Avem proiecte ? Sunt ele ale noastre ?

 

Dăm istoria pe „repede înainte” şi iată-ne pe noi, ucenicii dedublării, copiii comuniştilor şi nepoţii generaţiei seduse de Căpitan, defrişând o lume în care adevărul şi libertatea au şansa de a trece de pe verso pe faţa realităţii. Am trăit ficţiunea părinţilor şi am aflat-o şi pe cea a bunicilor, dar, cu toate că ambele continuă să inspire şi să înfierbânte, suntem pe cale să ne elaborăm, inevitabil, propria iluzie, în care ne învăluim copiii, generaţia lumii virtuale.

[...] Cel mai vizibil atribut al ficţiunii în care trăim noi, „americanii”, este renunţarea la proiectul naţional. Legionarii voiau mântuirea neamului, iar comuniştii promiteau o ţară de oameni fericiţi; generaţia noastră nu are niciun scop de o asemenea anvergură, n-a fost şi nu va fi în stare să lanseze  o viziune pentru România pur şi simplu pentru că, trezindu-se cu libertatea în braţe, s-a spart în suma scopurilor individuale ale membrilor săi, astfel delimitându-se inconştient de predecesoarele sale. (De aceea, printre variantele de nume apăreau „individualiştii”, „reducţioniştii” sau „ne-naţionalii”).

Descoperirea libertăţii a însemnat, poate în primul rând, posibilitatea îmbogăţirii. Ca efect al educaţiei sau îndoctrinării, banii nu constituiau obiectiv în sine pentru bunicii, respectiv părinţii noştri. Noi, „americanii”, i-am readus, după 1989, în postura de principală scară de valori. Asta a determinat şi obsesia pentru reuşita profesională, şi formarea unei categorii solide de „însuraţi” şi „măritate” cu job-ul, şi munca până la istovire, bolile, depresiile, refugiile sau scârba faţă de politică. (Aşa mi-au venit „haberiştii”, „ambiţioşii” sau „carieriştii”).

Ca de obicei, în tot răul e şi-un bine. Unul imens şi însufleţitor, care ne-a făcut cea mai tradiţionalistă generaţie din Europa, potrivit unor studii date publicităţii în urmă cu circa trei ani. Noi, „americanii”, nu ne-am mulţumit cu cariera: am vrut şi familie. Şi aici intervine altă trăsătură definitorie, un alt efect al privaţiunilor pe care le-am văzut la cei mai vârstnici: ne creştem copiii în cuiburi, îi adăpostim cu asupra de măsură, le oferim aproape totul fără a-i confrunta serios cu pericole exterioare. Excepţionalul scriitor sârb Milorad Pavić spune, la un moment dat, în „Ultima iubire la Ţarigrad”, că generaţia învingătorilor, sigură şi stăpână pe forţa sa, creşte o generaţie de învinşi. (Astfel am ajuns la „protectorii”, „ocrotitorii”, „familiştii”...)

De fapt, o parte a vălului în care ne auto-înfăşurăm este că le vrem pe toate. Nu ne-ajung nici profesia, nici familia, banii, relaţiile sau măcar credinţa. Şocul revoluţiei – şi vă puteţi convinge zilnic de acest lucru – a fost atât de puternic, încât, de atunci încoace, ne alimentăm, şi încă e suficient „combustibil”, cu optimismul că suntem speciali şi, mai grav, că tot ce se întâmplă bun ni s-ar cuveni. („Integraliştii”? “Împliniţii”?)

Dar cea mai mare dintre minciunile în care ne lăfăim, substanţa ficţiunii noastre, mirajul care ne adoarme fără să ne dăm seama (şi care mi-a aprins beculeţul acela misterios, când ştii), este relaxarea inexplicabilă, idilica pajişte, anularea instinctelor şi alte definiţii pentru o iresponsabilă senzaţie că generaţia copiilor noştri nu este şi nu va fi ameninţată de nimic. Noi, „americanii”, trăim cu impresia – complet aberantă, însă care ne apără de realitate – că urmaşii noştri n-au altceva de făcut decât să-şi împlinească vocaţia. De aceea nu-i pregătim pentru eventuale războaie, foamete, sărăcie sau dezastre naturale; de aceea am uitat şi ne e indiferent, la o adică, vreun obiectiv naţional: am construit o ficţiune de stabilitate ca o insulă paşnică şi prosperă, refuzând ideea oricărei posibile agresiuni.

Ne creştem copiii ca şi cum, după moartea noastră, se va instaura armonia mondială, iar ei, destinşi, naivi şi luminoşi, vor trăi fericiţi oriunde le va plăcea, alegând uşor, călătorind simplu şi respirând curat.

Mihnea Măruţă : “Americanii”. Ficţiunile a trei generaţii (II)


>> Legionarii, comuniştii şi noi. Ficţiunile a trei generaţii (I)