11 iunie 2014

Ponta ar spune orice, numai "activarea clauzelor de reziliere din contractele de privatizare" - NU !


În măsura în care ele există şi sunt redactate într-o formă care le-ar face aplicabile, şi n-au fost doar nişte elemente de propagandă pentru ca publicul să nu reacţioneze negativ la momentul privatizărilor.

Curtea de Conturi a arătat clar că în multe privatizări strategice din domeniul distribuţiei de utilităţi s-a încălcat clauza care obliga ca investiţiile pentru modernizare şi extindere să se facă din fonduri proprii. S-au făcut din încasările de la facturi. Putea foarte bine şi onor Statul Român să facă la fel, fără privatizări (la momentul lor se spunea că "vin investitori" - deci unii care investesc...).

Ponta vorbeşte despre sancţiuni penale individuale şi despre modificări legislative "în sens european":
"Consider inadmisibil ceea ce se întâmplă de ani de zile - cred că de prin 2007-2008 încoace -, și anume încărcarea facturilor, nerespectarea condițiilor de privatizare. Apreciez efortul făcut de organele de urmărire penală, dar nu e suficient să prindem și să sancționăm penal doi, trei, patru, cinci oameni vinovați. Am văzut că Parlamentul vrea să facă o anchetă foarte clară privind modul în care ANRE și-a îndeplinit sarcina prevăzută de lege și de obligațiile pe care le avem pe plan european, ca să putem să luăm după aceea măsuri legislative și să întărim controlul pe care ANRE îl face pe toată zona de energie", a afirmat prim-ministrul în debutul ședinței de guvern. 

"Cred că de la acest vârf al icebergului care a fost descoperit de către procurori trebuie să mergem mai departe și să vedem ce nu funcționează bine în acest domeniu de ani de zile și, chiar dacă nu e în subordinea Guvernului, e în subordinea Parlamentului, mai departe noi vom veni cu modificările legislative în sens european, pentru ca ceea ce s-a întâmplat în ultimii ani să nu se mai întâmple", a precizat Ponta.

2 comentarii :

Riddick spunea...


Avocatul Gheorghe Piperea (pe Facebook):

[...] Si avem un numar de 8 corporatii din domeniul distributiei energiei electrice care recunosc ca au cam furat la factura, dar cer sa li se permita sa repare greseala treptat, ca sa nu cumva sa dea faliment. Daca nu intervenea sfinta spaga, nu aflam de aceasta tarasenie, pentru ca ANRE, autoritate a Statului roman care ar cam trebui sa ne protejeze pe noi, i-a protejat pe proprietarii si managerii celor 8 corporatii.
Va reamintiti, desigur, ca avem pe piata si 2-3 banci recidiviste la clauze abuzive care sustin ca, daca ar fi obligate de autoritati sa restituie banii incasati ilegal din aplicarea clauzelor abuzive, ar avea pierderi si ar risca falimentul. Motiv pentru care nu doar ca autoritatile le-au sarit in ajutor cu mic cu mare, dar au si modificat legile in parlament, astfel incit furtul sa fie uitat/amnistiat. Bine macar ca, in aceste cazuri, sistemul judiciar le-a dat overlorzilor sistemului o lectie severa, eliminind din contracte clauzele abuzive si dispunind restituirea catre consumatori a platilor nedatorate.

V-ati prins acum cam cum sta treaba cu too big to let fail / too big to go to jail?

PS 1 Ma intreb cit de mari sunt aceste costuri umflate ilegal in cazul consumatorilor industriali de energie electrica, spre exemplu, in cazul Oltchim.

PS 2 Avind in vedere aceste cazuri, precum si faptul ca sistemul national de transport al energei electrice este in proprietatea publica a Statului roman, ma intreb de ce trebuia privatizata aceasta distributie a energiei electrice. Ca sa se fure mai sofisticat? Ca, la mine la tara, unde la fiecare zapada de 3 cm sau la fiecare furtuna de vara se opreste curentul mai rau ca pe vremea lui Ceausescu, eu nu vad nicio imbunatatire a alimentarii cu curent...

PS 3 Mersi DNA ca ne-ai luminat. Desigur ca urmeaza a se extinde urmarirea penala si la aceste corporatii. Pozitia de institutie de incredere a sistemului judiciar pe care DNA o are in rapoartele MCV este din ce in ce mai realista. Sa vedem, insa, daca madame Viviane Reding isi va mentine aprecierea la adresa DNA sau va schimba macazul cind va vedea ca sunt atacate interesele overlorzilor. A, nu stiati ca cei 8 mari distribuitori sunt overlorzi ai sistemului in Europa?

https://www.facebook.com/gheorghe.piperea/posts/739987572733537


Daca e adevarat ce sustine DNA (si nu ma indoiesc ca este, avind in vedere caracterul vadit al faptei), atunci in facturile noastre de electricitate e introdus un cost dublu cu certificatele verzi. Deci, nu doar ca platim noi pentru a se produce energie verde, dar platim chiar de doua ori. Cica ANRE ar fi aflat toata tarasenia si ar fi cerut furnizorului de electricitate in cauza restituirea treptata a sumelor incasate in plus. Adica, sa luam toti niste bani inapoi. Dar s-a gasit un director care a vrut sa faca niste economii si ar fi dat niscaiva mita la un inalt functionar ANRE.
Acum, ma gindesc, daca autoritatile judiciare considera ca acele plati sunt nedatorate, oare noi, consumatorii, nu am putea sa le cerem inapoi, in instanta, in aliante procesuale?

https://www.facebook.com/gheorghe.piperea/posts/739556019443359

Riddick spunea...


Cum naiba de se face că o asemenea chestie bine formulată trebuie s-o aflăm de la un "commie" şi nu de la un analist "de dreapta" ? Simplu: cel de-al doilea nu există, sunt doar lobbyşti gen Sorin Ioniţă (Expert Forum) care vin cu lecţia AntiRomânia gata-nvăţată.

Tunul ENEL confirmă: managementul corporatist e mai performant și mai eficient decât managementul de stat

[...] În altă ordine de idei, nutresc speranța că acest scandal va mai deschide ochii unora, ajutându-i să înțeleagă că între hoția clasică și autohtonă a baronilor și hoția corporatistă există doar diferențe de formă și, uneori, de sume (în ”favoarea” schemelor corporatiste). În fapt, primul tip de corupție (hoția baronilor), în care mita e de zeci de mii, sute de mii și, câteodată, milioane de euro/dolari, nu face decât să deschidă calea pentru hoția corporatistă, prin încredințarea unor contracte sau acordarea de facilități de pe urma cărora marile companii private încasează injust milioane, zeci de milioane sau chiar sute de milioane de euro/dolari. Diferența de formă constă în faptul că, în cele mai multe cazuri, banii nu sunt luați din bugetele publice (locale sau național), ci direct de la cetățeni, pe factură (mai exact cu o oarecare acoperire legală). Din acest punct de vedere, se confirmă că sistemul de management corporatist este, într-adevăr, mai performant și mai eficient decât sistemul de stat: mai eficient în a direcționa banii celor mai săraci (dar mai mulți) înspre buzunarelor câtorva privilegiați și mai performant în a oferi un ambalaj de acceptabilitate acestui furt.

http://voxpublica.realitatea.net/politica-societate/tunul-enel-confirma-managementul-corporatist-e-mai-performant-si-mai-eficient-decat-managementul-de-stat-106241.html


Citate din gândirea profundă a europeiştilor RO

Călin Popescu-Tăriceanu, 2008: "Vom da astăzi, în Parlamentul României, un vot istoric - votul pentru ratificarea Tratatului de reformă al Uniunii Europene. Pentru România este mai mult decât un moment festiv. Ratificarea Tratatului de reformă marchează o etapă. Spun acest lucru din două motive. Pe de o parte, este o primă etapă pe care noi am parcurs-o în cadrul Uniunii Europene, după aderarea de la 1 ianuarie 2007. Am avut şansa să contribuim la negocierea şi la construirea acestui Tratat, beneficiind de aceleaşi drepturi şi având aceleaşi obligaţii ca oricare altă ţară europeană. Este cel dintâi tratat european semnat de România, în calitate de stat membru al Uniunii Europene. Simbolic, este primul document al Europei extinse, negociat şi semnat în format UE 27. Pentru toate aceste motive, odată cu ratificarea de către Parlament, putem spune că este cel dintâi tratat european pe care România îşi pune efectiv amprenta, conform intereselor sale, nemaifiind în postura de a prelua ceea ce au negociat şi au decis alţii. Doamnelor şi domnilor senatori şi deputaţi, în urmă cu trei ani, prin votul dumneavoastră, România a ratificat Tratatul constituţional ["Constituţia UE", caducă], odată cu ratificarea Tratatului de aderare la Uniunea Europeană. Aşa cum ştiţi, Tratatul constituţional nu a putut intra în vigoare. Din fericire, aşa cum noi am susţinut în timpul negocierilor, inovaţiile din acest document au fost preluate în Tratatul de la Lisabona. Aceste inovaţii sunt un pas înainte faţă de tratatele europene în vigoare acum."

 

Postări populare: