23 ianuarie 2014

Pastorul Gîdea, sacerdotul panbăsismului



Adevărul :

[...] Studioul ce i s-a pus la dispoziţie respectă topografia unei capele, iar formatul emisiunii este asemena unei slujbe religioase. Iconostasul este ecranul enorm de pe care nu lipseşte chipul zeului rău – Băsescu. Iar atunci când lipseşte, curg de acolo blesteme la adresa lui, a zeului rău. În strană, stau cantorii (Ciuvică, Ursu, Tudor) şi ţârcovnicii (Chireac, Roşca Stănescu şi alţii).

Sacerdotul priveşte grav, de sub fruntea klingoniană, apasă cu arătătorul buzele inflamate de atâta ritual, mută apoi acelaşi atătător între ochi, pentru a-şi ridica ochelarii care niciodată nu au de gând să-i cadă de pe nas şi începe grav şi fornăit, cât mai fornăit!: în seara aceasta... veţi vedea ce nu aţi mai văzut, veţi auzi ce nu aţi mai auzit... veţi urî ce v-am învăţat să urâţi! Pauză prelungă, privire în cameră, tristeţe, ochi umezi, puţină ezitare în glas, glas gâtuit de lacrimi, de tristeţea întregii lumi... greul Pământului; iar privire pătrunzătoare în cameră, pauză scurtă, cap dat pe spate până la îndeplinirea canonului de verticalitate, curajul cruciatului apare şi... şi... şi... cuvântul magic este rostit: Băsescu. Şi munţii se cutreieră, iar Universul ridică precipitat două degete şi se cere la toaletă pentru treabă mică. Şi se deschide încă o pagină a evangheliei după Felix. La cântul marelui sacerdot, oficianţii ţin isonul, iar muţimea din bănci, tot la comanda sacerdotului, strigă „Aleluia!”. Deci, toţi sunt de acord cu noi, conchide sacerdotul. La finalul slujbei, apare un oficiant special, responsabil cu partea fiziologică a ritualului: Badea. El oficiază momentul eschatologic, care aduce uşurare credincioşilor. El scuipă şi micţionează. Credincioşii râd uşuraţi. Şi gata! A doua zi, ritualul se repetă. [...]

Niciun comentariu :


Citate din gândirea profundă a europeiştilor RO

Mirel Axinte ("Bleen"), 2016: "A vorbi despre o Uniune a națiunilor e absurd atâta timp cât Uniunea în sine e o reacție împotriva națiunilor. Est-europenii au văzut aderarea la UE ca o ocazie pentru afirmarea națională, după 50 de ani de bocanc rus. Sunt națiuni tinere și întârziate, nedezvoltate, care nu și-au dus copilăria național-acneică până la capăt. De națiuni nu mai poate fi vorba în UE. Națiunea e un onanism sinucigaș și păgubos. Fuse și se duse. Da, noi, esticii, suntem neterminați național dar asta e, timpul nu stă în loc pentru noi. Nu ne-am exersat suficient statalitatea și națiunea dar nu ne mai putem întoarce în secolul XIX.
Singura șansă a UE e transformarea în federaţie.
E nevoie de federație din două motive:
1) Guvernările statelor, indiferent de ce grupări s-ar afla la putere, nu pot influența sau bloca politicile federale. Indiferent ce țăcăniți ajung la putere în unele state componente, UE și politicile federale nu sunt afectate.
2) Statele membre nu pot părăsi uniunea și nu se pot juca de-a șantajul.
Cum se vor împăca etniile, națiunile, într-o astfel de construcție federativă?
Cum se vor aglutina?
Imigrația din afara Europei și migrația în interiorul Europei. Ăsta e răspunsul. Marile centre urbane nu mai au identitate națională și acest trend se va extinde. Dinamica socială și economicătransformă identitatea națională în identitate europeană."


Mirel Axinte ("Bleen"), 2017: "Orice acțiune de subminare a suveranității naționale pentru occidentalizarea României e o acțiune benefică. Obiectivul final și idealul nostru ar trebui să fie topirea statalității românești într-un stat (federal/confederal) european-occidental. De fapt, nu ar trebui să fie, chiar ăsta e."

Postări populare (nu P.P.E. !):