Mugur Isărescu, despre trecerea la moneda euro: "2015 ar fi ca dată, nu 2012"

Într-un interviu pentru ziarul Timpul, guvernatorul BNR, Mugur Isărescu, consideră nerealist termenul de aderare a României la euro pentru 2012, considerând că acesta ar putea fi 2015:

-Rămâne valabilă ținta de aderare la zona euro în anul 2012?

-Nu. Trebuie rediscutată, însă nu amânată foarte mult. 2015 ar fi ca dată, nu 2012. 2012 era intrarea în anticameră. Deci 2015. Ținta trebuie să fie ambițioasă. Și este categoric ambițioasă. Dar trebuie să fie și realistă. Dacă nu poți să atingi deficitul bugetar de sub 3% într-o manieră normală, nu sufocându-te… În consecință, noi am propus rediscutarea cu două componente: să rămână ceva ambițios, pentru că este un bun catalizator, pentru coerență în politici.

Vedeți, dacă nu ne stabilim un țel, ne ducem în bălării. Și să fim totuși în cadrul unui program care să fie credibil. E foarte important. Ținta trebuie să fie și ambițioasă, dar și moralizatoare. Dacă e mult prea ambițioasă, te demobilizează. Deci un echilibru destul de delicat pe care trebuie să îl găsim.

-Mai mulți oameni de afaceri au opinat că ar fi fost de preferat o devalorizare controlată a monedei naționale în locul creșterii TVA și al reducerii salariului bugetarilor. Ce părere aveți?

-Păi, noi le-am răspuns și le mai răspundem o dată. Leul s-a apreciat accentuat în 2007, într-adevăr, apoi s-a tot depreciat și la sfârșitul anului 2008, începutul lui 2009 deprecierea a fost, în medie, în jur de 10-12%, iar pe extreme a fost chiar mai mult.

Dacă se calculează așa, în toamnă era undeva la 3,55 și a ajuns până la 4,30. Și în ceea ce privește deprecierea lumea trebuie să înțeleagă că e o chestiune cu două tăișuri, așa cum economia are știința economică, macroeconomia are reguli, dar ai și multe flexibilități, apropo de flexibilitatea cursului de schimb. Am făcut o dată o comparație: acum foarte mulți sunt keynesieni și vin cu propuneri din acestea.

Ei trebuie să știe un lucru, că știința economică e precum engleza. Uneori „oo” se citește „u”, cum ar fi în „foot” (picior). Alteori se citește „a” – „blood”. Deci nu e ca la franceză, să aibă reguli relativ precise. Așa și aici. De la un punct încolo, deprecierea, care ne-a adus avantajul unei creșteri a exportului, ne-a ajutat să ne echilibrăm, să reducem extrem de repede deficitele externe.

De la un punct încolo – și punctul acesta se calculează cu foarte mare atenție, uneori e și greu de calculat – mai mult se estimează, creează mai multe probleme decât să aducă avantaje. Și nu numai că devalorizarea era mult mai puternică, ne crea două probleme. Unu: punea foarte mare parte din economie și din venitul populației în imposibilitatea să-și onoreze plățile, pentru că scumpea foarte mult ratele la creditele vechi, care erau în euro, și asta ne mai trebuia: niște falimente în masă, ceea ce a fost evitat; și doi: ne scumpea foarte mult importurile.

Oricum s-au scumpit, dar le scumpea foarte mult, și ne crea inflație. Noi credem că am găsit un punct de echilibru. Dacă n-am fi intervenit, am fi avut și speculații foarte mari pe curs. Piețele noastre sunt fragile, cred că le-am fi perturbat foarte mult. Mai mult, trebuie văzut și care e potențialul economiei. Deci, dacă n-ai potențial, producție concurențială… De ce depreciezi? Ca să ieftinești exporturile, să le stimulezi. Ăsta e principalul scop.

Dar dacă n-ai producție de export, degeaba ieftinești, că n-ai capacitate de producție. Or, la noi au rămas foarte multe probleme structurale, ele chiar s-au agravat și sunt date de numărul angajaților. Deci avem foarte mulți, într-un fel sau altul, ajutorați, asistați social, pensionari comparativ… Nu, nu sunt ei mulți, mi-am căutat cu mare atenție cuvintele ca să nu-i jignesc, că nu e vorba… Dar comparativ cu cei care plătesc impozite..

 La anul, şi la mulţi ani. Cu cât mai târziu, cu atât mai bine. Se lămureşte lumea până atunci cum stă treaba.