07 ianuarie 2011

"Schimbarea de atitudine a elitelor poloneze reflectă o tendinţă europeană mai largă"...Ei, na ?!




Expert ECFR: "Geoeconomia schimbă alianțele"

Mai caută europenii să stimuleze în Rusia şi altă modernizare decât cea economică? Expertul european Ben Judah a analizat pentru FP România viziunea de politică internaţională a noii generaţii de lideri nu doar vest- dar şi central-europeni, marcaţi de criza economică: mai curând geoeconomie decât geopolitică.
Extras din dosarul "Noua Ialta, bomba anului", publicat în FP România nr. 19 (noiembrie/ decembrie 2010). Citiți și: O Alianță cu Rusia? de Serghei Karaganov

FP România: Ce fel de „parteneriat pentru modernizare” este posibil între Europa şi Rusia? Şi altul decât cel economic?
Ben Judah: Este important să realizăm că natura interacţiunilor dintre naţiuni se transformă. Avem cam un milion de ruşi în Europa, cel puţin 300.000 doar în Londra. Pe tot cuprinsul continentului există conexiuni emergente între oameni, familii, întreprinderi care modifică modul în care ne relaţionăm. Diaspora rusă în Europa ar putea afecta însăşi evoluţia internă a Rusiei. Chiar dacă un eventual parteneriat pentru modernizare eşuează la nivelul relaţiilor dintre state, va fi însă interesant de observat cum legăturile personale încep să modeleze şi să redefinească modul în care percepem lucrurile. Avem milioane de turişti ruşi care vin în Europa, la Paris, Berlin, Londra, dar şi numeroase companii ruseşti, din afara industriei petrolului şi a gazului, care devin tot mai prezente pe pieţele occidentale. Acest tip de legături la nivel sub-statal ar putea avea un impact decisiv în viitorul apropiat.

Pe de altă parte, după războiul din Georgia a devenit foarte clar că UE şi Rusia au nevoie de un dialog mult mai intituţionalizat - să discute mai mult, să se cunoască mai în profunzime. Propunerea preşedintelui Medvedev privind o nouă arhitectură de securitate reflectă interesul elitelor ruseşti pentru consolidarea unui cadru mai instituţionalizat de interactiune între UE şi Rusia. În acelaşi timp s-a văzut dorinţa europenilor de a răspunde mesajelor transmise de Moscova. Iar acest lucru s-a reflectat în răspunsul lui Sarkozy şi Merkel de la Deauville.

Cred că există la nivelul elitelor europene sentimentul că trebuie să se răspundă propunerii preşedintelui Medvedev, fără a slăbi însă NATO. Elitele europene par să fie tot mai convinse că actuala configuraţie a continentului este nesănătoasă, iar arhitectura de securitate curentă este predispusă instabilităţilor de tip Georgia sau Kosovo, conservând în acelaşi timp numeroase conflicte îngheţate. În acest sens, ceea ce vom vedea în perioada imediat următoare nu este o invitaţie către Rusia de a deveni parte a NATO, ci o invitaţie de a participa la un nou „security road map”, care în cele din urmă ar putea conduce la o nouă alianţă, în măsura în care preocupările de securitate de astăzi sunt rezolvate. Cel mai probabil se va opta pentru un format instituţionalizat de întâlniri regulate între UE, Rusia şi Turcia. Se va încerca crearea unui spaţiu comun, economic şi de securitate cu Rusia. Tehnic, nu este o alianţă care să înlocuiască NATO, ci mai degrabă o încercare de a recrea un fel de OECE (Organizaţia Europeană pentru Cooperare Economică din 1948). Un OECE 2.

Există o competiţie între capitalele vest-europene pentru favorurile Moscovei? Simte Parisul că se află în urma Berlinului?
Atunci când vorbim de modul în care elitele europene se raportează la Moscova, gândirea geopolitică tradiţională este depăşită. Moscova cultivă un fel de alianţe, personale, în străinătate. Sarkozy şi Berlusconi sunt prieteni personali ai elitelor din jurul Kremlinului, sunt parte din reţeaua Kremlinului (în măsura în care Medvedev are acces direct la Sarkozy). Iar asta e o schimbare majoră în relaţia dintre Paris şi Moscova. Când a venit la putere, Sarkozy vorbea de faptul că ruşii au mâinile pătate de sânge. Acest discurs sau acest tip de raportare a dispărut complet astăzi.

Constatăm deja o turnură a Poloniei de la critic la partener european al Rusiei?
Schimbarea de atitudine a elitelor poloneze reflectă o tendinţă europeană mai largă. Avem o generaţie de politicieni de criză - care acţionează pe fondul crizei economice. Este o generaţie foarte diferită de cea a anilor ’90, al cărei discurs era preocupat de întoarcerea în Europa, de izolarea şi de îndepărtarea influenţelor sovietice din ţară. Astăzi, elitele poloneze se înscriu într-un curent de atitudine europeană ce favorizează o normalizare a relaţiilor cu Rusia. Asistăm într-un fel la o tranziţie de la geopolitică la geoeconomie. Merită să ne amintim că înainte de criza economică, atunci când se vorbea de o ţară, întrebarea principală viza cât de mare este armata sa şi în ce alianţă se află? Astăzi întrebarea este cu totul alta: ce comerţ are, cât de productive îi sunt afacerile şi investiţiile? Se observă această schimbare de paradigmă intelectuală la nivelul guvernului britanic, a celui francez sau a celui german. Teama şi coşmarul colectiv al acestei generaţii de politicieni nu au legătura cu frica de expansiunea Rusiei sau atacurile islamiste, ci cu implozia pieţei imobiliare, declinul standardelor de viaţă, căderea burselor. Temerile elitelor europene sunt postmoderniste. De aceea îi vedem pe liderii europeni dedicându-şi majoritatea timpului şi întâlnirilor pentru a asigura locul Europei în comerţul global şi în economia internaţională. De aceea merg liderii europeni la Moscova, ca şi la Ankara, New Delhi, Beijing – după modalităţi pentru a menţine Europa în business.

Are Rusia vreun aliat natural în Europa? – în Vest, în Est.
Trecerea de la geopolitică la geoeconomie afectează inclusiv natura alianţelor bilaterale pe care Moscova le dezvoltă în Europa. Atunci când vorbim de aliaţi naturali ai Moscovei în Europa, extrem de utilă este legătura producător-consumator. Spre exemplu Germania, ca piaţă consumatoare de gaz rusesc este mult mai predispusă la o colaborare cu Moscova, decât Londra. Pieţele explică în mare măsură natura alianţelor de azi şi de mâine.

Între timp, o altă tendinţă devine foarte vizibilă în special în statele post-sovietice – aceea de a se integra, de a pivota către un spaţiu vorbitor de limba rusă. Sunt peste două milioane de ucrainieni care lucrează în Rusia, dar şi foarte mulţi armeni sau oameni din Belarus. Rusia este o „migrant economy”– o economie care utilizează foarte mulţi emigranţi (în jur de 15 milioane). Toate aceste legături personale conectează aceste state într-un spaţiu comun economic şi lingvistic rusesc. Dacă faci sondaje în aceste state vei descoperi că atitudinea lor este complet diferită de cea a finlandezilor din timpul Războiului Rece - care optaseră tactic din necesitate geopolitică, rămânând în esenţă pro-occidentali. În statele post-sovietice de astăzi orientarea pro-rusă este extrem de populară. Efectul zidului Schengen este şi acela că numeroşi turişti, oameni de afaceri, tinerii, studenţii, emigranţii se uită către Est şi nu către Vest. Reperul lor este Estul (Moscova), şi nu Vestul (Bruxellesul).

Ben Judah este expert în spaţiul rus la European Council on Foreign Relations (ECFR).

Niciun comentariu :


Citate din gândirea profundă a europeiştilor RO

Andrei Cornea, 2011: "Dacă statele rămân suverane, ele vor continua să facă ceea ce cred şi ceea ce consideră că le este de folos, în pofida intereselor comune. Rezultă că trebuie mers înainte – mai repede sau mai încet – spre un sistem federal sau măcar confederal, cu un guvern central dotat cu puteri mari în domeniul economiei, apărării şi externelor, cu un parlament bicameral după modelul american şi cu guverne ale statelor responsabile numai pentru afacerile interne, justiţie, educaţie, cultură, eventual sănătate şi muncă. Căci atunci când vorbim despre pierderea suveranităţii naţionale, despre cine anume vorbim în fapt ca fiind „perdanţii“? Despre plătitorii obişnuiţi de impozite, cu rate la bănci, cu salarii ameninţate ba de tăieri, ba de inflaţie? Despre pensionarii cu pensiile în pericol? Despre beneficiarii sistemelor de asigurări ce acumulează datorii peste datorii? Despre şomeri? Nu, ci vorbim despre elitele politice europene din cele 27 de state. Ele sunt acelea care şi-ar pierde suveranitatea – mai ales aceea de a cheltui nestăvilit şi de a face promisiuni imposibil de ţinut. Vor trebui să se consoleze mulţi parlamentari naţionali cu un rol mai modest (dar deloc neglijabil). Dintre miniştrii şi funcţionarii guvernamentali, unii, precum cei de la externe sau de la armată, vor trebui să dispară pur şi simplu."

 

Postări populare: