... de Mircea Coşea (ex- PSDR, APR, PDSR, PNL, PRM, PDL ...), care a fost invitat în luna martie să participe la întâlnirea unui grup de lucru "însărcinat să elaboreze, până la sfârşitul anului, un raport privind liniile directoare ale unei viitoare strategii europene de coordonare a politicilor economice, cu predilecţie a politicilor bugetare".
Probabil că este vorba despre "grupul de lucru van Rompuy", care a schiţat aşa-zisul "semestru european":
1. In luna martie a fiecarui an, la summit-ul informal de primavara (Consiliul European), se stabilesc prioritatile de politica economica, in baza unui Raport prezentat de Comisia Europeana sub denumirea “Studiu privind cresterea anuala”. De aici deriva apoi recomandarile pentru politica bugetara, adica pentru doua seturi de programe:
a. programele nationale de stabilitate si convergenta;
b. programele nationale de reforma.
2. In luna aprilie a fiecarui an, statele membre trimit la Comisie strategiile lor bugetare si economice, in conformitate cu recomandarile primite cu o luna in urma. Dupa ce le primeste, Comisia le analizeaza si le inainteaza Consiliului, cu sugestii clare privind modul in care acesta ar trebui sa le voteze.
3. In lunile iunie si iulie ale fiecarui an, Consiliul European (sefii de state si de guverne) si Consiliul de ministri ai economiei si finantelor (ECOFIN) elaboreaza avize specifice pe tari privind doua genuri de politici: politicile economice si politicile bugetare. In anul urmator, rapoartele Comisiei vor evalua gradul in care au fost implementate aceste recomandari.
Linişte totală la Românica, alţii sar în sus:
Ideea de a transmite la Bruxelles proiectul de buget national insa, inainte de a fi trecut prin parlamentul britanic, a provocat ample dezbateri, intr-un an in care scena politica britanica a trecut printr-o transformare puternica. Dupa 13 ani de guvernare laburista, puterea a fost preluata de o coalitie a conservatorilor cu liberal democratii, coalitie care si-a propus sa nu mai cedeze niciun pas din suveranitatea nationala in favoarea Bruxelles-ului, decat prin referendum national. De la bun inceput, de la prezentarea propunerii Comisiei Europene, britanicii au avut obiectii la „semestrul european”, temandu-se sa nu ascunda un nou transfer de putere.
In final, ei au obtinut un regim special, permitandu-li-se, la Consiliul ECOFIN din 7 septembrie 2010, sa trimita bugetul Regatului Unit la U.E. numai „dupa ce a fost prezentat in Parlament”. De asemenea, britanicii au tinut sa se asigure ca nu sunt obligati sa transmita la institutiile europene mai multe informatii pentru supravegherea bugetara, decat cele pe care le transmit la F.M.I. si cele disponibile pe internet. Premierul britanic a declarat oficial, la intoarcerea de la Consiliul European din octombrie 2010, ca „nu se vor transfera competentele bugetare de la Westminster la Bruxelles”. Deasemenea, a dat asigurari ca amendamentele limitate la Tratatul de la Lisabona, daca vor aparea, nu vor afecta Marea Britanie. Toate aceste asigurari se focalizeaza pe interesul national, asa cum solutionarea problemelor din zona euro si evitarea altei crize a datoriilor este tot in interesul national britanic, dupa cum a declarat-o deschis premierul David Cameron. Vom vedea cum se impaca aceste declaratii cu aceea a presedintelui Herman van Rompuy, la Berlin, in noiembrie 2010: „ interesul national nu mai poate fi separat de cel european, ele coincid astazi... si trebuie sa actionam in fiecare stat membru, unde mai exista oameni care cred ca tara lor poate supravietui singura intr-o lume globalizata. Este mai mult decat o iluzie, este o minciuna” (Daily Mail, 11 noiembrie 2010).
În martie 2010 Coşea era persoană privată, dar, probabil nu în această calitate a fost invitat.
Între timp, vin alte sugestii.
Niciun comentariu :
Trimiteți un comentariu