Un documentar BBC despre rescrierea istoriei de către ideologii şi propagandiştii stângii:
Abonați-vă la:
Postare comentarii
(
Atom
)
Citate din gândirea profundă a europeiştilor RO
Călin Popescu-Tăriceanu, 2008: "Vom da astăzi, în Parlamentul României, un vot istoric - votul pentru ratificarea Tratatului de reformă al Uniunii Europene. Pentru România este mai mult decât un moment festiv. Ratificarea Tratatului de reformă marchează o etapă. Spun acest lucru din două motive. Pe de o parte, este o primă etapă pe care noi am parcurs-o în cadrul Uniunii Europene, după aderarea de la 1 ianuarie 2007. Am avut şansa să contribuim la negocierea şi la construirea acestui Tratat, beneficiind de aceleaşi drepturi şi având aceleaşi obligaţii ca oricare altă ţară europeană. Este cel dintâi tratat european semnat de România, în calitate de stat membru al Uniunii Europene. Simbolic, este primul document al Europei extinse, negociat şi semnat în format UE 27. Pentru toate aceste motive, odată cu ratificarea de către Parlament, putem spune că este cel dintâi tratat european pe care România îşi pune efectiv amprenta, conform intereselor sale, nemaifiind în postura de a prelua ceea ce au negociat şi au decis alţii. Doamnelor şi domnilor senatori şi deputaţi, în urmă cu trei ani, prin votul dumneavoastră, România a ratificat Tratatul constituţional ["Constituţia UE", caducă], odată cu ratificarea Tratatului de aderare la Uniunea Europeană. Aşa cum ştiţi, Tratatul constituţional nu a putut intra în vigoare. Din fericire, aşa cum noi am susţinut în timpul negocierilor, inovaţiile din acest document au fost preluate în Tratatul de la Lisabona. Aceste inovaţii sunt un pas înainte faţă de tratatele europene în vigoare acum."
Postări populare:
-
De ceva vreme a început o campanie mediatică pentru susţinerea lui Marius Oprea, directorul IICCR (Institutul pentru Investigarea Crimelor C...
-
Christopher Edward Harle Story , scriitor, publicist, consilier guvernamental pe probleme economice şi de securitate din Marea Britanie, ...
-
Într-un articol din Gândul, scrie aşa: "Elevii vor fi vaccinaţi cu Cantgrip pentru imunizare împotriva virusului AH1N1, responsabil ...
-
Senatorul PSD Cătălin Voicu îi dezvăluie colegului său Alexandru Mazăre, într-o discuţie înregistrată de procurorii DNA şi redată în refera...
-
O pledoarie pentru federalizarea României Regiunile Istorice Unul dintre cele mai sacre fundamente constituţionale din ist...
-
It is not the fraud of Barack Obama that is the problem, it is that there are so many enemies within the populace that allowed it, encourag...
-
Locuitorii Roşiei Montane, dar şi cei din localităţile din jur (peste 5000, Roşia având sub 4000 de locuitori), au participat la sărbători...
-
Discursul europarlamentarului britanic Godfrey Bloom ( ex-UKIP /EFD) în Parlamentul European (21 noiembrie 2013): “Ei bine, domnule...
-
Sub un singur nume sunt de fapt prezentate trei revoluţii: cea "anarhist-proletară" din 1905 (cu ramificaţii în armată - cuirasatu...
-
Capitalizarea CEC este una dintre măsurile anti-criză ale guvernului. Fiind principala bancă comercială cu capital integral românesc, un...
9 comentarii :
Am vazut la AVP comentariile tale despre Pinochet .
Nu intervin acolo pentru ca nu cred ca pricep prea multi ce vreau sa spun.
Ar fi foarte bine,daca ai putea sa dezvolti tema, sa explici exact ce-a insemnat epoca lui Pinochet.
Comentariul tau mi s-a parut exceptional :
"Riddick Says:
29 august 2010 la 15:34
Doar declararea starii de urgenţă, dizolvarea parlamentului şi un regim tip Pinochet ar putea redresa ceva în România.
În paralel, este necesara iesirea din Uniunea Europeană, dacă nu se renunţă la Tratatul de la Lisabona.
Şacalii au corupt deja mecanismele democratice, orice măsură forte ar stârni urlete nu doar la intern, ci şi la extern (comilitonii)."
Asta este realitatea: comunistii controleaza tot, pana si biroul lui Barosso.
C Avramescu spunea la ISP(acum un an ) despre dizolvarea Parlamentului,infiintarea unei Adunari Constituante care sa schimbe din temelii Constitutia, inclusiv legea electorala.
Am inteles ca in prezent Chile are niste economisti exceptionali,
pregatiti la universitati americane de prestigiu care participa la guvernare si ca se afla pe primul loc d p d v economic in America Latina.
Fara masuri serioase n-avem nici o sansa sa scapam de comunism.Deja a cuprins si America.Sa vedem ce iese la alegerile din noiembrie
Foarte bine ca l-ai adus in blogroll pe Petru Bogatau !
Pinochet a reparat sistemul, acolo unde democraţia s-a dovedit că nu poate combate inamicul intern, instruit şi coordonat de Moscova.
Despre asta vorbim, trădătorii care se înfăşoară în cuvinte false, spre a părea altceva decât sunt.
Îl urmăream de ceva vreme pe Petru Bogatu, dar l-am văzut la Marius Delaepicentru, şi am făcut la fel. :)
Si Dan Badea a pus o postare de-a lui ,foarte buna despre Razboiul secret ruso-Roman
Am citit. E care pe care.
Da, s-a spus pe sleau in presa moldoveneasca ceea ce la noi n-au indraznit prea multi...
Asta ca sa intelegem toti ceea ce se intampla ( cine vrea sa priceapa )
Ei sunt chiar în linia întâi acolo.
Da, asa este !
Ei stiu foarte bine TOATE AMANUNTELE SI DETALILE acestui razboi care nu este de ieri de azi ...
Moldovenii din R.Moldova stiu foarte bine ce inseama aceasta tara pentru Rusia( partea lor de EUROPA)
Este vorba in primul rand de orgoliu.(Masculin).Si stim toti cam ce inseama asta si unde poate duce.
Trimiteți un comentariu