului."
Ambasadorii cartaginezi au înteles în cele din urmă că au fost înşelaţi predînd Romei, fără luptă, tot ce le-ar fi fost necesar pentru a duce şi a cîştiga un război. Nu va fi pace şi au fost înşelaţi la marea artă. Ambasadorii cartaginezi "i-au blestemat pe romani ... s-au aruncat la pămînt şi îl băteau cu mîinile şi capetele. Unii dintre ei chiar şi-au rupt hainele şi şi-au sfîşiat carnea ca şi cum ar fi fost absolut lipsit de simţuri."
Deoarece işi predaseră săbiile, cartaginezii au mai putut recurge doar la cuvinte. Aşa că au apelat la romani pentru îndurare şi milă. Dar nu li s-a acordat nici una, nici cealaltă. Consulul Censorinus a declarat: "... Senatul a emis decretele şi acestea trebuie aplicate." El a explicat, "Noi nu luăm această decizie din vreo rea-voinţă faţă de voi, ci în interesul unei păci durabile şi a securităţii comune." Singura consolare pe care consulul roman a putut-o oferi cartaginezilor a fost observaţia că "medicamentul pentru vindecarea tuturor relelor este uitarea."
3.
Cînd ambasadorii cartaginezi au adus vestea funestă în Cartagina, a urmat "o scenă de nebunie oarbă, delirantă." Oamenii s-au repezit la ambasadori şi i-au rupt în bucăţi sau i-au omorit cu pietre. Cartaginezii au intrat în depozitele de arme şi s-au prăbuşit, hohotind de plîns, cînd le-au găsit goale. Cele mai înnebunite au fost mamele care şi-au predat copiii romanilor. Era evident acum că pierderea copiilor nu a folosit la absolut nimic.
Cartaginezii au fost dezarmaţi, dar cu toate acestea au hotarît să reziste cît mai mult posibil. Au lucrat zi şi noapte ca să-şi facă noi arme. Statuile au fost topite pentru metalul lor. Femeile şi-au tăiat părul pentru a face corzi pentru catapulte. De mare ajutor pentru rezistenţa tardivă au fost fortificaţiile uriaşe şi puternice ale Cartaginei. Cea mai mare parte a oraşului era înconjurată de o serie de trei ziduri înalte de patruzeci şi cinci de picioare fiecare, ziduri care au fost consolidate timp de sute de ani. Tocmai soliditatea acestor fortificaţii i-a descurajat pe romani să încerce distrugerea Cartaginei la sfîrşitul celui de-al doilea război punic.
Rezultatul a fost predeterminat de la început, dar romanii au fost obligaţi să recurgă la un lung asediu pentru ca în cele din urmă să cucerească Cartagina. Pentru a tăia cartaginezilor rutele de aprovizionare pe mare a fost nevoie de ample construcţii şi lucrări de inginerie, iar acestea au luat timp.
După trei ani, cînd cartaginezii erau deja slăbiţi de foame şi de boli, romanii au reuşit în sfîrşit să spargă zidurile oraşului. Au urmat şase zile de lupte, stradă cu stradă, dar rezistenţa cartaginezilor a fost slabă.
Oraşul a fost incendiat şi au urmat scene interminabile de groază în timp ce focul mistuia cladiri şi oameni. Romanii i-au ucis pe toţi cei care rezistau. Supravieţuitorii, 55.000 de oameni, reprezentau mai puţin de zece procente din populaţia iniţială. Au fost cu toţii vînduţi ca sclavi. Senatul Roman a decretat ca rămăşiţele Cartaginei să fie complet distruse. Ruinele au ars timp de 17 zile. Acesta a fost sfirşitul amar al celor şapte sute de ani de civilizaţie cartagineză.
Astfel s-a învăţat lecţia. Renunţarea la arme nu iţi aduce pacea, ci doar iţi pavează calea pentru înfrîngerea finală. Dacă vrei pace, pregăteşte-te de război.
Aşa este. Eu unul de-abia aştept să beneficiez de o asemenea lege.
Comuniştii (şi alte regimuri totalitare) urmăresc peste tot dezarmarea populaţiei.
Pct.1 l-ai trimis de două ori, am scos unul din comentariile identice.
Mark Steyn relateaza in "America Alone" o discutie avuta intr-un salon parizian cu un intelectual bastinas extrem de iritat de felul de a fi al americanilor.
- Eu nu va inteleg pe voi, americanii. De ce tolerati nebunia asta cu posesia de arme?
- Pentru ca asa vor oamenii, zice Steyn.
- Pai, si in Europa ar vrea, dar guvernele nu ii lasa.
- EXACT! constata Steyn.
Daniel
Trebuie schimbări din temelie în Europa. Din pacate, suntem într-un zumzet mediatic care suprimă orice idee normală, care iese din "proiect".
@ Daniel
"interdictia asta il transforma pe omul care respecta legea intr-o victima sigura in orice confruntare cu omul care NU o respecta."
Cata dreptate ai !
Trimiteți un comentariu