Asasinii economici ai Romaniei

Tricolorul:
 

Lista intreprinderilor vizate de asasinii economici ai Romaniei şi calendarul vinzărilor vorbesc, de la sine, despre cel mai mare jaf din istoria ţării. Primul grup de companii gestionează resursele energetice ale Romaniei. Vorbim aici despre resurse de petrol, de gaze şi de energie electrică. Toate aceste companii sint extrem de profitabile, mai ales in contextul crizei energetice care se prefigurează in următorii ani. Să pierzi controlul asupra resurselor energetice ale ţării in acest moment echivalează cu o crimă in massă. Şi acesta nu este un eufemism. Există deja precedentul Petrom şi instrăinarea pe nimic a resurselor de petrol şi a capacităţilor de rafinare ale Romaniei, cu efecte dezastruoase asupra consumatorilor, direcţi şi indirecţi, care au putut vedea pe pielea şi pe buzunarul lor ce inseamnă monopolul, deţinut de alţii, asupra resurselor energetice.

Preţul carburanţilor, in acest caz, a ajuns pină la cer, fără să se poată interveni in vreun fel. De ce? Pentru că se poate, pur şi simplu! Ce ni s-a intimplat cu carburanţii ne aşteaptă acum cu gazele şi cu energia electrică. Numai că, de data asta, efectele vor fi mult mai profunde şi mai grave, pentru că vor afecta direct masse mari de oameni aduşi intre timp la sapă de lemn. Aceste societăţi sint falimentate in mod deliberat, printr-un management defectuos şi corupt, din mai multe motive: pentru a se justifica privatizarea lor; pentru a putea fi vindute ulterior pe nimic; pentru a se intreţine mitul ultrademonetizat al „băieţilor deştepţi"; pentru a fi mulse de camarila politică. In condiţiile unui management independent de mocirla politică actuală, aceste companii ar putea fi extrem de profitabile. Chiar şi cu un management de nivelul aceluia al unui butic. Vorbim practic de companiile care exploatează, produc şi transportă energia electrică şi gazele in acestă ţară. Vorbim de Hidroelectrica şi de Nuclearelectrica, care produc cea mai ieftină energie din ţară, din apă şi energie nucleară, şi de o infrastructură construită in zeci de ani prin efortul Poporului Roman.

Al doilea grup de companii reprezintă crema industriei chimice din Romania, cu aplicaţii in numeroase domenii (Oltchim), cea mai mare exploataţie de cupru din Europa (Cupru Min), companii care produc şi furnizează energie electrică, cum ar fi Electrocentrale Bucureşti pentru Capitală, dar şi complexele energetice Oltenia şi Hunedoara, care furnizează energie electrică produsă din cărbune şi care pot avea adevărate poziţii de monopol in condiţii de secetă, cind Hidroelectrica şi chiar Nuclearelectrica işi reduc drastic activitatea şi cind multe unităţi hidro sint oprite din cauza debitelor scăzute ale riurilor. De ce sint privatizate? Este simplu! Pentru că sint apetisante. Pentru că se poate. Pentru că asasinii economici care gravitează in jurul clicii Băsescu, FMI, CE, BM au pus ochii pe ele şi noua coaliţie guvernamentală nu are in obiectiv decit ciştigarea alegerilor din decembrie ca să preia friiele puterii in folosul propriu. Pentru că o dată cu privatizarea acestor companii, care au poziţii de cvasimonopol, se ia prizonieră o intreagă ţară care va fi prinsă ca intr-un lagăr şi va fi complet dependentă de şefii ei străini, care pot creşte sau scădea preţul la gaze sau la curent electric sau chiar pot opri gazele sau lumina după bunul plac.

De ce ni se spune că trebuie privatizate? Pentru că ar fi nevoie chipurile de un investitor strategic care să retehnologizeze aceste companii. Numai că acestea sint atit de profitabile, incit nu au nevoie de nici un aşa-zis investitor. Au nevoie doar să fie lăsate in pace. Sau, pentru a scăpa de aşa-numiţii „băieţi deştepţi“, in fond căpuşele politice legate ombilical de aşa-numitele partide politice pe care le-au finanţat de-a lungul timpului. In ceea ce priveşte aşa-numita retehnologizare cu care ar veni investitorul strategic, nu trebuie decit să urmărim cazul Petrom, o companie vindută pe nimic unui aşa-numit investitor strategic, care nu a făcut nimic altceva decit să exploateze rezervele de petrol şi să inchidă, pur şi simplu, Combinatul Arpechim Piteşti. Cam la asta s-au rezumat „investiţiile“ OMV. La polul opus avem cazul Ungariei, al cărei premier patriot şi responsabil, Viktor Orban, a negociat dur cu ruşii pentru preluarea pachetului de 20% din acţiunile MOL vindute anterior acestora, tot la sugestia binevoitoare a UE, intr-un exces de febră a privatizărilor cu orice preţ. La noi, in schimb, iată ce comunicat halucinant lansa OPSPI (Oficiul Participaţiilor Statului şi Privatizării in Industrie): „Modalităţile de privatizare a companiilor menţionate vor fi recomandate de către consultanţii de privatizare desemnaţi in baza contractelor, in urma realizării unor analize-diagnostic vizind aspecte juridice, tehnice, financiare, comerciale, de resurse umane şi de mediu“. In ceea ce priveşte oportunitatea privatizării companiilor de stat intr-o perioadă dificilă pe plan internaţional, reprezentanţii OPSPI accentuează chiar că „intregul proces va ţine cont de realitatea pieţelor şi se va desfăşura cu consultarea reprezentanţilor FMI şi ai CE“. Cu alte cuvinte, nu contează cit valorează in realitate, ci cum merge piaţa in momentul de faţă, adică prost. Nu s-a incercat nici o clipă eficientizarea lor. Aceste companii cu un potenţial de dezvoltare imens au fost ţinute intenţionat in această stare de precaritate. Nu s-a vrut vreodată să fie aduse la conducerea acestora echipe de management profesioniste, pentru că nu s-a dorit ca ele să fie profitabile. Şi, cu toate acestea, companiile in discuţie au reuşit să se menţină ani de zile pe linia de plutire, tocmai pentru că au o mare valoare intrinsecă. Cum sint privatizate? „Financial Times“ compara recent vinzarea acestor companii importante pentru economia romanească cu situaţia unui bogătaş care, ajuns la limita resurselor, işi vinde argintăria din casă. Nimic mai adevărat. Numai că această vinzare este, de fapt, o simplă donaţie, o schimbare de proprietar. Sint cele mai interesante societăţi care au mai rămas de furat in Romania, de care nici măcar lăcustele roşii PSD-iste nu au indrăznit să se atingă la vremea lor. In plus, bursele sint la pămint in acest moment, iar vinzarea unor pachete de acţiuni pe bursă echivalează cu un adevărat cadou făcut aşa-numiţilor investitori. Cine le vrea atit de tare? Există un interes crescut venit din partea unor concerne din SUA şi Europa, apropiate Fondului Monetar Internaţional, Comisiei Europene şi Băncii Mondiale. Aceste concerne fac presiuni extraordinare pentru vinzarea respectivelor pachete de acţiuni. De ce sint vindute pachete de 15% ? Este metoda Calului Troian. Un pachet de 15% este suficient de mic pentru a induce opiniei publice ideea că statul incă mai controlează aceste companii, insă suficient de mare pentru ca pachetul majoritar de acţiuni să treacă in proprietatea investitorului după una-două majorări succesive de capital, la care statul, evident, nu va participa. Participaţia investitorului va creşte astfel la 30%, apoi la 50-60%. Acest model a fost brevetat in cazul Petrom, unde statul era iniţial proprietar. Astfel, statul a păstrat in primă fază un pachet de acţiuni de 40%, insă după citeva majorări succesive de capital, participaţia lui s-a diminuat pină la 9%, statul roman pierzind, astfel, o sursă extrem de importantă de venituri, in condiţiile in care valoarea acţiunilor companiei a crescut fantastic, pe fondul crizei energetice. Mai mult, Guvernul este umilit acum in incercarea de a-şi vinde pe bursă şi ultimele acţiuni la Petrom, pentru că acest caz deja nu mai are miză, intrucit, potrivit Agenţiei Reuters, Petrom este „bijuteria unei coroane care şi-a pierdut deja strălucirea“. Jocurile sint deja făcute, iar proprietarul este bine stabilit. Un alt caz ar fi cel al Fondului Proprietatea, care a fost creat, de fapt, pentru despăgubirea foştilor proprietari deposedaţi ilegal de regimul comunist. Aici, jaful a fost şi mai mare. Acestui fond i-au fost transferate de către stat acţiuni la companii foarte apetisante. Imediat ce acţiunile la Fondul Proprietatea au fost listate pe bursă, majoritatea persoanelor fizice care au primit acţiuni cu titlu de despăgubire s-a grăbit să le vindă, după cum era şi de aşteptat, căci acesta era de fapt scopul real vizat de iniţiatorii proiectului, de a se realiza o privatizare mascată a celor mai solide companii romaneşti.

In ceea ce priveşte acţionarii semnificativi, aceştia sint Elliot Associates, The Royal Bank of Scotland Group Plc. şi City of London Investment Management, toate reprezentind fonduri străine de investiţii.

O altă ţeapă dată foştilor proprietari care işi aşteaptă despăgubirile şi acum, după mai bine de 20 de ani. Să vinzi perlele coroanei in cele mai proaste condiţii de piaţă echivalează cu o crimă indreptată impotriva Poporului Roman. Orice guvern, cit de cit responsabil, ar fi aminat această decizie, aşteptind condiţii de piaţă mai bune. Dar nu şi Băsescu şi slugile sale guvernamentale. Presaţi de creditorii internaţionali, aceştia trebuiau să urmeze docili agenda indicată şi să vindă. In orice condiţii! Ca şi cum ridicolul nu ar fi fost suficient de mare, Băsescu, inspirat de eşecul listării Petrom, a lansat ideea vinzării cu discount. Nu numai că vinzarea acţiunilor ar avea loc in cele mai nefavorabile condiţii de piaţă, dar se acordă chiar şi discount, ca la Mall, numai să fie vindute odată. In acest sens, OPSPI dădea un comunicat care suna cam aşa: sint urită, bolnavă şi săracă, dar vreau să mă căsătoresc acum. Efectul: transferul de proprietate gratis, din proprietatea Poporului Roman in cea a bancherilor internaţionali. Preţul, stabilit de consultanţi. Băsescu se spală pe miini: consultanţii aleşi pe sprinceană pentru această privatizare fac parte din marea finanţă internaţională, mult blamată in toată lumea, precum J.P. Morgan sau Goldman Sachs. Aceştia vor recomanda preţul de vinzare după o analiză a realităţilor economice. Practic, consultanţii respectivi vor spune la ce preţ trebuie să se vindă aceste acţiuni chiar prietenilor lor, apropiaţi de FMI, probabil, unul derizoriu. Iar Băsescu, după mintea lui, se va spăla pe miini, pasind reponsabilitatea asupra consultantului. Nici cu noul guvern nu mi-e ruşine, iar circul privatizării mediatizate a Oltchim-ului chiar a pus capac. Dar inşelăciunea la adresa poporului roman poate fi o premiză pentru o viitoare renaţionalizare: in orice sistem de drept, un bun dobindit prin inşelăciune, prin doll adică, trebuie returnat proprietarului iniţial. In situaţia noastră tentativa de furt este mai mult decit clară, iar presiunile pentru vinzarea in acest moment, pe ultima sută de metri, sint dovedite. In aceste condiţii, cu siguranţă, aceste intreprinderi vor putea reveni Poporului Roman. Trebuie să se intimple aşa. Dacă discutăm despre responsabilităţi, acestea nu pot fi tratate decit individual...

Colonel (r) DAN ZAMFIRESCU

• 1256 mari întreprinderi româneşti DISTRUSE după 1989