Dacă este posibil, nici nu sta prin preajma lor.
Am crezut în liberalism, am crezut mult şi în Emil Constantinescu, şi în Traian Băsescu, adică în forţele care se opuneau restauraţiei PSD-iste. După cîţiva ani, Jurnalul naţional a devenit nefrecventabil şi am plecat la Evenimentul zilei. Aici l-am sprijinit cît de mult am putut pe Băsescu, care îl învinsese pe Năstase (răul absolut, pentru mine) în alegeri, care instituise CNSAS-ul, care revigorase o vreme, prin Monica Macovei, justiţia, care condamnase comunismul. Divorţul dintre el şi Tăriceanu – recte dintre PD şi PNL –, adică destrămarea alianţei DA, este păcatul originar al epocii politice actuale, şi e la originea marasmului de acum. După cum interpretăm ce s-a întîmplat atunci, vinovaţi sînt liberalii sau vinovat e Băsescu. Oricum am lua-o şi oricine ar fi avut dreptate, am mai spus-o: epoca Băsescu mi se pare terminată, cu bunele şi relele ei. Ca şi Emil Constantinescu, actualul preşedinte e azi un prizonier neputincios al sistemului politic românesc, corupt şi nenorocit. De cînd nu mai cred că Băsescu poate schimba ceva în România, n-am mai putut să scriu cu siguranţa cu care-o făceam înainte. Căci azi nu mai cred în nici o direcţie şi în nici o persoană de pe eşichierul politic. În momentul ăsta, cauza pierdută în politica românească mi se pare că este chiar România.
17 comentarii :
Mare dobitoc !
Tipul este atat de idiot incat sunt convinsa ca si crede ceea ce spune.
Sunt foarte periculosi acesti idioti pentru ca tradeaza si vand fara ca clipeasca.
Un tarat, un maimuţoi care este mediatizat ca mare poet.
Nu-l duce mintea ...
Cred că mai face şi pipi în pat din când în când (îmi aminteşte de celălalt handicapat, Paleologue jr. , care spunea într-un interviu cum făcea el pipi în ţarc când era mic, şi dădea vina pe maimuţă).
Cu tot respectul: Mircea Cartarescu este un mare scriitor, probabil unul dintre cei mai mari pe care ii avem astazi. El si-a asumat rolul de om al cetatii si a avea atitudine. Pentru asta il respect. Acum nu mai intelege ce se intampla. Trebuie sa fii tenace si sa dedici timp ca sa pricepi. Nu toti dedica timp, pentru ca ii apuca lehamitea. Asta pot sa inteleg. Il duce mintea, dar are alte preocupari prioritare si s-a saturat de toata nebunia asta. Asta ii pot permite. La cat de mare este ca scriitor.
Lehamite-lehamite, dar văd că scrie politică la Evenimentul zilei.
Nu zic că nu are talent, dar nu are deloc comunicare eficientă.
:))))
Perfecta asemanarea !
Infantili si imaturi amandoi.
Exista destul de frecvent astfel de personaje....
Este jenant pentru ei ca se expun public
Ăştia nu sunt în stare să bată un cui, îşi dau peste degete cu ciocanul sau le sare cuiu-n cap. :)))
Dl Budescu
Cu tot respectul :
Nu-i roaga nimeni pe Cartarescu sa faca politica.
Daca n-are timp sa se implice, sau nu-i place sau nu vrea, sa stea deoparte si sa nu emita judecati despre politica. E si asta o meserie, trebuie sa ai feeling,sa pricepi rapid situatiile.
Daca meseria lui este cultura, sa faca numai cultura.
Sa nu amestece cultura cu politica
Dansul crede ca le stie pe toate.
Oare, nu are prieteni sau cititori fideli care sa-l sfatuiasca sa stea deoparte de politica ca sa nu se faca de ras ?
Nimeni nu spune ca nu are talent la scris.Dar nu despre asta discutam ci despre judecatile politice pe care le emite fara sa priceapa nimic din ceea ce se intampla in jurul lui.
Cu siguranta ii curge robinetul la baie :)
Ideea este ca daca te concentrezi putin poti sa repari si robinete.
Eu am incercat... Si repetand, mi-a iesit in final-dupa mult exercitiu :))
Cele noi, monocomandă, nu prea mai pot fi reparate. :)
Cărtărescu este un Bănel Nicoliţă al literaturii româneşti. Aleargă tot timpul dar nu marchează niciodată.
Cine se uită atent în gura Cărtărescului va observa ca aroma dulceagă a discursului acestuia vine de la plăcinta cu mere care i-a rămas în cariile datorate lipsei de calciu. Lipsă care i-a deformat coloana vertebrală într-un mod atât de vizibil.
Eject!!!!
Exemplul tipic de bovarism gauchist.
crystal clear
"Ideea este ca daca te concentrezi putin poti sa repari si robinete.
Eu am incercat... Si repetand, mi-a iesit in final-dupa mult exercitiu :))"
era o glumita americana cam asa: un tinerel il chestioneaza pe un batrin bogat - cum ati reusit in viata?
- 2 cuvinte: right decisions
- dar bine, cum reusiti sa luati aceste decizii?
- 1 cuvint: experienta
- ok, experienta; dar cum cistig aceasta experienta?
- 2 cuvinte: wrong decisions
la noi, pare ca si aia care iau decizii rezonabile la un moment dat, se cam plictisesc dupa o vreme, isi pierd rabdarea si adopta modelul dlui goe - "eu voi sa vie!"
"Nu pot deschide ! E încuiat pe dinăuntru !" strigă Goe disperat. :)))
Pentru conformitate, citatul corect:
– A căzut din tren, băiatul! Ţaţo, mor!
Dar deodată, cu tot zgomotul trenului, se aud bubuituri în uşa compartimentului unde nu intră decât o persoană.
– Goe! Maică! Acolo eşti?
– Da!
– Aide! – zice mam' mare? ieşi odată! ne-ai speriat.
– Nu pot! – zbiară Goe dinăuntru.
– De ce?... Te doare la inimă?
– Nu! nu pot...
– E încuiat! – zice mam' mare, vrând să deschidă pe dinafară.
– Nu pot deschide! – zbiară Goe disperat.
– Vai de mine! Îi vine rău băiatului înăuntru!
:)))
Dl Goe m-a facut sa rad din nou cu lacrimi .
Si de fapt,dupa ce m-am dat cu multe ori cu capul de pragul de sus concluzia corecta este ca uneori reparatul este prea complicat si ca e mai sigur inlocuitul
Trimiteți un comentariu