21 noiembrie 2010
Agenţiile de rating păstrează o linişte ciudată în cazul Irlandei
Articol din Guardian (Ratings agencies remain strangely silent on Ireland):
Agenţiile de rating au jucat un rol central în drama financiară ce a cuprins lumea din 2007.
Prima dată, ele au fost acuzate de a fi fost prea îngăduitoare în evaluarea creditelor ipotecare masive care au alimentat boom-ul nesustenabil de dinainte de a lovi criza creditelor.
Apoi, când declinul a venit şi criza datoriilor suverane s-a dezvoltat, ele au fost acuzate de a fi fost prea dure. Moody's, una dintre cele mai mari agenţii, a redus ratingul de credit pentru Grecia la momentul maxim al crizei, în aprilie, împingând ţara spre un plan de salvare condus de FMI.
Cu toate acestea, agenţiile au fost ciudat de tăcute când Irlanda a alunecat în criză. Standard & Poor's şi Moody's, care remarcau de obicei schimbările semnificative care afectează o companie, o ţară sau orice activ evaluat de acestea, "monitorizează situaţia" din Irlanda. Fitch, cea mai mică dintre agenţiile de vârf, a emis o declaraţie joi recunoscând lupta băncilor irlandeze de a se finanţa în piaţă. Ultimul comentariu S&P privind Irlanda a fost pe 24 august, şi al lui Moody's, pe 5 octombrie.
Surprinzător, Moody's şi Standard & Poor's acordă Irlandei al patrulea nivel de rating, de la cel maxim. În timp ce ratingul de top este AAA - de care beneficiază încă Marea Britanie - Fitch acordă Irlandei A, în timp ce Moody's acordă Aa2 şi S&P AA-.
Oficialii de la Bruxelles s-au înfuriat când Moody's a coborât ratingul Greciei la vârful crizei, ceea ce a avut ca efect scumpirea împrumuturilor greceşti şi continuarea erodării încrederii în economie. Mulţi experţi din piaţă s-au aşteptat ca Irlanda să fi fost recent în centrul atenţiei agenţiilor.
"Eu sunt şocat", a declarat Gary Jenkins, şeful compartimentului "venituri fixe" de la Evolution Securities. "Nu trebuie să fii un adept al teoriei conspiraţiei ca să crezi că este ceva destul de ciudat cu privire la tăcerea agenţiilor de rating ... Cred că UE a căutat sprijin la agenţii pentru a se asigura că acestea nu fac situaţia grea, încă şi mai grea".
Abonați-vă la:
Postare comentarii
(
Atom
)
Citate din gândirea profundă a europeiştilor RO
Călin Popescu-Tăriceanu, 2008: "Vom da astăzi, în Parlamentul României, un vot istoric - votul pentru ratificarea Tratatului de reformă al Uniunii Europene. Pentru România este mai mult decât un moment festiv. Ratificarea Tratatului de reformă marchează o etapă. Spun acest lucru din două motive. Pe de o parte, este o primă etapă pe care noi am parcurs-o în cadrul Uniunii Europene, după aderarea de la 1 ianuarie 2007. Am avut şansa să contribuim la negocierea şi la construirea acestui Tratat, beneficiind de aceleaşi drepturi şi având aceleaşi obligaţii ca oricare altă ţară europeană. Este cel dintâi tratat european semnat de România, în calitate de stat membru al Uniunii Europene. Simbolic, este primul document al Europei extinse, negociat şi semnat în format UE 27. Pentru toate aceste motive, odată cu ratificarea de către Parlament, putem spune că este cel dintâi tratat european pe care România îşi pune efectiv amprenta, conform intereselor sale, nemaifiind în postura de a prelua ceea ce au negociat şi au decis alţii. Doamnelor şi domnilor senatori şi deputaţi, în urmă cu trei ani, prin votul dumneavoastră, România a ratificat Tratatul constituţional ["Constituţia UE", caducă], odată cu ratificarea Tratatului de aderare la Uniunea Europeană. Aşa cum ştiţi, Tratatul constituţional nu a putut intra în vigoare. Din fericire, aşa cum noi am susţinut în timpul negocierilor, inovaţiile din acest document au fost preluate în Tratatul de la Lisabona. Aceste inovaţii sunt un pas înainte faţă de tratatele europene în vigoare acum."
Postări populare:
-
De prin primăvară (17 mai 2010) circulă zvonul că România ar avea de recuperat o datorie istorică de la Germania , evaluată la circa 19 ...
-
Preşedintele Traian Băsescu a discutat vineri timp de aproape o oră pe tema referendumului din Bucureşti cu primarul Capitalei, Sorin Opr...
-
Nu ştiu ce mai aşteaptă PDL, de ce nu rupe definitiv colaborarea cu Fundaţia Konrad Adenauer, nu pune pe liber ţuţerii sponsorizaţi de fun...
-
Răspunsul preşedintelui la întrebarea ziarului Ekonom: Care sunt (cum le-aţi defini) interesele naţionale cehe? A vorbi despre intere...
-
...varianta integrală a melodiei de la header : Who's Your Little Who-Zis ( The Knickerbockers, 1932)
-
A devenit un tabu să critici America sau Administraţia Obama, chiar şi în cazuri de amestec grosolan în afacerile interne ale României. Ex...
-
Precizări ale Administraţiei Prezidenţiale cu privire la desemnarea preşedintelui Traian Băsescu ca membru de onoare al Academiei Oamenilor...
-
(la momentul 14:14; de văzut şi confruntarea lui Troţki cu Stalin/Koba, de pe la 43:04) "Care Ucraină?" - Max Hoffman , şeful de...
-
În luna iunie 2010, Consiliul UE a făcut public documentul cu titlul Project Europe 2030 – Challenges and Opportunities ( Proiectul ...
-
Interviul președintelui pentru săptămânalul polonez Do Rzeczy După două mandate consecutive veţi părăsi președinția. Care este pentru dum...


5 comentarii :
UE a capatat experienta in disimularea crizelor financiare
Coafarea cadavrului.
:))
Il rujeaza, ii dau cu fond de ten si sclipici ...
... şi-l pun în geam ca să îl vadă poştaşul... ăăă... eurocontribuabilul şi să vină cu banu'.
:))))))
La chestia cu pusu'n geam am ras cu lacrimi :))))
Asa este ,pe bune !
Trimiteți un comentariu