26 ianuarie 2012

Spargerea blocajului sistemic (Cronica Română)



Recentele declaraţii ale ambasadorului american la Bucureşti arată că poziţia oficială a SUA nu s-a schimbat în ultimele săptămâni. Subiec­tul principal al declaraţiilor amba­sa­do­ru­lui au fost “băieţii deştepţi” din sectorul energe­tic şi cel al transporturilor. Deşi diploma­tul nu poa­te folosi ad literam sintagma “băieţii deş­tepţi” este clar că referirile din discurs îi vizea­ză în mod direct:
“În prezent, profiturile companiilor de stat sunt prea des direcţionate spre bugetul de stat sau spre buzunarele unor persoane cu relaţii influente.” Ca răspuns la tentativele jurnalistului de a-l bloca cu clişeul “aveţi nume şi dovezi?”, ambasadorul a re­mar­cat că dovezile ţin de activitatea procurorilor şi a refuzat să menţioneze cazuri specifice. În acest context se impun câteva precizări. Există persona­je care se declară dezamăgite de faptul că am­ba­sa­dorul SUA nu a dat nume şi dovezi. Asemenea grad de naivitate poate fi explicat doar în două moduri: fie personajele în cauză suferă de insuficienţă intelectuală în fază terminală, fie sunt plătite să mimeze o asemenea deficienţă. Ce trebuia să facă Gitenstein? Să pună pe masă mapa cu rezulta­tele activităţii reţelei de agenţi americani care au studiat activitatea “băieţilor deştepţi” care lucrează cu companiile de stat? Să ducă la DNA raportul rezidenţei americane de la Bucureşti? Să publice pe blog raportul analitic al CIA cu privire la Ro­mâ­nia? Desigur, se vor găsi cei care vor face o propu­ne­re alternativă: Gitenstein ar fi trebuit să ducă aces­te materiale la SIE sau vreo altă instituţie abili­tată. Propunerea este perfect validă, dar nu ia în calcul o altă posibilitate evidentă: ce ar trebui să facă Gi­ten­stein dacă “băieţii deştepţi” au o legătură di­rec­tă cu activitatea unor foste sau actuale grupări din SIE sau chiar şi grupuri din celelalte servicii?
În ciuda experienţei, continuă să ne uimească faptul că o bună parte din populaţie mai crede în faptul că există “clientelă portocalie”, “clientelă li­be­rală” şi “clientelă pesedistă”. Desigur, la nivelul unui sat, poate exista o asemenea diviziune, însă da­că vorbim de sume serioase, deosebirile dintre par­tide lipsesc cu desăvârşire. Exemplu concret: pri­mele contracte ale “băieţilor deştepţi” au fost semnate sub auspiciul lui Dan Ioan Popescu, membru marcant al PSD, ulterior vicepreşedinte al PC. Contractele au supravieţuit fără nicio proble­mă pe parcursul guvernării alianţei DA, unica modificare notabilă fiind completarea listei de companii “conectate” la contractele ieftine cu câteva firme legate de Theodor Stolojan. Călin Popescu Tăricea­nu se făcea că plouă de fiecare dată când apărea în discuţie problema contractelor secretizate în timpul guvernării pesediste şi de care nu s-a atins ni­meni (nici măcar să le desecretizeze, ne­mai­vor­bind de reziliere) pe parcursul guvernării declaraţilor inamici ai PSD. Guvernările ulterioare (diverse edi­ţii ale guvernului Boc) nu au fost cu nimic mai bune, ba chiar unele contracte au fost prelungite şi iarăşi niciunul nu a fost desecretizat. Pe parcursul anilor, s-au schimbat doar proporţiile în care di­verse companii beneficiază de preţuri microsco­pice şi contracte secrete, iar statul pierde bani în continuare. Pentru cineva neavizat este dificil de înţeles cum un grup de “băieţi deştepţi” poate supravieţui neafectat în condiţiile schimbării de miniştri, prim-miniştri şi manageri ai companiilor de stat, însă explicaţia este pe cât de simplă pe atât de dramatică. În România există două structuri de putere, una vizibilă în care operează partidele, activează politicienii, şi se desfăşoară bătăliile televizate menite să capteze atenţia electoratului. A do­ua structură de putere operează în regim de cripto-oligarhie în care o serie de grupuri de in­te­rese, protejate perfect de “necesităţile siguranţei naţionale” iau toate deciziile importante, împart veniturile bugetare şi se războiesc pentru accesul preferenţial la “ciolan”. Cei care au afaceri cu structuri ministeriale sunt informaţi de funcţionarii cu care discută de faptul că “domnu’ ministru semnează dacă secretarul de stat X spune că e în regu­lă”. Cercetările ulterioare arată că secretarul de stat X, la fel ca şi predecesorul său Y şi succesorul său Z, a exercitat un control informal asupra mi­nis­terului indiferent de miniştrii care s-au perindat la conducerea formală a ministerului, şi au avut aceeaşi politică care a protejat interesele “băieţilor deştepţi” din varii sfere ale economiei. La fel se întâmplă în cazul companiilor de stat. Formal, un ministru poate organiza fără nicio problemă o de­mi­tere a directorului sau a întregului consiliu de ad­ministraţie de la o companie gen Hidroelectrica sau Romgaz. În realitate, anumiţi membri ai consiliilor de administraţie au posibilitatea să-l ignore în totalitate şi în caz de necesitate pot să-l şi de­mi­tă. Precedente în acest sens au existat. Princi­pa­le­le pârghii prin care structurile informale îşi exercită controlul asupra factorilor de decizie învestiţi cu putere formală sunt următoarele: şantajul şi coop­ta­rea în structură. În realitatea românească este aproape imposibil ca un politician sau om de afaceri să obţină succese de ordin material sau politic fără a încălca legea. Şpăgile, comisioanele, licitaţiile “măsluite” etc. se înregistrează, se contabilizează şi se utilizează la momentul potrivit. Situaţia este ase­mănătoare cu organizarea unui SRL sau SA un­de dosarele, înregistrările, pozele, extrasele de cont etc. joacă rolul acţiunilor. Gruparea care deţine mai multe elemente de acest gen deţine şi controlul asupra politicianului în cauză. În acelaşi timp, toa­te aceste structuri se ocupă intens de recrutare di­rectă, pentru a avea posibilitatea de a exercita con­­trolul prin intermediul ordinelor directe. În aceste condiţii, preşedintele poate cere timp de trei ani desecretizarea contractelor din energie şi efectul să fie nul. Dacă o acţiune necesită co­o­pe­rarea sistemului, sistemul o poate bloca.
Aceste precizări sunt necesare pentru a în­ţe­lege o altă parte din declaraţiile ambasadorului american. Mark Gitenstein a declarat că Fondul Pro­prietatea este “un agent al schimbării”, remarcând că “nu trebuie ca noi, occidentalii, să ne dorim existenţa statului de drept şi lupta împotriva corupţiei mai mult decât voi. Aceste iniţiative tre­buie să vină din România”. Prin aceste cu­vin­te, ambasadorul american, de fapt, face o aluzie po­zitivă la activitatea lui Mark Mobius, care într-adevăr este un “agent al schimbării”. O parte dintre aspectele care îi permit lui Mark Mobius să fie eficient acolo unde au eşuat autorităţile române este relevată în acelaşi discurs: “Fondul Pro­prie­ta­tea are în portofoliu acţiuni la 83 de companii pri­vate şi de stat. Deţinerea acestor acţiuni oferă fondului dreptul legal şi responsabilitatea de a trage la răs­pundere aceste companii pentru de­ci­ziile proaste ori care sunt rezultatul corupţiei”, iar celelalte as­pecte (pe care un ambasador nu le poa­te menţio­na în context diplomatic) le vom enu­mera noi: Mark Mobius nu are dosare, nu poa­te fi şantajat şi nici nu poate fi demis din funcţie de vreun personaj care aparţine structurilor “băieţilor deş­tepţi”. În aceste condiţii, se ajunge în situaţia pa­radoxală în care este nevoie de un străin pentru a termina furtul perpetuat în structurile statului român. Evi­dent, americanii nu şi-au asumat aceas­tă misiune din considerente de caritate şi obliterarea “bă­ieţilor deştepţi”, clasa politică fiind o victimă co­laterală este o parte integrantă dintr-o în­ţelegere geopolitică mai largă. Vântul schimbărilor geopolitice bate tare în cu­loa­rele puterii de la Bucureşti.

http://cronicaromana.com/2012/01/25/editorial-spargerea-blocajului-sistemic/

4 comentarii :

Crystal Clear spunea...

Americanii, adica Obama ,adica rusii....: "Evi­dent, americanii nu şi-au asumat aceas­tă misiune din considerente de caritate şi obliterarea “bă­ieţilor deştepţi”, clasa politică fiind o victimă co­laterală este o parte integrantă dintr-o în­ţelegere geopolitică mai largă. Vântul schimbărilor geopolitice bate tare în cu­loa­rele puterii de la Bucureşti."
Coruptie, coruptie, hai sa privatizam ( adica sa le dam noi, proprietatea noastra, nationala) si sa ia ei.Sa legalizeze furtul populatiei ...

Crystal Clear spunea...

Vantul propice pentru noi nu poate fi decat unul care apara interesele nationale.Cum face Orban in Ungaria.

Riddick spunea...

E un jaf pe care nu-l văd mulţi, atenţi doar la cacofonia generală.

Mă tem că va fi prea târziu pentru ei.

Crystal Clear spunea...

De vreo doua zile avem probleme cu alimentarea cu curent.Tocmai dadeam zapada cand au venit cei de la depanare si am remarcat cum vorbeau oamenii intre ei, cine e de vina, etc, etc. Ajunsesem si eu la concluzia "cacofoniei generale".Nimeni nu intelege mai nimic. Am incercat sa le spun despre strainii care iau tot ce pot din Romania.Raspunsul a fost ca tara e bogata dar n-are conducatori.Era un tip care-l sustinea pe Basescu....


Citate din gândirea profundă a europeiştilor RO

Călin Popescu-Tăriceanu, 2008: "Vom da astăzi, în Parlamentul României, un vot istoric - votul pentru ratificarea Tratatului de reformă al Uniunii Europene. Pentru România este mai mult decât un moment festiv. Ratificarea Tratatului de reformă marchează o etapă. Spun acest lucru din două motive. Pe de o parte, este o primă etapă pe care noi am parcurs-o în cadrul Uniunii Europene, după aderarea de la 1 ianuarie 2007. Am avut şansa să contribuim la negocierea şi la construirea acestui Tratat, beneficiind de aceleaşi drepturi şi având aceleaşi obligaţii ca oricare altă ţară europeană. Este cel dintâi tratat european semnat de România, în calitate de stat membru al Uniunii Europene. Simbolic, este primul document al Europei extinse, negociat şi semnat în format UE 27. Pentru toate aceste motive, odată cu ratificarea de către Parlament, putem spune că este cel dintâi tratat european pe care România îşi pune efectiv amprenta, conform intereselor sale, nemaifiind în postura de a prelua ceea ce au negociat şi au decis alţii. Doamnelor şi domnilor senatori şi deputaţi, în urmă cu trei ani, prin votul dumneavoastră, România a ratificat Tratatul constituţional ["Constituţia UE", caducă], odată cu ratificarea Tratatului de aderare la Uniunea Europeană. Aşa cum ştiţi, Tratatul constituţional nu a putut intra în vigoare. Din fericire, aşa cum noi am susţinut în timpul negocierilor, inovaţiile din acest document au fost preluate în Tratatul de la Lisabona. Aceste inovaţii sunt un pas înainte faţă de tratatele europene în vigoare acum."

 

Postări populare: