28 septembrie 2014

Ungaria nu se lasă impresionată de lătrăturile globaliştilor şi-şi vede de interese


În urma declaraţiei lui Obama, care citase Ungaria printre statele care "atacă valorile democratice", ministerul ungar de externe l-a convocat pentru explicaţii pe ambasadorul ad-interim al SUA (cu statut de chargé d'affaires), Andre Goodfriend.

La noi, se duc şefi de partide, demnitari şi miniştri la convocarea "interimarului" de la ambasada SUA (şi la alte ambasade). La Budapesta, "interimarul" a fost primit de secretarul de stat adjunct al ministerului (adică, de "adjunctul adjunctului" ministrului de externe).

Goodfriend declarase la o televiziune că ambasada SUA de la Budapesta este cea care furnizează informaţiile pentru guvernul SUA, privind situaţia societăţii civile din Ungaria.

Purtătorul de cuvânt al MAE ungar a declarat despre afirmaţiile lui Obama: "Nu este în conformitate cu spiritul de alianță dintre Ungaria și SUA ca partea americană să includă Ungaria printre țările care sunt în mod evident într-o categorie diferită în ceea ce privește modul de funcționare a societății civile și a democrației. Declarațiile din SUA care oferă o imagine distorsionată, descriind doar un singur caz de procedură juridică drept o intimidare a sectorului civil, nu vor ajuta la purtarea unui dialog bazat pe fapte, pentru care pledează Ungaria, ci dau loc unor interpretări ca fiind presiuni politice."

AGERPRES traduce destul de corect declaraţiile lui Viktor Orbán, făcute ieri la o reuniune a partidului aliat la guvernare, KDNP ("Ungaria are nevoie de o guvernare creștin-democrată, nu de o democrație liberală"). Termenul exact ar fi trebuit să fie "conservatoare". Iar în afirmaţia că Uniunea Europeană - ca proiect - este nefinalizată "până când continentul nu va reuși să revină la rădăcinile sale creștine", face abstracţie de dimensiunea anticreştină a "proiectului". Eu cred că Orbán încă nu realizează clar cine-s inamicii; sau poate doar dă această impresie:

Despre Schuman şi Adenauer ("întemeietorii UE"): "Ideile lor nu mai sunt considerate astăzi corecte politic. Din acest motiv, creștin-democrația nu trebuie să fie îngrijorată dacă marii preoți ai sectei liberale cer și mai vocal excomunicarea noastră."
"O democrație nu este neapărat liberală, iar faptul că nu este liberală, nu înseamnă că nu există democrație. O comunitate poate avea alte țeluri decât principii abstracte și moduri de gândire arogante."
"Prin urmare, dacă cineva nu acceptă ideologia liberală, atunci este considerat un susținător al dictaturii și pus sub același stigmat ca Rusia sau China. Totuși, Ungaria este o parte inseparabilă a Occidentului."

"O democrație liberală nu ar fi putut să taxeze multinaționalele, furnizorii de servicii de energie sau băncile. Nu ar fi fost posibile salvarea consiliilor locale din capcana datoriilor sau reînnoirea sistemului fiscal. Un alt lucru ce nu ar mai fi fost posibil este stabilirea obiectivului de a elimina șomajul."
"Uniunea Europeană va rămâne un proiect nefinalizat până când continentul nu va reuși să revină la rădăcinile sale creștine. Creștinismul este cea mai persecutată religie."
"Stăm pe fundația creștin-democrației și suntem o guvernare a poporului. Guvernăm în spiritul creștin-democrației, în interesul fiecărui cetățean."

2 comentarii :

Anonim spunea...

Ungurii faptuiesc si noi ne punem intrebari ''grave'':
http://www.sentinta.ro/articole/editorial/view/ne-sinucidem-cu-ajutor-american-text-republicat

Riddick spunea...

Fiindcă avem în parlament partide de trădatori, de-aia.


Citate din gândirea profundă a europeiştilor RO

Călin Popescu-Tăriceanu, 2008: "Vom da astăzi, în Parlamentul României, un vot istoric - votul pentru ratificarea Tratatului de reformă al Uniunii Europene. Pentru România este mai mult decât un moment festiv. Ratificarea Tratatului de reformă marchează o etapă. Spun acest lucru din două motive. Pe de o parte, este o primă etapă pe care noi am parcurs-o în cadrul Uniunii Europene, după aderarea de la 1 ianuarie 2007. Am avut şansa să contribuim la negocierea şi la construirea acestui Tratat, beneficiind de aceleaşi drepturi şi având aceleaşi obligaţii ca oricare altă ţară europeană. Este cel dintâi tratat european semnat de România, în calitate de stat membru al Uniunii Europene. Simbolic, este primul document al Europei extinse, negociat şi semnat în format UE 27. Pentru toate aceste motive, odată cu ratificarea de către Parlament, putem spune că este cel dintâi tratat european pe care România îşi pune efectiv amprenta, conform intereselor sale, nemaifiind în postura de a prelua ceea ce au negociat şi au decis alţii. Doamnelor şi domnilor senatori şi deputaţi, în urmă cu trei ani, prin votul dumneavoastră, România a ratificat Tratatul constituţional ["Constituţia UE", caducă], odată cu ratificarea Tratatului de aderare la Uniunea Europeană. Aşa cum ştiţi, Tratatul constituţional nu a putut intra în vigoare. Din fericire, aşa cum noi am susţinut în timpul negocierilor, inovaţiile din acest document au fost preluate în Tratatul de la Lisabona. Aceste inovaţii sunt un pas înainte faţă de tratatele europene în vigoare acum."

 

Postări populare: