Abonați-vă la:
Postare comentarii
(
Atom
)
Citate din gândirea profundă a europeiştilor RO
Călin Popescu-Tăriceanu, 2008: "Vom da astăzi, în Parlamentul României, un vot istoric - votul pentru ratificarea Tratatului de reformă al Uniunii Europene. Pentru România este mai mult decât un moment festiv. Ratificarea Tratatului de reformă marchează o etapă. Spun acest lucru din două motive. Pe de o parte, este o primă etapă pe care noi am parcurs-o în cadrul Uniunii Europene, după aderarea de la 1 ianuarie 2007. Am avut şansa să contribuim la negocierea şi la construirea acestui Tratat, beneficiind de aceleaşi drepturi şi având aceleaşi obligaţii ca oricare altă ţară europeană. Este cel dintâi tratat european semnat de România, în calitate de stat membru al Uniunii Europene. Simbolic, este primul document al Europei extinse, negociat şi semnat în format UE 27. Pentru toate aceste motive, odată cu ratificarea de către Parlament, putem spune că este cel dintâi tratat european pe care România îşi pune efectiv amprenta, conform intereselor sale, nemaifiind în postura de a prelua ceea ce au negociat şi au decis alţii. Doamnelor şi domnilor senatori şi deputaţi, în urmă cu trei ani, prin votul dumneavoastră, România a ratificat Tratatul constituţional ["Constituţia UE", caducă], odată cu ratificarea Tratatului de aderare la Uniunea Europeană. Aşa cum ştiţi, Tratatul constituţional nu a putut intra în vigoare. Din fericire, aşa cum noi am susţinut în timpul negocierilor, inovaţiile din acest document au fost preluate în Tratatul de la Lisabona. Aceste inovaţii sunt un pas înainte faţă de tratatele europene în vigoare acum."
Postări populare:
-
Un articol îngrijorător la Inpolitics . A se observa că nu este vorba despre vreun demers unguresc care ar intenţiona anexarea (fie ea şi...
-
Curentul: Ambasadorul Franţei la Bucuresti este homosexual Liberté - égalité - homosexualité Zilele trecute, sărbătorirea la Buc...
-
Cam aşa văd scenariul. Cel despre care se spune că va fi propus premier (ultima strigare - Cristian Popa) răspunde în BNR de politica mone...
-
Este un proverb turcesc, l-am găsit ca replică într-un film când mă uitam pe Kanal D. Şi nu-i vorba doar de Allah. Sau... de turci!
-
Parlamentul României Camera Deputaţilor Comunicat de Presă Adrian Gurzău îi atrage atenţia lui Mugur Isărescu că îşi depă...
-
Opiniile IVK (Institutului Václav Klaus) privind atentatul de la Bagdad P robabil că nu a fost în primul rând inițiativa politică a pre...
-
Cameramanul care a filmat clipul în care se aud focuri de armă , în pădurea de lângă aeroportul Smolensk, unde s-a prăbuşit avionul pre...
-
Să nu aud că veţi zice " n-am ştiut ..., îhîhîîî" (că atunci... "ce dracu' ştiţi?!"). Atenţie şi p-aci cu catindaţi...
-
Doar nu vi-o fi frică de strigoi în noaptea asta... Asupra incinerării şi crematoriilor umane în România Români celebri care ...
-
Ieri s-a inaugurat "statuia" Traian cu lupoaica , amplasată pe treptele Muzeului Național de Istorie. Este vorba despre un kit...
13 comentarii :
Haide Riddick, fi dragut si spune, dragi colegi. Secta? De cand basescianismul e secta?
Iti imaginezi ca PDL inseamna mult fara Basescu?
Eu zic ca ar fi cool sa fim mai normali asa.
Nu pun botu' la varianta (lansată de Mogulistan) cum că "secta" ar fi "echipa Băsescu".
Exista un termen - "walking back the cat"- trebuie vazut cine a acreditat aceasta teză.
Nu stim a cui este ”secta”, dar vom afla in curand. Si, culmea, raspunsul la aceasta intrebare il va da nimeni altul decat Basescu.
"Trebuia un guvern cu tipul de la BNationala, cu Tanasescu, cu Plesu, cu naiba stie…. dar altceva.."
http://theophylepoliteia.wordpress.com/2010/09/02/pas-parol/
@furiouswordpressripper: Nu cred că va veni un răspuns propriu-zis, dar indicii vor fi.
@Crystal Clear: C'mon, acolo este Cenaclul Flacăra Care Nu Mai E Portocalie.
"walking back the cat" sau
"walking back the tomcat" ? (Cotoi).
Trebuie vazut si cine sponsorizeaza ISP , CADI.
Si pe acolo a intrat secta in Ro.
Prima expresie este consacrată.
Trebuie dat cu mopul pe la ISP, CADI sunt de capul lor.
ISP a fost foarte bun la inceput pentru a invata ce este DREAPTA
Apoi a degenerat .... Pacat
Sa speram ca-si revine :)
Cica aveau pe unul acceptabil in zona de fite a penelistilor, pe care voiau sa-l impuna. E doar un zvon.
Trebuie să apară care a fost propunerea, cât de curând...
Vad ca-l tot popularizeaza absolut peste tot pe Voinescu Ii dau poza pe toate pubicatiile ( un ganditor 'telectual)-SPOIT -
De azi dimineata ii vad mutra peste tot....
Ma doare capu !
http://www.echipadeimagine.ro/otpdl/sunt-un-reformist.html
"Aceste proiecte se realizeaza sub patronajul Institutului de Studii Populare si sunt sustinute financiar de doua fundatii politice germane, Konrad Adenauer si Hanns Seidel si de fundatia olandeza Eduardo Frei. PDL a inteles sa investeasca in tineri, sa profesionalizeze acest domeniu. Proiectele se dovedesc a fi deosebit de utile in formarea viitorilor politicieni si a viitorilor comunicatori, in schimbarea abordarii politicii. In acest sens implicarea fundatiilor mai sus amintite si a Institutului de Studii Populare este una deosebit de importanta in perspectiva sustinerii profesionistilor in politica si prin intermediul lor a promovarii valorilor ideologice populare. "
In emisiunea de ieri de la B1TV V. Stoica a sous ca el dores sa schimbe complet gubernul, inclusiv pe Boc.
"Daca ai o masina rulata este bine sa-ti cumperi una noua....."
Chestiile astea sunt bagate si in capul tineri pedelisti, inclusiv cu ajutorul fundatiilor de mai sus.
Sa nu uitam ca intre cele doua tururi de scrutin de anul trecut KAS l-a sustinut pe :
K Johannis !!!!
Poate ca se gandeau si acum sa-l aduca tot pe el
Chiar nu exista nici o coordonare ?
Am citit, dar nu tot. Abia acum văd ce şi cum.
CINE E OMUL CARE "TREBUIE" SĂ VINĂ ?
Aici e şpilul.
Trimiteți un comentariu