Cel mai probabil, motivul respectivei diversiuni este intenţia de fapt a Germaniei de a pune, prin reglementări de la Bruxelles, vameşi şi poliţişti nemţi sau autorizaţi de nemţi la graniţele imperiului pe care îl constituie UE. Reglementări care n-au fost încă găsite, căci, în cadrul demagogiei de la Bruxelles, nu s-ar putea stabili valabilităţi doar pentru graniţele de Est şi este de bănuit că scoţienii de la Nord-Vest şi nici italienii de la Sud şi spaniolii de la Sud-Vest nu sunt gata să accepte un control nemţesc. Aşa că problema aderării României şi Bulgariei la spaţiul Schengen este închisă până cel puţin la instituirea unui control economic de la Berlin la graniţele estice ale UE! Restul este vorbărie politică!
20 martie 2013
Ilie Şerbănescu despre pretextul Schengen
Victor Ponta, 2011: "Ar trebui să avem curaj şi ar trebui să
nu ne mai ţinem atât de mult de principii oarecum depăşite şi să cerem
la graniţa Romaniei şi evident a Bulgariei, a Poloniei, o poliţie
europeană. Deci nu ar fi niciun fel de problemă pentru
suveranitatea României dacă la graniţa României cu Moldova sau cu
Ucraina ar fi şi funcţionari olandezi, sau danezi, sau francezi, sau
englezi, în orice alt fel. În acest fel, în mod sigur partenerii noştri
europeni ar avea încredere".
Intervenţia directă a Germaniei în problema aderării Bulgariei şi României la spaţiul Schengen este, fără doar şi poate, cel mai important eveniment de la intrarea acestor ţări în UE în urmă cu şase ani. După ce, potrivit reglementărilor, a venit sorocul aderării şi a României şi Bulgariei la spaţiul Schengen, Germania, lider practic al UE, a preferat să bage la înaintare întru împotrivire alte ţări, în frunte cu Olanda, fără menţionarea adevăratelor motivaţii şi invocând tot felul de bla-bla-uri generaliste privind necalificarea României şi Bulgariei, precum insuficienta luptă contra corupţiei şi anumite derapaje (inclusiv inventate dacă nu erau depistate unele reale) de la statul de drept. Evident şi pentru Grivei, era vorba de deficienţe care, chiar dacă existau, n-avea nici o legătură cu problema apartenenţei la spaţiul Schengen.
Schimbarea guvernării în România şi, mai ales, protestele masive antisistem (în fond anticolonialiste) din Bulgaria au decis Germania să iasă ea însăşi la rampă, mergând până într-acolo încât să ameninţe că dacă România şi Bulgaria insistă să se voteze, Germania îşi va folosi dreptul de veto. În fapt însă, Germania şi-a însoţit împotrivirea nu doar cu obişnuitele baliverne despre statul de drept şi corupţie, ci şi cu explicaţii din zona celor reale, deşi nici măcar de data aceasta argumentele nu au fost formulate tocmai explicit. Aşa însă, după bla-bla-urile de rigoare cu statul de drept şi corupţia, a apărut acum pe tapet problema reală a capacităţii României şi Bulgariei de a apăra economic mii de kilometrii de graniţe exterioare ale UE împotriva evaziunii fiscale vamale şi impotriva imigraţiei ilegale, Germania, ca şi alte ţări vestice, considerând că este suficient şvaiţerul grecesc din aceste puncte de vedere, netrebuind adăugat încă unui românesc şi bulgarăresc.
Problema este reală, dar, din păcate Berlinul şi Bruxelles-ul o tot ascund unei discuţii explicite sub diferite paravane precum statul de drept şi alte bazaconii. Cel mai probabil, motivul respectivei diversiuni este intenţia de fapt a Germaniei de a pune, prin reglementări de la Bruxelles, vameşi şi poliţişti nemţi sau autorizaţi de nemţi la graniţele imperiului pe care îl constituie UE. Reglementări care n-au fost încă găsite, căci, în cadrul demagogiei de la Bruxelles, nu s-ar putea stabili valabilităţi doar pentru graniţele de Est şi este de bănuit că scoţienii de la Nord-Vest şi nici italienii de la Sud şi spaniolii de la Sud-Vest nu sunt gata să accepte un control nemţesc. Aşa că problema aderării României şi Bulgariei la spaţiul Schengen este închisă până cel puţin la instituirea unui control economic de la Berlin la graniţele estice ale UE! Restul este vorbărie politică!
Germania consideră probabil România şi Bulgaria nişte colonii de la periferie şi, în mod cu totul cert, nu le atribuie capacitatea de a-i apăra economic graniţele imperiului ei. Şi nu le va împuternici vreodată să-i asigure această apărare. Murdăria este că le ţine în şah cu tot felul de MCV-uri şi alte diversiuni!
Abonați-vă la:
Postare comentarii
(
Atom
)
Citate din gândirea profundă a europeiştilor RO
Călin Popescu-Tăriceanu, 2008: "Vom da astăzi, în Parlamentul României, un vot istoric - votul pentru ratificarea Tratatului de reformă al Uniunii Europene. Pentru România este mai mult decât un moment festiv. Ratificarea Tratatului de reformă marchează o etapă. Spun acest lucru din două motive. Pe de o parte, este o primă etapă pe care noi am parcurs-o în cadrul Uniunii Europene, după aderarea de la 1 ianuarie 2007. Am avut şansa să contribuim la negocierea şi la construirea acestui Tratat, beneficiind de aceleaşi drepturi şi având aceleaşi obligaţii ca oricare altă ţară europeană. Este cel dintâi tratat european semnat de România, în calitate de stat membru al Uniunii Europene. Simbolic, este primul document al Europei extinse, negociat şi semnat în format UE 27. Pentru toate aceste motive, odată cu ratificarea de către Parlament, putem spune că este cel dintâi tratat european pe care România îşi pune efectiv amprenta, conform intereselor sale, nemaifiind în postura de a prelua ceea ce au negociat şi au decis alţii. Doamnelor şi domnilor senatori şi deputaţi, în urmă cu trei ani, prin votul dumneavoastră, România a ratificat Tratatul constituţional ["Constituţia UE", caducă], odată cu ratificarea Tratatului de aderare la Uniunea Europeană. Aşa cum ştiţi, Tratatul constituţional nu a putut intra în vigoare. Din fericire, aşa cum noi am susţinut în timpul negocierilor, inovaţiile din acest document au fost preluate în Tratatul de la Lisabona. Aceste inovaţii sunt un pas înainte faţă de tratatele europene în vigoare acum."
Postări populare:
-
Adrian Severin, europarlamentar din România : "Nu mă ascund şi voi repeta mereu această formulă, a Statelor Unite ale Europei...
-
Un articol ceva mai vechi (25 mai 2010), dar foarte actual. Scris de Leon de Winter în Der Spiegel , traducerea - Presseurop : T...
-
Agenţia Naţională de Integritate reconfirmă actul de constatare a incompatibilităţii lui Mircea Dinescu ca membru al CNSAS. Să vedem c...
-
"Nu ştiu unde se poate duce cursul şi nici nu vreau să mă gândesc la acest lucru. Îngheţarea acordului cu FMI, cuplată cu o eventuală...
-
PNL a lansat, vineri, la nivelul Bucureştiului o campanie privind redresarea economică ce va începe luni şi se va încheia pe 1 septembri...
-
Precizări ale Administraţiei Prezidenţiale cu privire la desemnarea preşedintelui Traian Băsescu ca membru de onoare al Academiei Oamenilor...
-
Atunci au fost lichidaţi o parte din tartorii regimului Carol II. Nu "politicieni", cum spune propaganda (au fost doar cinci dint...
-
M-am bucurat foarte când panaramei de M.Dinescu i s-a interzis azi, accesul la microfon, în timpul unui miting electoral al lui Traian Băs...
-
..pentru care este bine că nu avem la guvernare coaliţia roşie PSDNL : Ion Iliescu : Eu aş fi împotrivă Iliescu a fost întrebat cum c...
5 comentarii :
"Germania consideră probabil România şi Bulgaria nişte colonii de la periferie şi, în mod cu totul cert, nu le atribuie capacitatea de a-i apăra economic graniţele imperiului ei. Şi nu le va împuternici vreodată să-i asigure această apărare. Murdăria este că le ţine în şah cu tot felul de MCV-uri* şi alte diversiuni!"
* Va denunţa Bulgaria în mod unilateral MCV-ul ? ;-) Poate viitorul guvern, după alegeri. Nici gând - România.
Germania consideră...
Fac ceva pe ce considera astia. Istoric vb.; si-au pierdut dreptul moral de a mai spune ceva, mai ales in cazul nostru unde timp de cateva sute de ani ne-au exploatat prin imperiile create de ei. In continuare au un comportament de descreierati, refuzand sa-si ceara scuze pentru ce ne-au facut.
Eu propun sa inceapa prin saruturi tandre pe bucile romanilor intr-un mod organizat poate "nemteste".
Mai este şi chestiunea datoriei istorice a Germaniei, actualizată la 18-19 mld euro. Se pare că termenul de revendicare a expirat în octombrie 2012. Ghişe a făcut o interpelare, la mişto, la spartul târgului:
http://www.corectnews.com/business/datoria-financiara-germaniei-fata-de-romania
Nu v-ati prins. Droaia de politruci vinzatori de neam si tara au planul doi. http://www.evz.ro/detalii/stiri/corlatean-vorbeste-prostii-sau-usl-are-o-agenda-ascunsa-1026365.html#ixzz2MOglCFHS Noi trebuie sa le explicam narodului ca numai o EUROPA A NATIUNILOR UNITE poate face fata imparatiei ANTIHRISTICE sua-israel-bruxeles. NOTA
Va spune ceva TRATATUL EUROASIA. Cind a fost el semnat, ce evenimente s-au produs dupa aceea...
Europa aia Unită ar avea nevoie şi de forţa militară a SUA. Desfiinţarea NATO e o dorinţă veche a Rusiei.
S-a făcut o Uniune Eurasiatică, pornită de Rusia ca o uniune vamală, deocamdată.
Trimiteți un comentariu