Incidentul a avut loc acum o săptămână. HotNews.md :
Cunoscutul editorialist şi comentator politic Petru Bogatu, preşedintele Uniunii Jurnaliştilor din Moldova, a fost bătut de către persoane necunoscute în plin centrul Chişinăului, într-un loc aglomerat. Incidentul s-a petrecut acum o săptămână, transmite Agenţia Monitor Media.
Despre acest fapt a declarat la sfârşitul şedinţei de azi a Parlamentului deputatul liberal Valeriu Saharneanu, fost preşedinte al UJM, chemând autorităţile să protejeze jurnaliştii.
Deputatul a precizat pentru că Bogatu a fost bătut vineri, 14 octombrie, „pe strada Puşkin, mai jos de magazinul „Gemenii”, lângă staţia de transport public”.
Petru Bogatu a declarat Agenţiei Monitor Media că nu a depus plângere la poliţie pe motiv că nu a văzut cine l-a atacat, fiind lovit în cap din spate. „Nu ştiu cine şi cu ce scop m-a atacat. S-a întâmplat foarte repede. După ce am fost atacat, m-au ajutat nişte trecători să-mi revin”, a spus jurnalistul, precizând că a avut nevoie de îngrijiri medicale.
„Concluzia medicilor a fost că m-am ales cu o comoţie cerebrală”, a spus Bogatu.
În prezent, jurnalistul Petru Bogatu (60 de ani) scrie editoriale pentru „Jurnal de Chişinău” şi este unul dintre realizatorii talk-showului „Negru şi Bogatu” de la „Jurnal” TV. Activează în presă din anul 1975.
3 comentarii :
Presimteam ca se va intampla cu el asa ceva.
Daca nu ne trezim asa va fi si la noi, curand !
Imi pare tare, tare rau .
Petru Bogatu este un jurnalist de exceptie, profesionist si foarte curajos !
A fost un avertisment, data viitoare, dacă vor avea ocazia, "vor merge mai departe". În locul lui aş fi foarte, foarte precaut.
Cu siguranta !
Trimiteți un comentariu