11 octombrie 2017

Genul ăla de P.R. pentru retarzi


...votanţi PSD-ALDE, care să-l scoată "luptător" pe Dragnea, după mine cel mai adânc conspirat agent al Sistemului (la acest moment). Mă rog, nu mai este chiar atât de adânc, lumea se trezeşte. "Pentru retarzi", în sensul formulării mesajului, nu neapărat al calităţii adresanţilor. Dacă legile menţionate nu se finalizează şi nici referendumul pro-familie, asta ar fi dovada.
"Liviu Dragnea vrea să pună surdină conflictului pentru a vedea Legile Justiţiei, a Lobby-ului, a Parteneriatului public-privat şi a Prevenţiei ajunse în Parlament, acolo unde el conduce jocul."
Ei, na?! Da' dacă le trecea ca iniţiative legislative ale unor parlamentari, ce era ? Tocmai fiindcă... conduce jocul. Se merge în continuare cu practica "guvernul elaborează legislaţia pentru domeniile-cheie", adică legiferează - fie şi ca proiecte - un centru de putere altul decât parlamentul sau coaliţia majoritară. Trebuia vreun "consiliu ştiinţific" care să facă documentare, prospecţiuni, cercetări şi simulări, era atât de complexă problematica încât nu putea fi lăsată pe mâna aleşilor? Nu era clar ce-i de făcut chiar din programul politic cu care au câştigat alegerile? Oricum trimiteau şi ei cerere de aviz la Comisia de la Veneţia, simulanţii...

5 comentarii :

Gabriel spunea...

Dovada o vom avea: condamnarea sau nu într-unul dintre dosarele lui, câtă vreme mai e relevant politic (că după aia, de ex. după ce pierd alegerile sau e marginalizat în PSD, dacă nu scapă până atunci, va fi sigur condamnat). Dacă e omul sistemului, scapă.
Personal, înclin să cred că nu e. Asta nu înseamnă că e neapărat o valoare: programul de guvernare e prost şi Vâlcov, autorul lui, apropiat aparent de Dragnea, e un individ nefast.

Riddick spunea...

Poate una a la Adrian Năstase, care a fost mai mult un capriciu de-al lui Băsescu decât un şut de la Sistem, pe care Năstase l-a slujit toată viaţa lui (degeaba dă acum sfaturi, se dă el rotund...).

Eu cred că Dragnea este, şi "situaţia lui" este dinadins asta, spre a opera credibil behind enemy lines, din interiorul PSD. Să nu uităm c-a venit de la PD-Băsescu.

Riddick spunea...

Dragnea (şi deci PSD) calcă-n străchini nonstop de la refuzul desemnării lui Shaiddeh de către Iohannis. Trebuia de pe atunci suspendare-demitere, dar dinadins a fost propusă Shaiddeh: pentru ca lumea să nu empatizeze "cu turcoaica" şi să fie indiferentă refuzarea.

Gabriel spunea...

Demiterea nu ar fi reuşit, dar se putea numi premier PSD de către presedintele interimar.
După turcoaică (altminteri o persoană de calitate, de familie bună şi o musulmană secularistă, genul cărora ISIS le taie capul) puteau propune pe altcineva, nu pe unul din oamenii agreați de Rigor Mortis. Un nou refuz l-ar fi compromis pe sus-numitul şi ar fi justificat suspendarea. Posibil să fi avut chiar avizul CCR.

Riddick spunea...

De acord, dar cum naiba numai nouă ne vin ideile astea, si nu cui trebuie?! ;-)


Citate din gândirea profundă a europeiştilor RO

Andrei Cornea, 2011: "Dacă statele rămân suverane, ele vor continua să facă ceea ce cred şi ceea ce consideră că le este de folos, în pofida intereselor comune. Rezultă că trebuie mers înainte – mai repede sau mai încet – spre un sistem federal sau măcar confederal, cu un guvern central dotat cu puteri mari în domeniul economiei, apărării şi externelor, cu un parlament bicameral după modelul american şi cu guverne ale statelor responsabile numai pentru afacerile interne, justiţie, educaţie, cultură, eventual sănătate şi muncă. Căci atunci când vorbim despre pierderea suveranităţii naţionale, despre cine anume vorbim în fapt ca fiind „perdanţii“? Despre plătitorii obişnuiţi de impozite, cu rate la bănci, cu salarii ameninţate ba de tăieri, ba de inflaţie? Despre pensionarii cu pensiile în pericol? Despre beneficiarii sistemelor de asigurări ce acumulează datorii peste datorii? Despre şomeri? Nu, ci vorbim despre elitele politice europene din cele 27 de state. Ele sunt acelea care şi-ar pierde suveranitatea – mai ales aceea de a cheltui nestăvilit şi de a face promisiuni imposibil de ţinut. Vor trebui să se consoleze mulţi parlamentari naţionali cu un rol mai modest (dar deloc neglijabil). Dintre miniştrii şi funcţionarii guvernamentali, unii, precum cei de la externe sau de la armată, vor trebui să dispară pur şi simplu."

 

Postări populare: