Nu stilistica va salva națiunea română, ci decizia responsabilă

S-a ajuns ca atitudinile pro-viață (anti-avort) să fie asimilate cu național-comunismul sau utilitarismul. Politicienii din PDL care s-au exprimat (destul de încet) împotriva avorturilor nu aveau în vedere sporirea numărului populației de etnie română, ci se refereau la ansamblul populației din România, de toate etniile. Se cunoaște școala Soros a lui Pepine, tonomatul de la Deutsche Welle.

Deutsche Welle: Riscul natalismului etnicist

Timorați evident de masivitatea curentului libertar, politicienii români cu înclinații conservatoare au legat avortul de subiectul demografiei și al unui etnicism desuet.

Disputa din jurul primului ministru Răzvan Mihai Ungureanu a lăsat în planul al doilea o dezbatere mai importantă. În momentul instalării Claudiei Boghicevici ca ministru al Muncii, euro-deputata socialistă, Rovana Plumb, a cerut primului ministru să ia notă de opțiunile politice ale candidatei: „Vrem doar să atragem atenţia domnului Ungureanu că este dator să le respecte cel puţin pe milioanele de femei din România traumatizate în perioada comunistă, când interdicţia avortului a produs cicatrici psihice adânci şi multă suferinţă. Nominalizarea doamnei Boghicevici ca ministru al Muncii se poate dovedi un ecou al epocii comuniste”, a spus deputata europeană Rovana Plumb.

Ministrul Muncii Claudia Boghicevici se remarcase anterior prin poziții anti-avort, anunțând că va iniția o campanie largă ”împotriva acestui fenomen devastator”.

Claudia Boghicevici pare să fie singura expresie mai îndrăzneață a curentului pro-life din politica românească. De fapt este singurul politician care a avut curajul să militeze deschis împotriva avortului, aunțând proiecte de anvergură. Teodor Baconschi, președintele Fundației Creștin-Democrate, a abordat la rândul său subiectul, dar cu multă timiditate și întotdeauna în fața unui public restrâns și dinainte favorabil.

Liberalizarea avortului în decembrie 1989 a avut darul de a oculta orice dezbatere de natură morală sau religioasă. Paradoxal, regimul totalitar comunist s-a prelungit și după 1990 tocmai prin această liberalizare, care a impus în viața publică o perspectivă unică, aproape tiranică prin omogenitatea ei. Semnul evident al acestei apăsătoare dominații îl reprezintă chiar timiditatea cu care politicienii creștin-democrați se exprimă cu privire la acest subiect.

Subiectul avortului e un tabu sau a fost, până recent, un tabu asemenea dogmei de partid din epoca regimului defunct. Deputata socialistă Rovana Plumb atrăgea atenția că opiniile pro-life ale Claudei Boghicevici ar însemna întoarcerea în perioada comunistă, dar în realitate abia apariția noului curent e de natură să redeschidă calea pluralismului și a dezbaterii creatoare. După 20 de ani abia, societatea românească îmdrăznește să gândească liber.

Ispita utilitarismului

Totuși, felul în care subiectul avortului și-a făcut loc încetul cu încetul în viața publică este pândit de riscuri. Asociații creștine ca Pro Vita și altele care i s-au alăturat cu misiunea de a proteja viața copilului nenăscut asumă o clară perspectivă religioasă, dar în politică subiectul a primit o abordare oblică. Timorați evident de masivitatea curentului libertar, care a transformat avortul într-o chestiune pur medicală, politicienii români cu înclinații conservatoare au legat avortul de tema demografiei și a unui etnicism desuet.

Rezultatele parțiale ale recensământului realizat la sfârșitul anului trecut au confirmat că România se îndreaptă către un posibil dezastru. Rata negativă a natalității, laolaltă cu migrația masivă a femeilor și bărbaților tineri, va transforma România într-o țară care cu greu ar mai putea să susțină o politică socială. Fundația Creștin Democrată a tras la rândul ei un semnal de alarmă:

”Recensământul e doar cronica unei sinucideri etnice anunțate”, a scris recent unul dintre membrii săi fondatori, Adrian Papahagi. Rata enormă a avorturilor în România a contribuit însă la rândul ei la declinul demografic din ultimii 20 de ani, așa încât opiniile pro-life se sprijină, spontan, pe argumentul demografiei. ”Ce e de făcut deci? Putem încerca să descurajăm avorturile prin informare”, mai spune Adrian Papahagi.

A propune însă descurajarea avorturilor în primul rând ca soluție la criza demografică (chiar dacă este, indirect, o soluție) este impropriu și riscă să ofere argumente celor mai radicali adversari ideologici. Limitarea avortului ca obiectiv natalist ține de gândirea utilitară care nu are nimic de a face cu voința genuină de a proteja copilul nenăscut.

Politica pro-life se adresează persoanei în individualitatea ei ireductibilă și nu are o legătură directă cu sociologia maselor mari de oameni. Este evident că abia utilitarismul natalist și etnicist dă satisfacție unui politician ca Rovana Plumb, care atrage atenția asupra unui regres în național-comunism. Subiectul e delicat și evoluează pe un fir subțire, între două prăpăstii la fel de adânci.