02 februarie 2012

Hai, useleule, bagă dezbaterea, exprimă-ți poziția



Băi, șulfele dracului... scurt: sunteți pentru sau împotrivă ?

COMUNICAT DE PRESĂ Cătălin Ivan (PSD): În România nu a existat transparenţă în procesul de adoptare a acordului ACTA şi a Tratatului de stabilitate
 
Cătălin Ivan, liderul delegaţiei PSD din Parlamentul European, a criticat miercuri, în plenul Parlamentului European, lipsa de transparenţă a autorităţilor de la Bucureşti în procesul de adoptare a acordului ACTA şi a Tratatului privind stabilitatea, coordonarea şi guvernanţa în uniunea economică şi monetară.

Eurodeputatul a subliniat că aceste două documente reprezintă decizii care vor afecta radical viaţa oamenilor, iar adoptarea lor fără o dezbatere prealabilă constituie o ameninţare la adresa valorilor democratice.

'Vreau să atrag atenţia că se discută în aceste zile despre două tratate foarte importante: ACTA şi Tratatul de stabilitate. Sunt două tratate care influenţează viaţa oamenilor radical. Sunt reguli, sunt măsuri foarte dure care se vor lua în viitor, care vor afecta atât viaţa privată a cetăţenilor europeni, cât şi locul de muncă şi nivelul de trai', a susţinut Ivan.

Referindu-se la lipsa de transparenţă manifestată de preşedintele Băsescu şi de Guvernul Boc, eurodeputatul PSD a atras atenţia că există 'ţări din Uniunea Europeană în care aceste tratate nu au fost absolut deloc dezbătute public. Sunt preşedinţi de state care nu au discutat nici măcar o dată în Parlamentul naţional despre cele două tratate'.

Arătând că românii nu au fost informaţi cu privire la semnificaţia acordului ACTA sau a Tratatului pentru stabilitate, Cătălin Ivan a atras atenţia că această atitudine contravine valorilor democratice europene. 'Aceasta nu este democraţie, iar dacă vrem să ieşim din criză, dacă vrem să avem o Europă unită şi puternică, trebuie să apărăm valorile democratice', a subliniat eurodeputatul.

Biroul de Presa PSD 

Ponta: Orice tratat internaţional trebuie semnat după ce Guvernul îl prezintă publicului

"Tratatul pentru stabilitate a fost prezentat alaltăieri la Bruxelles, trebuie să ni-l prezinte Guvernul României, să vedem ce înseamnă pentru români. Eu ştiu foarte clar că prevederile acestui tratat se aplică după ce intrăm în zona euro, deci după 2015, dar vreau, de principiu, ca orice tratat semnăm să-l prezentăm oamenilor, după care îl semnăm, ratificăm şi facem toate modificările necesare legislative şi dacă va fi cazul constituţionale", a declarat Ponta. El a adăugat că în 2013 noul Parlament trebuie să introducă modificările în Constituţie, şi pe cele cerute la nivel european şi pe celelalte "pe care le-am tot discutat în ultimii ani".

2 comentarii :

Crystal Clear spunea...

Nu stiu daca ai vazut asta :)

http://blog.nistru-prut.info/?p=4089

Riddick spunea...

Acum m-am uitat. Nu știam despre tablou, e același personaj, Charles I.


Citate din gândirea profundă a europeiştilor RO

Călin Popescu-Tăriceanu, 2008: "Vom da astăzi, în Parlamentul României, un vot istoric - votul pentru ratificarea Tratatului de reformă al Uniunii Europene. Pentru România este mai mult decât un moment festiv. Ratificarea Tratatului de reformă marchează o etapă. Spun acest lucru din două motive. Pe de o parte, este o primă etapă pe care noi am parcurs-o în cadrul Uniunii Europene, după aderarea de la 1 ianuarie 2007. Am avut şansa să contribuim la negocierea şi la construirea acestui Tratat, beneficiind de aceleaşi drepturi şi având aceleaşi obligaţii ca oricare altă ţară europeană. Este cel dintâi tratat european semnat de România, în calitate de stat membru al Uniunii Europene. Simbolic, este primul document al Europei extinse, negociat şi semnat în format UE 27. Pentru toate aceste motive, odată cu ratificarea de către Parlament, putem spune că este cel dintâi tratat european pe care România îşi pune efectiv amprenta, conform intereselor sale, nemaifiind în postura de a prelua ceea ce au negociat şi au decis alţii. Doamnelor şi domnilor senatori şi deputaţi, în urmă cu trei ani, prin votul dumneavoastră, România a ratificat Tratatul constituţional ["Constituţia UE", caducă], odată cu ratificarea Tratatului de aderare la Uniunea Europeană. Aşa cum ştiţi, Tratatul constituţional nu a putut intra în vigoare. Din fericire, aşa cum noi am susţinut în timpul negocierilor, inovaţiile din acest document au fost preluate în Tratatul de la Lisabona. Aceste inovaţii sunt un pas înainte faţă de tratatele europene în vigoare acum."

 

Postări populare: