01 ianuarie 2014

Austeritatea, opiu pentru popor



Cotidianul.ro:
Economia europeană, victima ideologiei
Austeritatea, opiu pentru popor

”Relansarea cresterii este posibila, dupa cum o demonstreaza exemplele Japoniei, Statelor Unite sau Marii Britanii. Insa europenii se agata prin ideologie de o politica monetara adaptata doar necesitatilor germane”, scrie intr-un articol publicat de ”La Tribune” economistul franco-elvetian Michel Santi, membru al World Economic Forum si consilier al bancilor centrale din statele emergente. Redam integral articolul, publicat sub titlul ”Economia europeana, victima ideologiei”.

”˂Austerieni˃ din toate tarile: uniti-va!” Aceasta este lozinca servita de obsedatii rigorii fiscale si bugetare, ale caror argumente capata intonatii moralizatoare pentru a masca adevaratele mize si pentru a ne convinge de caracterul expiator al sacrificiilor si al stransului curelei.

Altfel spus: virtutea prin austeritate. In spatele acestui indemn se afla o casta neo-liberala foarte constienta ca economiile bugetare si reculul statului nu vorface decat sa distribuie si mai mult resursele in favoarea ei. Se pare ca preocuparea fundamentala a acestor promotori ai austeritatii este de a nu lasa sa treaca aceata criza fara sa ia mereu mai multe masuri de reforma ”structurala”.

A lua astazi masuri care sa relanseze cresterea si sa scoata populatia din starea insuportabila in care se afla nu ar insemna decat ... sa se iroseasca o criza foarte buna. Si de a rata ocazia de a rationaliza, dereglementa si de ameliora sacrosancta competitivitate. Din acest punct de vedere, pentru aparatorii ortodoxiei bugetare, cazul recent al Japoniei este echivalentul unui Anticrist.


Caci relansarea cresterii este posibila, dupa cum o demonstreaza exemplele Japoniei, Statelor Unite sau Marii Britanii. Insa europenii se agata prin ideologie de o politica monetara adaptata doar necesitatilor germane.

Eurostat arata ca 24,8 din populatia UE, adica aproape 125 de milioane de oameni, era in 2012 la limita saraciei si a excluziunii sociale. Modelul ultraliberal european isi poate striga deja victoria. A reusit sa faca ca nivelul nostru de trai, puterea noastra de cumparare si locurile noastre de munca sa depinda de conjuncturile economice, ele insele dependendente total de pietele bursiere si de profiturile sistemului financiar.

In absenta unor remedii macroeconomice, aflate dealtfel la indemana, si vand in vedere refuzul Nordului de a ajuta populatia saracita a Sudului, aceste statistici se vor agrava. Refuzam sa acordam o protectie de baza cetatenilor nostri cei mai saraci si oferim fara scrupule destinele lor ciclurilor economico-financiare.

Aceasta Europa unde ideologia – de la afacerea Dreyfus, la marxism-leninism si pana la nazism – a facut ravagii, aceasta Europa este inca sclava ideologiei careia ii supune pe multi dintre fiii sai. O ideologie care doreste sa impuna astazi austeritatea pentru a-i pedepsi pe pacatosi si care este acompaniata de o politica expansionista pusa in practica de tarile bogate. Crima impotriva umanitatii consta astazi, in 2013-2014, este ca o parte a lumii, care este cea mai bogata, asista cu totala indiferenta la excluderea si la saracirea unui sfert din populatia sa.

In ciuda a ceea ce ne este servit zi de zi, aceasta crioza nu este una a statului social, dupa cum ea nu se va incheia prin reducerea cheltuielilor publice sau prin dereglementarea pietei muncii. Sursele crizei sunt de natura monetara, pentru ca UE a functionat timp de zece ani cu dobanzi si cu o politica monetara adaptata doar nevoilor germane. Privita cu o totala indiferenta, conjunctura in care au trait natiunile de la periferia UE, care au fost cele mai lovite de bulele speculative generate de nivelul infim al dobanzilor, a reusit sa ajute o Germanie care avea nevoie disperata de asa ceva.

Aceeasi ideologie chinuitoare care se aplica astazi cand la Frankfurt, cand la Berlin, cand la Bruxelles nu inceteaza sa ne transmita ca incontestabila reluare a cresterii economice din SUA (dar si din Japonia si Marea Britanie) s-a cladit pe un fundament ”artificial”, adica pe politici monetare. Ea este, ni se spune, o crestere economica ”ilegitima”, bazata pe o acumulare suplimentara de datorii. In schimb ni se spune ca este foarte sanatos sa suferi pentru a-ti ipasi pacatele si excesele...

De ce aceasta europa atat de doctrinara nu urmeaza SUA, Japonia sau Marea Britanie sau chiar si foarte ortodoxa Elvetie, a carei banca centrala a aratat un activism care merita tot respectul, avand in vedere ca detine obligatiuni cat 85% din PIB-ul tarii?

Insa de ce sa menajezi Spania, Grecia sau Portugalia, tari care ar profita de ajutor pentru a se sustrage reformele vitale de care au nevoie sustinatorii neo-liberali ai austeritatii? De ce sa permiti iesirea din zona euro a unor state, care ar putea apoi sa-si devalorizeze moneda, cand asta ar insemna sa le ajuti sa evite ”crucificarea”? Se pare pentru sustinatorii austeritatii ideea ca relansarea si stimularea economiei ar putea functiona este un adevarat cosmar.

Niciun comentariu :


Citate din gândirea profundă a europeiştilor RO

Lucian Boia, 2002: "Problema noastră este că avem o mitologie istorică defazată în raport cu mitologia europeană. Se construiește o întreagă mitologie istorică europeană. Ieșim încetul cu încetul din faza națiunilor. Intrăm în faza construcției europene. Se poate vorbi, de pe acum, cum construcțiile istorice și discursurile istorice se adaptează la ceea ce se dorește să fie Europa. Asistăm la un dublu joc. Pe de o parte, sigur e integrarea europeană, față de care ne arătăm și suntem într-un fel atașați. Pe de altă parte, însă, auzim un discurs naționalist de toată frumusețea în materie de istorie, care nu se lipește de proiectul nostru de integrare europeană. Ăsta este dublul discurs. Astfel, un istoric foarte oficial cum este profesorul Scurtu scria, în ziarul Adevărul, că istoria românilor trebuie să revină la ceea ce este ea cu adevărat, să aibă patru piloni: vechimea, unitatea, continuitatea și independența. Poate că acestea sunt, nu spun că nu, dar sunt exact cei invocați în anii lui Ceaușescu. Ceea ce am constatat totuși în aceasta înșiruire este că lipsește orice referire la Europa. Toate sunt mituri naționale. Independența este iarăși un mit al sec. al XIX-lea. În Evul Mediu nu exista conceptul de independență, iar astăzi, mă întreb, de ce trebuie insistat chiar atât de tare pe independență când independența este ceva ce, încetul cu încetul, se pierde și nu numai în cazul românilor. Și Germania și Franta își pierd independența, nu mai au nici măcar monedă națională. Dacă facem construcția europeană, nu cred că mitologia independenței este prima care trebuie pusă înainte. Construcția europeană e inevitabilă, sigur, păstrându-ne ceea ce avem de păstrat, trăsăturile noastre naționale și atâtea alte lucruri. În contextul european nu se mai poate vorbi de o independență în sensul național, în sensul forte al termenului care corespunde epocii națiunilor, epocii statelor naționale".

Postări populare (nu P.P.E. !):