Un discurs mobilizator:
Abonați-vă la:
Postare comentarii
(
Atom
)
Citate din gândirea profundă a europeiştilor RO
Călin Popescu-Tăriceanu, 2008: "Vom da astăzi, în Parlamentul României, un vot istoric - votul pentru ratificarea Tratatului de reformă al Uniunii Europene. Pentru România este mai mult decât un moment festiv. Ratificarea Tratatului de reformă marchează o etapă. Spun acest lucru din două motive. Pe de o parte, este o primă etapă pe care noi am parcurs-o în cadrul Uniunii Europene, după aderarea de la 1 ianuarie 2007. Am avut şansa să contribuim la negocierea şi la construirea acestui Tratat, beneficiind de aceleaşi drepturi şi având aceleaşi obligaţii ca oricare altă ţară europeană. Este cel dintâi tratat european semnat de România, în calitate de stat membru al Uniunii Europene. Simbolic, este primul document al Europei extinse, negociat şi semnat în format UE 27. Pentru toate aceste motive, odată cu ratificarea de către Parlament, putem spune că este cel dintâi tratat european pe care România îşi pune efectiv amprenta, conform intereselor sale, nemaifiind în postura de a prelua ceea ce au negociat şi au decis alţii. Doamnelor şi domnilor senatori şi deputaţi, în urmă cu trei ani, prin votul dumneavoastră, România a ratificat Tratatul constituţional ["Constituţia UE", caducă], odată cu ratificarea Tratatului de aderare la Uniunea Europeană. Aşa cum ştiţi, Tratatul constituţional nu a putut intra în vigoare. Din fericire, aşa cum noi am susţinut în timpul negocierilor, inovaţiile din acest document au fost preluate în Tratatul de la Lisabona. Aceste inovaţii sunt un pas înainte faţă de tratatele europene în vigoare acum."
Postări populare:
-
Iniţiatorii referendumului pro familia normală demască impostura politicienilor, care doar simulează sprijinul pentru normalitate (şi în g...
-
Şi eu care ziceam că disidenţii din PSD, care perfect previzibil vor pierde congresul , ar face bine să sară din mers în PAN. Din 4000 de...
-
Procesul antidemocratic aflat în desfășurare - şi tolerat de partidele politice standard - aparent nu poate fi oprit prin mijloacele democr...
-
Naţional : Ai noştri ca brazii, cu mucii pe piept, au apărat legile represiunii Ati vazut, cum sa nu vedeti mitingul tefelistilor! Ai n...
-
În artele vizuale se numeşte fundal. În imagologie, mesaj subliminal * . Care vizează statul naţional unitar român. Aşa, ca de Centenar ....
-
Nici unul dintre motivele invocate obișnuit în campaniile de ațâțare a popoarelor nu m-ar fi putut face să lupt cu ură și cu dorința de a u...
-
"Să mă ierte Dumnezeu, dar ce caută onor capitaliști români în așa-numita Coaliție pentru Dezvoltarea României, instrument al capit...
-
"Obiectivul meu nu mai este legat de procentele PDL-ului în 2012, obiectivul meu este ieşirea României din criză şi trecerea pe creşter...
12 comentarii :
hahahahaha... I f***n' love it :)))
I-a luat tare.
pai are dreptate omu :)))
Nu vor să iasă "la muncă", vor camioane pentru 3 km pe care îi pot face pe jos...
Birocraţia luptă de partea talibanilor
Un interesant interviu cu un veteran al USMC (United States Marine Corps), John Bernard, despre birocraţia absurdă şi prejudecăţile care subminează efortul de război în Irak şi Afghanistan- via Gates of Vienna - Dumbing down our national interest:
http://riddickro.blogspot.com/2010/08/birocratia-lupta-de-partea-talibanilor.html
Pe mine ma cam ingrijoreaza reactia slaba a lui Obama in legatura cu ultimele evenimente din Coreea. Cu siguranta nu mai pupa al doilea mandat. :) Ma gandesc cine ar putea sa obtina nominalizarea din partea Republicanilor pentru functia de Presedinte al Statelor Unite la alegerile din 2012. Ce zici de John Bolton? Cheney din pacate are probleme de sanatate, nu cred ca e dispus sa candideze.
Despite warnings from the North, the U.S. and South Korea are pushing ahead with naval exercises in response to an hour-long bombardment of artillery fire on the island of Yeonpyeong. The display of force features the nuclear aircraft carrier the USS George Washington.
http://www.breitbart.tv/u-s-displays-force-against-north-korea/
Se pare că Bolton ar fi foarte bun, nu ştiu ce susţinere are în GOP.
Mda, pai trebuie. Altfel, daca ii scapa de sub control, prind curaj. Daca ataci Coreea de Sud si vezi ca nu ti se intampla nimic, atunci inseamna ca poti continua pana obtii ce vrei. Asta e pericolul.
Seulul este foarte vulnerabil:
N Korea Military Tactics
In A War With US
A Strategy Of Massive
Retaliations Against US Attacks
By Han Ho Suk
Director Center for Korean Affairs
North Korea Can Engage the US in Total War
http://www.rense.com/general37/nkorr.htm
Un oras cu peste 10 milioane de locuitori si aflat oarecum in proximitatea zonei demilitarizate (cam 40 km). Plus capacitate de a ataca Japonia cu rachete balistice.
Clădirile importante din Seul au deloc sau foarte puţine ferestre pe faţada dinspre Nord, iar zidul dinspre Nord este foarte gros.
Trimiteți un comentariu