Pentru socialistul Javier Solana, tot răul spre "bine" (adică, spre subminarea NATO)

"The increasing rift between USA and EU is not on political issues but religious issues. We are Humanist but the USA is Christian"
Javier Solana

În condiţiile unor bugete foarte strînse în Europa actuală, îngrijorările legate de apărare au crescut. Paradoxal însă, paşii întreprinşi în 2010 oferă speranţe pentru viitor. Acordul în domeniul apărării semnat în noiembrie de către Franţa şi Marea Britanie e compus din două tratate care acoperă dezvoltarea comună a forţelor lor armate, în ce priveşte descurajarea nucleară şi îmbunătăţirea echipamentelor şi comunicaţiilor. Iniţiativa are un sprijin politic ferm din partea liderilor celor două ţări şi exprimă o hotărîre clară de unire în faţa ameninţărilor comune. Aplicate corect, aceste tratate pot constitui un precedent încurajator pentru întreaga Uniune Europeană. Prin depăşirea limitelor strict naţionale, ele trasează calea viitoare pentru apărarea europeană şi vor ajuta la stabilirea unui cadru al relaţiilor cu Statele Unite şi NATO.  [...]

Astăzi, Uniunii i se cere să conducă misiuni complexe, în circumstanţe ostile. În acest scop, Europa trebuie să se bazeze pe lecţiile succeselor sale din trecut. Noi, europenii, trebuie să răspundem favorabil, repede şi eficient. Misiunile de apărare trebuie să fie mai flexibile, prompte, multinaţionale şi multi-instrumentale. Ele trebuie să se concentreze asupra stabilităţii şi securităţii, indiferent de situaţie şi de natura conflictului. Totuşi, este clar că apărarea europeană se luptă acum din răsputeri cu finanţarea publică. Mai mult decît atît, cele mai recente sondaje Eurobarometru arată că apărarea este ultimul lucru de care europenii sînt îngrijoraţi. Tocmai din această cauză, acordul franco-britanic devine de o importanţă vitală. Tratatele marchează o încercare de a echilibra acţiunile şi ambiţiile, în conjunctura crizei economice, a consolidării fiscale, a unor transformări în apărare, pe scară largă, a creşterii interdependenţelor şi a ameninţărilor globale – de la terorism şi proliferare nucleară pînă la schimbările climatice, deficitul de resurse şi noile epidemii –, care sînt imposibil de abordat unilateral. Acestea stabilesc, de asemenea, şi un precedent pentru Marea Britanie, pregătind calea pentru viitorii premieri care vor înainta în această direcţie.  [...]

Solidaritatea şi acordul asupra obiectivelor politice sînt preocupările cele mai presante ale epocii actuale. Noul pact dintre Franţa şi Marea Britanie poate fi un pas istoric, mai degrabă către raţionalizarea cheltuielilor de apărare, decît spre o demilitarizare a Europei. Totul depinde de calea aleasă. În timp de criză financiară, e puţin probabil ca statele UE să-şi mărească bugetele pentru apărare. Dar dacă Franţa şi Marea Britanie  înţeleg cît de mult e legată protecţia lor de cea europeană, dacă ele cooperează reciproc şi îşi extind această cooperare şi spre alte ţări europene – potrivit formulei prevăzute în pact –, vom putea eventual vedea o Uniune Europeană avînd capacitatea de a-şi asuma rolul de apărare aşteptat de la ea de către întreaga comunitate internaţională [oare până la "întreaga comunitate internaţională", "comunitatea cetăţenilor din UE" este de acord cu subminarea NATO ?]. Prin forţarea unei mai mari eficienţe şi colaborări, necazul pricinuit de criză poate aduce chiar beneficii.

Această variantă ar putea conduce şi la diminuarea îngrijorării americane privind cheltuielile de apărare prea scăzute din Europa. Pactul franco-britanic nu schimbă angajamentele faţă de NATO – un element-cheie al intereselor SUA – [care va să zică, după socialistul Solana participarea statelor NATO cu trupe în Irak şi Afghanistan este numai în interesul SUA...] pentru că orice reducere a numărului de trupe desfăşurate în diverse teatre de operaţiuni ar presupune inevitabil o mai mare povară pe umerii SUA. Acordul franco-britanic implică totuşi un progres către acţiuni militare europene comune, atît în Europa [ÎN EUROPA, fiţi atenţi aici...; împotriva cui ?] cît şi în alte regiuni ale lumii, ceea ce va fi încurajator şi pentru Statele Unite. Fapt e că iniţiativa vine din partea celor două mari puteri militare ale Europei (care cheltuiesc în total  pentru apărare jumătate din cît cheltuieşte întreg continentul), fiecare avînd şi locuri permanente în Consiliul de Securitate ONU. [...]

Dilema Veche - O ocazie pentru Uniunea Europeană

P.S. Văd că ne pregătim să cotizăm şi la Agenţia Spaţială Europeană (grandomania, tată...), de fapt o "firmă de colectare de fonduri" pentru racheta Ariane, produsă de Franţa.