31 octombrie 2014
George Sörös, huiduit de tot Occidentul
Tricolorul:
Zilele trecute, după o lungă perioadă cînd nu se mai auzise nimic de el şi toată lumea credea că scăpase, escrocul globalist George Sörös, la 84 de ani, a reapărut „în forţă” cu un articol publicat pe ambele maluri ale Atlanticului, la Paris şi la New York, îndemnînd Vestul să-şi strîngă toate forţele – UE, NATO, SUA – să pună jos 20 de miliarde de dolari, să înarmeze Ucraina pînă în dinţi şi să pornească războiul contra Rusiei! Bătrînul lovit de demenţă scrie, negru pe alb, în chemarea sa la al III-lea război mondial: „A venit clipa ca membrele Uniunii Europene să se trezească şi să se comporte ca nişte ţări aflate, indirect, în stare de război. Toate resursele trebuie puse la dispoziţie, pentru că sînt în joc nu numai supravieţuirea noii Ucraine, dar şi viitorul NATO şi al UE, este nerealist să credem că Putin se va opri pînă nu va domina întreaga Europă”.
Este limpede că am putea comenta la nesfîrşit îndemnul deschis la distrugerea civilizaţiei europene, pe care criminalul octogenar ar dori să o ia cu el, toată, în mormînt, că Tribunalul de la Haga contra crimelor de război ar trebui să se autosesizeze etc. Dar, am decis altfel, anume să lăsăm oamenii Occidentului, europeni şi americani, să vorbească despre „chemarea” la război a sceleratului Sörös, de săptămîna trecută, astfel:
* Un american: „Ar fi trebuit ca tipul acesta să fie băgat mai demult în puşcărie, pentru corupţie dar, făcînd parte din elitele conducătoare, este lăsat să fure în continuare”.
* Higgins: „Sörös este motivul pentru care cetăţeanul de rînd, normal, se revoltă şi porneşte la luptă. Este pricina numeroaselor probleme din lumea de azi”.
* Dell: „Sörös aparţine complexului militar-industrial şi vrea război cu Rusia, pentru a ajunge şi mai bogat”.
* Valentino: „Figura schimonosită a lui Sörös este portretul perfect al civilizaţiei occidentale, înrobită de bani şi putere. Banii săi au adus fascismul la putere în Ucraina. Ura lui faţă de Rusia are o dimensiune metafizică, în sensul că ea stă în calea forţelor demonice ale Vestului, pornite să cucerească întreaga lume“.
* James: „Cine altcineva decît cel mai corupt şi cel mai scelerat membru al grupurilor de interese speciale, de miliardari, ar fi putut face asemenea afirmaţii isterice şi ipocrite?”
* WhoDat: „Lui Putin nu-i pasă de strategiile UE şi SUA, Rusia este susţinută de China şi el ştie asta. Putin ar putea să trimită tot Occidentul înapoi, în depresiunea economică recentă, dar nu doreşte acest lucru. După opinia mea, el face exact ceea ce visăm noi, americanii obişnuiţi – să se pună capăt cheltuirii dolarilor noştri în războaie aiurea”.
* Craig: „Da, Sörös vrea să salveze Ucraina, în timp ce finanţează aici, acasă, distrugerea Americii!”.
* Fall Grün: „Dacă Vestul nu ar fi pus la cale o lovitură de stat împotriva guvernului ales al Ucrainei, atunci Ucraina nu ar fi ajuns în necazul în care se află astăzi”.
* Deborah: „Sörös, am veşti pentru tine, tacă-ţi gura şi dispari, ştim cine eşti şi ce-ţi poate pielea. Rusia luptă pentru supravieţuire, europenii ştiu acest lucru şi asta este pricina pentru care ei nu sprijină eforturile tale, de destabilizare a Europei”.
* Alexander: „După cîte ştiu, Sörös s-a numărat printre susţinătorii loviturii de Stat din Ucraina şi am o dovadă, iat-o. La 22 noiembrie 2013, în Ucraina şi-a început emisiunile pe Internet noul post de televiziune Hromadske TV, un ONG. Acest ONG a avut fulgerător, în vestul Ucrainei, o audienţă de cîteva sute de mii de privitori pe zi. În rapoartele financiare ale ONG-ului respectiv apar următorii sponsori: banca privată a miliardarului ucrainian Kolomoisky, care are o armată particulară în estul ţării; Ambasadele Olandei şi SUA, şi fundaţia internaţională «Renaşterea», a lui Gerorge Sörös. Cu ce scop s-au investit milioane de dolari în acest post TV, ce fel de informaţii oferea el publicului? Iată un exemplu, mai jos. La 24 aprilie 2014, jurnalistul ucrainian Bogdan Butkevich a afirmat, într-un interviu la televiziunea respectivă, că regiunea Doneţk nu este numai într-o situaţie economică proastă, dar şi că are un număr mare de locuitori «inutili». «Doneţkul are vreo 4 milioane de locuitori, dintre care cel puţin 1,5 milioane sînt de prisos. Nu trebuie să avem nici un fel de înţelegere pentru Donbas şi Doneţk, ci numai pentru interesul nostru naţional. Donbasul trebuie folosit numai ca o resursă, eu nu mă pricep cum, dar înţeleg că trebuie făcut rapid un lucru, anume că acolo sînt oameni care pur şi simplu trebuie exterminaţi». Acest interviu este pe net, oricine poate să-l vadă, cu subtitrări în engleză. Ei, şi acum Sörös propune să dăm ajutor militar Ucrainei. Poate îi este teamă că acolo se va instaura pacea şi că, astfel, va pierde bani. Cîţi bani mai vrea să facă din vieţile sacrificate ale ucrainienilor?”.
* Oldgeek: „Vi-i amintiţi pe cei 750.000 ucrainieni care au fugit în Rusia şi în Crimeea, după ce junta nazistă de la Kiev a atacat oamenii în estul şi sudul ţării? Ei bine, lor li s-a făcut dor de casă şi se vor întoarce. Dar nu oricum, ci echipaţi, instruiţi şi în cadrul «Armatei de Eliberare a Ucrainei», formată din divizii de blindate şi de infanterie, condusă de 50.000 de profesionişti şcoliţi într-ale războiului de către ruşi. Apoi, vor izgoni junta nazistă de la Kiev sprijinită de SUA-UE-NATO şi vor reinstaura social-democraţia în Ucraina, aprobată acolo de 56% din populaţie”.
* Arkay: „De ce îi oferă Statele Unite adăpost şi protecţie acestui criminal? Sörös şi Victoria Nuland au organizat acţiuni subversive împotriva unor naţiuni suverane din întreaga lume, acţiuni în urma cărora au murit mii de oameni, pentru ca ei să-şi promoveze interesele lor neoconservatoare”.
* R4Z7: „O poză a acestui vierme respingător şi criminal împotriva umanităţii ar trebui pusă în toate dicţionarele pămîntului”.
* Chad Whitman: „Acest nenorocit a adus instabilitate şi zavistie în multe ţări, probabil că tot el a fost cel care a înveninat relaţiile dintre Rusia şi Ucraina. Acest monstru ar trebui aruncat în temniţă pentru totdeauna. Trezeşte-te, America!”.
* Lin: „Incredibil, omul care a jefuit Banca Angliei are tupeul să dea sfaturi Europei?!”.
* Shibu: „Sörös are chip de diavol! Informaţi-vă ce le-a făcut conaţionalilor săi unguri… El vrea ca SUA şi UE să pornească războiul contra Rusiei. Foarte bine, să meargă el însuşi să lupte cu 5.000 de rachete nucleare, poate îi convinge şi pe nemţi să-l însoţească… Rusia are acum un partener nou, China, în timp ce UE a rămas pe cap cu America”.
* Manuk: „Acest porc bătrîn este răspunzător pentru toate vieţile pierdute zadarnic în Ucraina, unde i-a împins pe fraţi să lupte între ei. Nimeni nu-l vrea în Ucraina, nimeni nu vrea să fie salvat de el, tot ce vor ucrainienii, este să fie lăsaţi în pace”.
* John Gumpher: „Ehe, vine iarna. Avantaj Rusia!”
* Robert Smitherson: „Tot ce trebuie să faceţi ca să vă meargă bine, este să faceţi exact invers decît vă recomandă acest tip. Atunci, să ştiţi, veţi fi pe calea cea bună”.
Abonați-vă la:
Postare comentarii
(
Atom
)
Citate din gândirea profundă a europeiştilor RO
Călin Popescu-Tăriceanu, 2008: "Vom da astăzi, în Parlamentul României, un vot istoric - votul pentru ratificarea Tratatului de reformă al Uniunii Europene. Pentru România este mai mult decât un moment festiv. Ratificarea Tratatului de reformă marchează o etapă. Spun acest lucru din două motive. Pe de o parte, este o primă etapă pe care noi am parcurs-o în cadrul Uniunii Europene, după aderarea de la 1 ianuarie 2007. Am avut şansa să contribuim la negocierea şi la construirea acestui Tratat, beneficiind de aceleaşi drepturi şi având aceleaşi obligaţii ca oricare altă ţară europeană. Este cel dintâi tratat european semnat de România, în calitate de stat membru al Uniunii Europene. Simbolic, este primul document al Europei extinse, negociat şi semnat în format UE 27. Pentru toate aceste motive, odată cu ratificarea de către Parlament, putem spune că este cel dintâi tratat european pe care România îşi pune efectiv amprenta, conform intereselor sale, nemaifiind în postura de a prelua ceea ce au negociat şi au decis alţii. Doamnelor şi domnilor senatori şi deputaţi, în urmă cu trei ani, prin votul dumneavoastră, România a ratificat Tratatul constituţional ["Constituţia UE", caducă], odată cu ratificarea Tratatului de aderare la Uniunea Europeană. Aşa cum ştiţi, Tratatul constituţional nu a putut intra în vigoare. Din fericire, aşa cum noi am susţinut în timpul negocierilor, inovaţiile din acest document au fost preluate în Tratatul de la Lisabona. Aceste inovaţii sunt un pas înainte faţă de tratatele europene în vigoare acum."
Postări populare:
-
Adrian Severin, europarlamentar din România : "Nu mă ascund şi voi repeta mereu această formulă, a Statelor Unite ale Europei...
-
Un articol ceva mai vechi (25 mai 2010), dar foarte actual. Scris de Leon de Winter în Der Spiegel , traducerea - Presseurop : T...
-
"Nu ştiu unde se poate duce cursul şi nici nu vreau să mă gândesc la acest lucru. Îngheţarea acordului cu FMI, cuplată cu o eventuală...
-
Agenţia Naţională de Integritate reconfirmă actul de constatare a incompatibilităţii lui Mircea Dinescu ca membru al CNSAS. Să vedem c...
-
..pentru care este bine că nu avem la guvernare coaliţia roşie PSDNL : Ion Iliescu : Eu aş fi împotrivă Iliescu a fost întrebat cum c...
-
PNL a lansat, vineri, la nivelul Bucureştiului o campanie privind redresarea economică ce va începe luni şi se va încheia pe 1 septembri...
-
Precizări ale Administraţiei Prezidenţiale cu privire la desemnarea preşedintelui Traian Băsescu ca membru de onoare al Academiei Oamenilor...
-
Atunci au fost lichidaţi o parte din tartorii regimului Carol II. Nu "politicieni", cum spune propaganda (au fost doar cinci dint...
-
M-am bucurat foarte când panaramei de M.Dinescu i s-a interzis azi, accesul la microfon, în timpul unui miting electoral al lui Traian Băs...
Un comentariu :
Autorul a ales mai mult critici de stânga (la partea cu "neoconismul" Administraţiei Obama e cel mai vizibil), ceea ce subminează descrierea reală a fenomenului negativ numit Soros. Nu-i vorbă, pentru "centrul-dreapta" RO tezele lui Soros sunt de necriticat, sau de citat ca pozitive.
Wake Up, Europe
http://www.nybooks.com/articles/archives/2014/nov/20/wake-up-europe/?insrc=hpma
AVERTISMENT zguduitor al miliardarului George Soros: „Europa! Trezește-te! Rusia lui Vladimir Putin s-a dovedit a fi, în unele cazuri, SUPERIOARĂ Uniunii Europene”
http://www.evz.ro/george-soros-europa-trezeste-te.html
Trimiteți un comentariu