22 octombrie 2010

"Iar dacă ţara duce lipsă de boieri, vom face alţii, cinstiţi şi drepţi !"




3 comentarii :

Crystal Clear spunea...

Vad ca sunt foarte activi astia cu Fundatia si organizeaza in continuare tot felul de dezbateri, de data asta prin tara.

In Rec.Dreptei este pomenit un punct de vedere al lui E Gellner in care nationalismul trebuie privint ca unul civic ( ca apartine unei civilizatii-europene) si nu unul unul etnic care este o expresie a identitatii culturale a unei comunitati ( a unei tari)
De asemenea se mentioneaza ideea ca statul national este in disolutie si ca apare notiunea de patriotism constitutional care inseamna ca suntem patrioti fata de o constitutie ( cea europeana) si nu fata de patrie..Apare astfel conceptul de natiune civica .
Vad ca tot Fundatia se ocupa de educatia poilitica a tinerilor :
“Fundația Creștin-Democrată anunță organizarea unui seminar creștin-democrat deschis unui număr de 15 tineri interesați, cu vârste cuprinse între 18-25 de ani. În zilele de 5 (seara), 6 și 7 noiembrie 2010, aceștia vor putea participa la câteva dezbateri despre valorile doctrinei creștin-democrate, între care: demnitatea umană, subsidiaritatea, solidaritatea, economia socială de piață (sau ordoliberalismul). Printre lectori se vor număra: prof. univ. dr. Radu CARP, lect. univ. dr. Adrian PAPAHAGI, lector univ. dr. Mihail NEAMȚU, şi dr. Theodor PALEOLOGU”

Riddick spunea...

E clar. Fac ce le spune Fundaţia Adenauer.

Nici măcar nu sunt în stare să ne aburească mai original.

Crystal Clear spunea...

Exact.


Citate din gândirea profundă a europeiştilor RO

Andrei Marga, 1995 ("Filosofia Unificării Europene"): "Identificările etnice ale românilor sunt în mare parte tradiţionale. Acestea caută să abată atenţia de la problemele concrete ale prezentului şi de la nevoia modernizării instituţionale spre abstracţiunile trecutului. Pentru mulţi intelectuali este limpede că naţionalismul, prin demagogia sa, generează stagnarea şi degradarea ce favorizează doar grupuri sociale incapabile să se adapteze lumii moderne. Intrarea în noua Europă, nu doar geografic, ci şi instituţional şi cultural presupune mai mult decât o alegere, presupune o schimbare a modului de gândire, de asumare, pe lângă devizele paneuropene, a unei abordări europene, o abordare disponibilă la compararea performanţelor, orientată spre modernizare şi având ca perspectivă unitatea europeană". 

 

Postări populare: