Postări
De la bun început, modul în care a fost gestionată privatizarea Petrom nu poate fi catalogat altfel decât o înaltă trădare. Demonstrația se face printr-un calcul matematic simplu: pentru a obține controlul asupra Petrom, OMV a cheltuit (inclusiv prin majorări de capital) aproximativ 1,5 miliarde de euro, adică 1,2 miliarde de dolari (curs 2004). Conform unor estimări extrem de conservative, rezervele de petrol exploatabile de Petrom erau la acel moment 900 milioane barili echivalent petrol, ceea ce la prețul mediu al anului 2004 (aproximativ 36 dolari/baril, Urals FOB Southern Mediterranean) înseamnă 32,4 miliarde de dolari. Luând în calcul un cost de extracție de 13 dolari pe baril (mai conservativ decât 12,65 dolari/baril care figura în estimările OMV), obținem că valoarea petrolului după scăderea costurilor de extracție este 20,7 miliarde de dolari. Dacă facem un calcul simplist și calculăm cât ar trebui să coste 51% din acțiunile Petrom, numai pe baza rezervelor dovedite de petrol, obținem suma de 10,55 miliarde de dolari. În această sumă nu am inclus utilajele, capacitățile de procesare, etc. Concluzie: guvernul Năstase a vândut Petrom la un preț echivalent cu aproximativ 14% din prețul real. Din păcate, acțiunile anti-naționale nu s-au oprit aici. Contractul de privatizare prevede plata unor redevențe microscopice care se calculează după o formulă care este ținută obscură pentru a nu irita electoratul. Guvernul Tăriceanu și toate edițiile ale guvernului Boc se fac vinovate de complicitate la faptele comise de guvernul Năstase deoarece nu au reușit (pentru că nu au vrut) să facă nimic pentru a găsi o modalitate de a forța OMV să plătească redevențe măcar la nivelul celor practicate în țările africane. Căi legale se găseau, ceea ce nu s-a găsit a fost voința politică.
Reprezentanții OMV susțin că Petrom plătește o redevență care variază între 3,5% și 13,5%. Am scris în repetate rânduri că România a ajuns să fie o colonie economică, iar acum vom ilustra această teză pe baza exemplului redevențelor Petrom. Pentru comparație vom aduce exemplele modului în care alte țări își gestionează resursele petroliere. În cazul României, profitul pe care statul îl obține din exploatarea petrolul este următorul:
Redevența: 3,5%-13,5%
Cotă parte din petrolul extras: 0% (anulat parțial de guvernul Năstase în 2002, anulat total de guvernul Tăriceanu în 2007, suntem siguri că și Boc mai anula ceva dacă mai găsea cum să prejudicieze statul în relația cu OMV)
Impozit pe profit: 16% (care se aplică după ce OMV folosește toate metodele creative de reducere a profitului impozabil)
Chiar și în Africa este dificil de a găsi o țară care să-și fi tratat resursele naturale într-un mod mai prost decât a făcut-o clasa politică din România. Pentru ilustrație am ales doar câteva țări extrem de subdezvoltate:
Coasta de Fildeș:
Redevența: 0% , Cotă parte din petrolul extras: 60-90%, Impozit pe profit: 0%.
Gabon
Redevența: 10% , Cotă parte din petrolul extras: 65-85%, Impozit pe profit: 0%.
Tanzania
Redevența: 20% , Cotă parte din petrolul extras: 40-72,5%, Impozit pe profit: 0%, dar există o taxă specială pentru utilizarea resurselor naturale: 25-35%.
Nici în Asia nu am găsit țări care să aibă o clasă politică capabilă să negocieze mai prost decât cea din România:
Bangladesh:
Redevența: 0% , Cotă parte din petrolul extras: 60-70%, Impozit pe profit: 0%
Mongolia:
Redevența: 12,5%, Cotă parte din petrolul extras: 35-60%, Impozit pe profit: 40%
Papua Noua Guinee:
Redevența: 2%, Cotă parte din petrolul extras: 45%, Impozit pe profit: 0%, dar există o taxă specială pentru utilizarea resurselor naturale: 20-25%
Poate ar trebui să importăm un prim-ministru din Papua Noua Guinee? Poate merită naturalizați câțiva lideri politici de acolo?
Țările-membre OPEC sau marii producători de petrol din sfera non-OPEC practică sisteme de taxare care lasă în visteria statului echivalentul a 55%-85% din prețul petrolului extras. Pe planeta noastră a existat o singură țară în care statul obținea din petrol mai puțin decât România. Ne referim la Rusia înaintea venirii la putere a lui Vladimir Putin. Printre primele acțiuni pe care acesta le-a întreprins în calitate de președinte a fost modificarea legislației în domeniul resurselor naturale și aducerea nivelului redevențelor și taxelor plătite de companiile petroliere la nivelul de 66% din valoarea petrolului extras. După această decizie, cuplată cu câteva majorări de capital ce au adus statului portofolii majoritare, Vestul a descoperit subit că democrația în Rusia suferă de anumite deficiențe majore. Este clar că descoperirea acestor deficiențe este legată de aceste modificări structurale aduse sectorului petrolier din Rusia.
Cel mai cunoscut enunț al președintelui Băsescu este ”iarna nu-i ca vara”. În baza datelor prezentate mai sus se poate spune că ”România nu-i ca Tanzania” cu sensul implicit că Tanzania stă mai bine la capitolul obținerii de venituri din exploatarea propriilor resurse petroliere. Luând pentru perioada 2005-2011 un preț mediu de 72 dolari pe baril (Urals FOB Southern Mediterranean) se poate calcula cât ar fi câștigat în plus statul român dacă aplica măcar pragul minim de împărțire a petrolului extras, așa cum este prevăzut în legislația din Tanzania. Petrom extrage anual în România aproximativ 30 milioane barili de petrol, adică în perioada 2005-2011 a extras 210 milioane barili. Conform legislației tanzaniene, statului ar fi revenit cel puțin 40% din volumul extras, adică 84 milioane de barili, care vândute la prețul mediu de 72 dolari pe baril ar fi adus în ultimii 7 ani la bugetul de stat suma de 6,04 miliarde de dolari. Luând în considerație că Petrom extrage zilnic 191 000 de barili, iar prețul spot pentru petrol Urals este acum la 125 dolari pe baril, în comparație cu ”standardul din Tanzania” statul pierde venituri în valoare de 9,55 milioane de dolari pe zi. Până la momentul actual, o estimare conservativă a pierderilor rezultante din afacerea Petrom numai pe zona de petrol (fără a lua în calcul redevențele pentru gaze naturale) este de 15,39 miliarde de dolari, adică aproape 10% din PIB-ul României. Aceste pierderi au fost provocate de Năstase & Co, iar Iliescu, Băsescu, Tăriceanu, Boc și alții nu au făcut nimic pentru a rectifica situația, deci există o evidentă relație de complicitate.
Clasa politică din România trebuie să plece de pe scena istorică, iar dacă ar avea un minim de bun simț ar trebui să facă și o penitență publică pentru toate păcatele comise împotriva poporului, statului și economiei. Oricum, sperăm ca noua clasă politică se va asigura de existența unor consecințe de ordin legal pentru cei care au acționat împotriva interesului public. Dacă nu se va schimba clasa politică, atunci pierderile statului vor crește constant, iar gazele descoperite de OMV-Exxon în Marea Neagră vor fi vândute românilor la prețuri ”europene liberalizate”, adică la prețurile importurilor Gazprom, ceea ce înseamnă că situația se va modifica doar din perspectiva faptului că banii românilor plătiți pe gazul românesc vor pleca la colonizatorii de la Viena.
Niciun comentariu :
Trimiteți un comentariu