Dez-ocuparea: Cine a câștigat ?

06 mai 2012

Cine a câștigat ?

Francezii ? NU.

Rotație în sistem (a se vedea cele două obiecte ținute în mână, dintre care doar unul este drapel).

Felicitat telefonic de Sarkozy: Francois Hollande, noul preşedinte al Franţei

L’enjeu de l’élection présidentielle pour l’oligarchie qui a installé Nicolas Sarkozy au pouvoir en 2007 était d’infliger une nouvelle défaite au camp politique majoritaire en France, celui du Non au referendum constitutionnel européen de 2005.

À l’époque, le dispositif médiatico-politique avait été mobilisé en faveur d’une campagne massive pour le Oui, mais les Français avaient rejeté ce texte qui représentait à leurs yeux la fin de leur nation.
Lorsque Nicolas Sarkozy imposa malgré tout cette constitution, il respecta la lettre de la Constitution, mais pas son esprit : il viola la souveraineté populaire et brisa le fondement du pacte démocratique. [...]
>>> Comment l’Empire a (déjà) remporté l’éléction présidentielle française

3 comentarii :

Anonim spunea...: Chiar daca FRANTA vrea sa-si urmeze propriu viitor vor fi umbre care-i urzesc o soarta comuna cu celelalte state controlate.; 5/07/2012
Gogu spunea...: Dar aici cine !
http://www.cotidianul.ro/cutremur-politic-in-grecia-181752/
Destructurarea vine din interior.
Eu cred ca sintem pe calea cea buna, poate moare monstrul construit de alti monstri !
Numai de s-ar face fara razboi ! Caci de-ar fi, iarasi ne gaseste ca de fiecare data. Adica precum la Marasesti !; 5/07/2012
Riddick spunea...: Grecii au dat un semnal. E un început.; 5/07/2012

Trimiteți un comentariu

Abonați-vă la: Postare comentarii ( Atom )

Andrei Cornea, 2011: "Dacă statele rămân suverane, ele vor continua să facă ceea ce cred şi ceea ce consideră că le este de folos, în pofida intereselor comune. Rezultă că trebuie mers înainte – mai repede sau mai încet – spre un sistem federal sau măcar confederal, cu un guvern central dotat cu puteri mari în domeniul economiei, apărării şi externelor, cu un parlament bicameral după modelul american şi cu guverne ale statelor responsabile numai pentru afacerile interne, justiţie, educaţie, cultură, eventual sănătate şi muncă. Căci atunci când vorbim despre pierderea suveranităţii naţionale, despre cine anume vorbim în fapt ca fiind „perdanţii“? Despre plătitorii obişnuiţi de impozite, cu rate la bănci, cu salarii ameninţate ba de tăieri, ba de inflaţie? Despre pensionarii cu pensiile în pericol? Despre beneficiarii sistemelor de asigurări ce acumulează datorii peste datorii? Despre şomeri? Nu, ci vorbim despre elitele politice europene din cele 27 de state. Ele sunt acelea care şi-ar pierde suveranitatea – mai ales aceea de a cheltui nestăvilit şi de a face promisiuni imposibil de ţinut. Vor trebui să se consoleze mulţi parlamentari naţionali cu un rol mai modest (dar deloc neglijabil). Dintre miniştrii şi funcţionarii guvernamentali, unii, precum cei de la externe sau de la armată, vor trebui să dispară pur şi simplu."