17 decembrie 2012

Rusia mizează pe PnLPCA3 şi nu are încredere în PSDPonta?!


Vocea Rusiei : "Şueta cea de taină de la Cotroceni"

Dacă textul „actului de coabitare” va fi incompatibil cu promisiunile făcute în perioada campaniei electorale, atunci liderii USL se vor confrunta cu câteva pericole serioase. Un risc evident este „răscoala baronilor locali” care se vor simţi trădaţi de conducerea alianţei de guvernare. Pe baroni nu-i va interesa neconcordanţa dintre acţiunile lui Ponta & Antonescu şi interesele electoratului, dar în mod cert îi va irita la maxim faptul că aranjamentele în relaţia cu Băsescu au fost făcute fără consultarea lor. Al doilea risc major este „răscoala Antenelor”. Liderii USL pot deveni peste noapte inamicii numărul unu ai trustului Intact. În condiţiile în care echipa lui Dan Voiculescu este vizibil marginalizată, iar Daniel Constantin nu a fost prezent la „şueta cea de taină”, devine probabil scenariul unui atac mediatic menit să le amintească liderilor USL despre rolul „puterii a patra” în ecuaţia politică.

Ce NU se va schimba după alegeri

Ni se vor servi, noi nou, texte care vor glorifica meritele privatizarii intreprinderilor sau a proprietatii de stat. Au inceput deja cu Posta Romana fiindca, potrivit ideologiei neo-liberale imbratisata necritic de PSD, managementul privat este "by default" superior celui de stat.

Dezmembrarea PDL, tot mai aproape

Langa PDL sunt doua barci de salvare: FC si PNTCD si o a treia in constructie: NR. Cinci personalitati daca pleaca din PDL, de exemplu: Baconschi, Papahagi, Macovei, Voinescu si Cristian Preda si se va declansa instantaneu valul migrationist.

România nu apare "acolo"

  • La Conferinţa ITU de la Dubai s-a încercat trecerea unui tratat mondial care ar fi cenzurat Internetul. Dintre 151 de state participante, l-au semnat 89 (lista). România şi alte şase ţări nu apar (pe listă apar doar poziţiile a 144 de ţări). Deci, care este poziţia României: pentru, contra, sau abţinere ? (ministerul comunicaţiilor a declarat că este împotriva "acelor prevederi").

Euro – cel mai devreme în 2017

România ar trebui să adere la Mecanismul Ratelor de Schimb II (ERM II) pentru a adopta euro în intervalul 2017 – 2020, potrivit studiului “Rata de schimb de echilibru şi factorii săi – cazul României” lansat de Comisia Naţională de Prognoză (CNP). Astfel, este pentru prima dată când specialiştii arată, “negru pe alb”, că termenul de aderare la zona euro, anul 2015, este irealizabil.

Cât costă mâncarea la poarta fermei. Şi cu cât ajunge în magazine

Niciun comentariu :


Citate din gândirea profundă a europeiştilor RO

Andrei Cornea, 2011: "Dacă statele rămân suverane, ele vor continua să facă ceea ce cred şi ceea ce consideră că le este de folos, în pofida intereselor comune. Rezultă că trebuie mers înainte – mai repede sau mai încet – spre un sistem federal sau măcar confederal, cu un guvern central dotat cu puteri mari în domeniul economiei, apărării şi externelor, cu un parlament bicameral după modelul american şi cu guverne ale statelor responsabile numai pentru afacerile interne, justiţie, educaţie, cultură, eventual sănătate şi muncă. Căci atunci când vorbim despre pierderea suveranităţii naţionale, despre cine anume vorbim în fapt ca fiind „perdanţii“? Despre plătitorii obişnuiţi de impozite, cu rate la bănci, cu salarii ameninţate ba de tăieri, ba de inflaţie? Despre pensionarii cu pensiile în pericol? Despre beneficiarii sistemelor de asigurări ce acumulează datorii peste datorii? Despre şomeri? Nu, ci vorbim despre elitele politice europene din cele 27 de state. Ele sunt acelea care şi-ar pierde suveranitatea – mai ales aceea de a cheltui nestăvilit şi de a face promisiuni imposibil de ţinut. Vor trebui să se consoleze mulţi parlamentari naţionali cu un rol mai modest (dar deloc neglijabil). Dintre miniştrii şi funcţionarii guvernamentali, unii, precum cei de la externe sau de la armată, vor trebui să dispară pur şi simplu."

 

Postări populare: