21 septembrie 2013

Băsescu nu mai "vrea să profite" de pragul de 30% ?



O contestaţie (a lui Băsescu) la Curtea Constituţională, privind modificarea pragului de validare a referendumurilor (scăzut de la 50% la 30%).

Şi asta, după ce Echipa Băsescu de la CCR a aprobat modificarea iniţiată de USL:
Băsescu are o majoritate de minim 5:4 dintre judecătorii de la CCR, putând ajunge şi la 6:3, dacă se asociază şi cel numit de UDMR. Dintre cei trei care au semnat opinia separată, pe doi i-a numit personal (pe Morar şi Zegrean, Minea fiind numit "de PDL", la parlament; eh, pe vremea când Boc era portavocea lui Băsescu la partid). El a declarat de mai multe ori că "este împotriva" reducerii pragului de validare la 30%, deşi se dăduse de gol ("ca să profit de pragul de 30%" - la referendumul-bis pe care îl va anunţa).

Dar Băsescu l-a mai numit pe unul dintre judecătorii de la CCR, pe Petre Lăzăroiu. Cum de nu apare şi el, ca al patrulea, la opinia separată ? S-a "defectat" ?

Nu prea cred. Pentru validarea referendumurilor, este necesară o majoritate de 2/3 (adică de 6 voturi din 9), cerută de legea de funcţionare a CCR. Clica PDUSL vrea să se valideze, ÎN ORICE CONDIŢII, referendumul de regionalizare (de "revizuire a Constituţiei"). Chiar prin falsificarea procentului de participare, ca în 2003. Iar Băsescu trebuie scos din cauză, ca să poată spune "pâi, eu nu (mai) am majoritate la CCR". Ca să-i prostească în continuare pe cei care-l mai pot crede. Lăzăroiu nu apare nici ca al treilea - făcând rocadă cu Minea - ca să nu devină evidentă falsa eschivă băsistă.
Pe 1 octombrie Adunarea Parlamentară a Consiliului Europei va vota un nume din lista de trei persoane propuse de guvernul României pentru a ocupa un post de judecător la CEDO. Printre ele, cu şansele cele mai mari, este şi Iulia Motoc, din Echipa Băsescu de la CCR. Iar 5:4 devine "oficial" minoritate, 4:5.

AGERPRES:

Traian Băsescu: Un cvorum de 50% plus unu la referendumul de revizuire subliniază forţa juridică a Constituţiei

"În concepţia suveranităţii populare fiecare cetăţean este deţinătorul unei porţiuni de suveranitate, iar voinţa majorităţii reprezintă cvorum esenţial pentru asigurarea caracterului democratic de modificare a voinţei puterii constituante originare. A modifica voinţa puterii constituante originare, neţinând cont de principiile generale, intangibile ale statului român, prin utilizarea unor instrumente legale inferioare ca forţă juridică, aduce atingere Art. 1 şi Art. 2 din Constituţie."

Niciun comentariu :


Citate din gândirea profundă a europeiştilor RO

Adrian Cioroianu, 2009 ("Şi totuşi, Europa unită există – deşi nu toţi europenii votează"): Într-o Uniune Europeană ce întârzie să-şi legifereze unitatea (din moment ce Tratatul de la Lisabona nu este ratificat de toate statele membre), într-o Uniune care nu are încă o politică externă comună şi nici o politică de securitate energetică (vezi diferenţele mari dintre state comunitare precum Italia, Germania, România sau Lituania în privinţa relaţiilor lor cu Rusia, de exemplu), într-o Uniune al cărui „euro-parlament” de la Bruxelles & Strasbourg nu prea se ştie cu ce se ocupă, lipsa unui entuziasm comunitar nu poate surprinde. În anul 2007, cu ocazia unei vizite a lui H.G. Pöttering (preşedintele Parlamentului European) în România, în numele MAE român am organizat un prânz în onoarea oaspetelui – la care au fost invitaţi mulţi dintre politicienii exponenţiali ai tuturor partidelor noastre parlamentare. Cu toţii i-am povestit dlui Pöttering cât de unanimă a fost dorinţa românilor de a adera la Uniune şi cât de mult ne-am bucurat, de la mic la mare. Zâmbind, acesta ne-a spus că nu e convins că această unanimitate ar trebui să ne entuziasmeze – cu atât mai mult cu cât nimeni nu poate garanta cât de reală era ea. Date fiind problemele ce or să apară în procesul de integrare, poate ar fi fost mai bine să ştiţi mai precis cine crede într-adevăr în Uniune şi cine nu – a spus, în rezumat, invitatul nostru. Şi cred că acest raţionament era corect. Poate o să-l înţelegem mai bine în următorii ani, în care e foarte posibil să apară şi la noi curente (politice sau intelectuale) care să pună problema în termeni mai tranşanţi: ce aduce Uniunea Europeană unui stat ca România? Beneficiile sunt mai mari decât constrângerile? Avantajele sunt superioare concesiilor? Personal, cred că răspunsul la astfel de întrebări este cert pozitiv. Dar nu exclud eventualitatea ca unii români să nu vadă lucrurile astfel – şi, mă tem, numărul lor va fi, în următorul deceniu, în creştere".

Postări populare (nu P.P.E. !):