Václav Klaus - mesaj către ambasadorii cehi

Mesajul Preşedintelui Republicii Cehe adresat ambasadorilor cehi
 
Stimaţi ambasadori, 

Aş dori să vă adresez salutul meu, aşa cum fac în fiecare an, la trecerea dintre august şi septembrie, şi aş dori să discut despre politica noastră externă şi sarcinile care decurg din aceasta. Când guvernul a fost numit în luna iulie a acestui an, am spus, printre altele, următoarele: "Aş aprecia dacă acest guvern va fi puternic pe plan extern, dacă va fi în măsură să se exprime în străinătate şi să protejeze interesele cetăţenilor noştri. Alegătorii noştri au dat acestui guvern mandatul său, nu viitorii săi parteneri din străinătate". Aş vrea să extind şi să explic cuvintele mele, cât de puţin, deoarece acestea nu sunt evidente. Categoric nu în ţara noastră. 

Declaraţia politică a guvernului, prezentată în Camera Deputaţilor cu trei săptămâni în urmă conţinea o frază: "guvernul trebuie să depună eforturi pentru o politică externă responsabilă, bazată pe continuitate şi pe un cât mai larg posibil consens politic intern". Ambele sunt foarte necesare. 

Ştiu foarte bine că nu mă adresez unor politicieni, ci unui destul de stabil corp profesional al diplomaţilor noştri de vârf; cu toate acestea, în cazul în care diplomaţia nu este menită să fie o simplă rutină care să protejeze funcţionarea elementară a relaţiilor reciproce dintre două ţări, atunci gradul de conştientizare al un context mai larg este absolut esenţial. Trebuie să cunoaştem şi să respectăm liniile de bază ale politicii noastre externe. Aceasta nu este în nici un fel inferioară politicii interne, iar absenţa acesteia ar conduce la o lipsă de concept, pragmatism miop în activităţile din străinătate, sau pasivitate pură. Nu vrem, cu siguranţă, niciunul din aceste lucruri. 

Deasemenea, ar fi greşit pentru noi să avem abordarea cu care am devenit cunoscuţi în trecutul nostru neliber, şi să credem că cea mai bună modalitate de a asigura ţării noastră o poziţie bună şi favorabilă în lume este supunerea oarbă, conformismul şi loialitatea  nesfârşită faţă de toate măsurile, politicile şi iniţiativele luate de către aliaţii noştri, sau de cei pe care îi vedem ca aliaţi, fără a ne pune vreodată întrebarea în ce măsură politicile lor sunt benefice pentru ţara noastră. Această abordare are încă susţinători numeroşi în ţara noastră. Ei se referă la valorile universale, globalizare sau progresul prin europenizare, dar în realitate, aceasta înseamnă să renunţăm la politica externă şi la promovarea intereselor noastre autentice. 

Mai mult, unii dintre politicienii, diplomaţii şi jurnaliştii noştri, au încă o credinţă destul de naivă că aliaţii noştri vor aprecia acest tip de loialitate oarbă, că vom construi automat relaţii peste standard cu ei (supraestimând importanţa reală a ţării noastre) şi că vom câştiga garanţii de securitate nemaipomenite sau beneficii economice şi politice, datorită acestei abordări. Experienţa din ultimii douăzeci de ani, dar şi dintr-un trecut mai îndepărtat, arată că la fel ca oriunde în altă parte, nimic nu este gratuit în relaţiile internaţionale. Totul are preţul său. Nu este util să ne bazăm pe recunoştinţă altora. 

Trebuie, deasemenea, să evităm extrema opusă în politica externă, şi anume supraestimarea nerealistă a posibilităţilor noastre, sau  noţiunea că, datorită unui anumite excepţionalităţi, putem reuşi acolo unde puterile lumii şi comunitatea internaţională nu au reuşit până acum şi că iniţiativele noastre originale pot rezolva vechi chestiuni critice din lumea de astăzi. Nici aceasta nu este calea spre construirea respectului internaţional pentru ţara noastră.
 
Recent, pentru unii dintre politicienii şi jurnaliştii noştri interesul nostru naţional a fost redus la doar unul, o atitudine aproape paranoică, în întregime blocată în trecut, după care Rusia este încă o ameninţare majoră pentru noi, indiferent de schimbările care au avut loc şi au încă loc în acea ţară. Toate evenimentele în politică şi în economie din Europa şi din întreaga lume sunt apoi privite prin prisma temerii faţă de Rusia. Toate celelalte ameninţări sunt subestimate. Poate că această abordare este sinceră pentru unii, dar în unele cazuri, este pragmatică şi motivată de calcule clare de politică internă. 

Această viziune trivializantă şi manipulatoare a intereselor noastre naţionale trebuie să fie respinsă. Nu pentru că ne-am dori să avem o influenţă a Moscovei reînnoită în ţara noastră, nu pentru că am fi în favoarea consolidării dependenţei noastră de Rusia în domenii vitale, cum ar fi de exemplu industria energetică, ci pentru că este contrar realităţii şi pentru că împiedică o discuţie deschisă despre aspectele cu adevărat esenţiale ale politicii noastre externe. Interesele ţărilor mari sunt o realitate şi trebuie să evităm, prin urmare, atât naivitatea cât şi tendinţele paranoide.
 
Interesul nostru principal este ca Republica Cehă să fie stabilă şi o ţară prosperă pe termen lung, o ţară care este o entitate definită în mod clar în relaţiile internaţionale, un stat capabil de a garanta cetăţenilor săi libertăţile democratice şi o securitate internaţională şi internă. Tot restul sunt metode si mijloace de a atinge acest obiectiv. Este, deasemenea, destul de evident - şi subliniez aici pentru a răspunde în avans unora dintre falşii noştri internaţionalişti - că pentru un stat de dimensiunea ţării noastre cele mai multe interese pot fi realizate numai în cadrul comunităţii internaţionale sau a instituţiilor internaţionale în care suntem membri. Acest lucru nu înseamnă nici pe departe că orice opinii, poziţii sau orice forme instituţionale ale acelor entităţi, chiar dacă acestea sunt promovate şi sprijinite printr-o majoritate, sunt în mod automat în conformitate cu interesul nostru fundamental. Continuarea tendinţelor către unificarea artificială a Europei, către reglementări suplimentare ale unei părţi tot mai mari a activităţilor umane şi spre adâncirea deficitului democratic al Uniunii Europene sunt, dimpotrivă, în opoziţie fundamentală cu interesele noastre naţionale. Realitatea dezvoltării economice şi politice europene, mai ales astăzi, confirmă faptul că ignorarea acestor probleme şi impunerea unor proiecte prin forţă, cum ar fi Tratatul de la Lisabona, pun în pericol nu numai prosperitatea europeană viitoare, dar deasemenea, tot ce s-a realizat pozitiv  în Europa în ultimele decenii.  
Democraţia şi libertăţile civice sunt ameninţate, în primul rând.
 
Ar necesita o neatenţie extremă spre a nu observa cum discuţii la nivel european şi atitudini faţă de unele probleme care au fost tabuuri absolute în trecut s-au schimbat în ultimele câteva luni. Aceasta este o lecţie pentru politica noastră externă şi o lecţie pentru diplomaţia noastră. Este de datoria noastră să abordăm diversele chestiuni şi să rezistăm la presiunea externă. Să nu ne lăsăm reduşi la tăcere de către cei care ne spun că vom ajunge în izolare dacă ne urmărim interesele noastre. Nu o vom face. Doar că nu vom fi  lăudaţi de către cei care îşi urmăresc propriile interese.Partenerii noştri trebuie să depună eforturi, chiar şi pentru DA-urile noastre şi trebuie să ştie că votul nostru nu prea este necondiţionat. 

Realitatea că politica noastră externă nu trebuie să renunţe la dreptul de a apăra interesele ţării noastre nu este valabil doar pentru afacerile europene. Avem a cere obiective clare şi strategii realiste de la aliaţii noştri, chiar şi în zone de criză, cum ar fi Irak, Afganistan şi Balcanii de Vest, în cazul în care suntem implicaţi alături de ei. Dacă nu este aşa, atunci resursele umane şi materiale sunt irosite fără nici o justificare. Se poate întâmpla, şi atunci ar fi extrem de dificil să se apere în faţa opiniei noastre publice participarea pe termen lung a forţelor noastre armate la misiuni care necesită resurse importante din bugetele noastre foarte limitate şi care nu conduc la niciun final previzibil..

Interesul nostru prioritar este de a sprijini şi de a menţine legăturile strânse transatlantice şi alianţa noastră cu Statele Unite, care - în ciuda tuturor schimbărilor care au avut loc în ultimele două decenii - încă mai joacă un rol-cheie în ceea ce priveşte stabilitatea şi securitatea noastră europeană. Relaţiile cu Germania, cel mai mare partener economic şi vecin al nostru, precum şi cu alte ţări importante din Europa de Vest, care au avut în mod tradiţional o influenţă majoră în politica internaţională, sunt extrem de importante pentru noi. Am menţionat deja necesitatea unei relaţii echilibrate faţă de Rusia. Fără etichetări politice primitive, bazate pe trecut, politica noastră externă, deasemenea, trebuie să acorde o atenţie egală puterilor mondiale  în creştere, cum ar fi China, India, Brazilia, etc. 

Diplomaţia cehă are un rol extrem de important, de asemenea, vis-à-vis de vecinii noştri. Beneficiind de o bună înţelegere a ceea ce vecinii noştri doresc să susţină ca tendinţe noi ori tradiţionale în politicile lor, este o condiţie prealabilă naturală pentru ca noi să putem influenţa atmosfera în Europa Centrală într-o direcţie favorabilă nouă. Nu este necesar să ascund faptul că o parte din tendinţele contemporane nu ne sunt favorabile. 

O ţară mică, precum Republica Cehă, nu poate aspira să joace un rol major în politica mondială, dar noi trebuie să fim vizibili. Îmi pot imagina o anumită restructurare a ambasadelor si consulatelor noastre generale. Cu toate acestea, deciziile privind reducerea numărului lor nu trebuie să fie luate în grabă, pentru că simpla reducere nu reprezintă o soluţie reală. Este necesară schimbarea ponderii reprezentării noastre în Europa şi în restul lumii. Europa sau Uniunea Europeană nu mai este o entitate străină, în sensul tradiţional al cuvântului şi nu ar trebui să se încadreze în responsabilităţile Ministerului Afacerilor Externe. Nu văd nici un motiv pentru care ambasadele noastre ar trebui să existe într-o serie de mici state membre ale Uniunii Europene. Cred că este greşit să se renunţe la un consulat general într-o ţară mare din America Latină, într-un oraş care are mai mulţi locuitori şi o forţă economică mult mai mare decăt 8 mici state membre ale UE (luate împreună). Deasemenea, am putea vedea că nu este necesar să se menţină ambasadori în diverse instituţii internaţionale, atunci când un funcţionar angajat al unei ambasade rezidente în ţara respectivă ar fi suficient. 

O reţea de reprezentanţe diplomatice în cele mai multe regiuni din lumea de astăzi este, totuşi, de apărat, numai în cazul în care diplomaţia economică ar fi prioritatea esenţială a activităţii acestora. Niciun Serviciu European pentru Acţiune Externă nu va proteja şi promova interesele companiilor cehe în lume.
 
Să căutăm, deasemenea, un mecanism de politică de personal raţional. Nu cred că ar trebui să existe o luptă intensă pentru cele mai înalte posturi diplomatice între diplomaţii de carieră şi personalităţi din viaţa politică spre a fi numiţi ca ambasadori. În unele teritorii un fost politician important poate îmbunătăţi foarte mult imaginea Republicii Cehe, în comparaţie cu un diplomat de carieră tânăr. În mod similar, cu toate acestea, trebuie să conştientizăm adevărul că posturile diplomatice nu pot servi ca sinecuri pentru foşti politicieni. Este la latitudinea ministerului de a găsi un compromis rezonabil în această chestiune.
 
În concluzie, aş vrea să subliniez că loialitatea faţă de Republica Cehă şi al său ministru [de externe] trebuie să fie evidentă pentru fiecare ambasador. Acest lucru nu este în contradicţie cu faptul că în fiecare zi sarcina tuturor diplomaţilor este de a participa activ în mass-media şi în climatul social din ţara în care servesc. Munca unui diplomat implică în mod inerent, explicaţii despre situaţia noastră internă şi măsurile noastre de politică externă, precum şi distrugerea miturilor despre noi. În acest sens, diplomaţii nu pot aştepta doar instrucţiuni şi formulări oficiale. Ei trebuie, deasemenea, să îndrăznească - într-o măsură rezonabilă - să exprime propriile opinii. Eu cred că fac şi că vor face acest lucru.
 
Václav Klaus, Galeria Rudolph, Castelul Praga, 01-09-2010

http://www.klaus.cz/clanky/2659