03 decembrie 2010

Ministerul Culturii şi Patrimoniului Naţional - comunicat de presă



COMUNICAT DE PRESĂ 

În legătură cu ştirile apărute în presă despre Raportul Corpului de control al Prim-Ministrului referitor la unele contracte încheiate de instituţii subordonate Ministerului Culturii şi Patrimoniului Naţional, Biroul de presă al MCPN este împuternicit să declare următoarele:

Contractele în cauză au fost încheiate în anii 2008 şi 2009, când la conducerea Ministerului se aflau alte echipe. Tot în acea perioadă au fost deschise şi filele de buget prin care s-au făcut plăţile.

Raportul Corpului de control a semnalat deficienţe, dar nu a constatat explicit că respectivele contracte ar fi fost încheiate ilegal.

Până în prezent, autorităţile (ANRMAP, ANAF) care au efectuat controale, ulterior Raportului, nu au constatat ilegalităţi la instituţiile în cauză.

La rectificarea bugetară, actuala echipă din MCPN şi-a însuşit recomandarea din Raportul Corpului de control, anume ca amenajările muzeale să fie cuprinse într-un program multianual.

Conform Legii finanţelor publice, ordonatorii terţiari de credite (instituţiile în cauză) răspund de realitatea şi legalitatea procedurilor contractuale şi/sau de achiziţii.

O eventuală oprire a plăţilor la contractele în cauză, se poate face doar la începerea urmăririi penale, decisă de organele abilitate.

Ministerul Culturii şi Patrimoniului Naţional va acorda tot sprijinul organelor de control pentru elucidarea completă a situaţiei.

Biroul de presă al MCPN

03 decembrie 2010

http://www.agerpres.ro/media/index.php/comunicate/item/41095.html


>> Adevărul -  VIDEO Ministerul Culturii, plăţi ilegale de 26 de milioane €

3 comentarii :

Crystal Clear spunea...

Cand aud de Vladescu si Paleologu ma gandesc imkediat la matrapazlacuri...
Cand aud de Corpul de control al Primului -ma gandesc din cine oare este format ca sa pot anticipa rezultatul controlului

Riddick spunea...

Nu cred că bietul paleolog e băgat în vreo deturnare, l-or fi făcut funcţionarii din minister. Săracul, nici şireturile nu-i în stare să şi le înnoade... şi când te gândeşti că strămoşii lui (?) cârmuiau Imperiul Roman de Răsărit (Bizantin)...

Ăia de la Corpul de Control nu sunt ageamii, nu se pot juca cu vorbele, trebuie să dea o concluzie clară.

Crystal Clear spunea...

Poza cu pipa a lui Paleologu este similara cu cea a unui bebelus care fumeaza...



Corpul de control- sa speram ca-si face treaba corect


Citate din gândirea profundă a europeiştilor RO

Călin Popescu-Tăriceanu, 2008: "Vom da astăzi, în Parlamentul României, un vot istoric - votul pentru ratificarea Tratatului de reformă al Uniunii Europene. Pentru România este mai mult decât un moment festiv. Ratificarea Tratatului de reformă marchează o etapă. Spun acest lucru din două motive. Pe de o parte, este o primă etapă pe care noi am parcurs-o în cadrul Uniunii Europene, după aderarea de la 1 ianuarie 2007. Am avut şansa să contribuim la negocierea şi la construirea acestui Tratat, beneficiind de aceleaşi drepturi şi având aceleaşi obligaţii ca oricare altă ţară europeană. Este cel dintâi tratat european semnat de România, în calitate de stat membru al Uniunii Europene. Simbolic, este primul document al Europei extinse, negociat şi semnat în format UE 27. Pentru toate aceste motive, odată cu ratificarea de către Parlament, putem spune că este cel dintâi tratat european pe care România îşi pune efectiv amprenta, conform intereselor sale, nemaifiind în postura de a prelua ceea ce au negociat şi au decis alţii. Doamnelor şi domnilor senatori şi deputaţi, în urmă cu trei ani, prin votul dumneavoastră, România a ratificat Tratatul constituţional ["Constituţia UE", caducă], odată cu ratificarea Tratatului de aderare la Uniunea Europeană. Aşa cum ştiţi, Tratatul constituţional nu a putut intra în vigoare. Din fericire, aşa cum noi am susţinut în timpul negocierilor, inovaţiile din acest document au fost preluate în Tratatul de la Lisabona. Aceste inovaţii sunt un pas înainte faţă de tratatele europene în vigoare acum."

 

Postări populare: