25 august 2010

Fâs-Fest


 Trei ONG-uri (ONG Pro Roşia Montană, ONG Pro Dreptatea şi Parteneriatul pentru Mediu Roşia Montană) au dat publicităţii un comunicat de presă, în legătură cu festivalul propagandistic ecoactivistic Fân-Fest de la Roşia Montană (Scrisoare deschisă a comunităţii din Roşia Montană după festivalul Fân-Fest):


"[...] Civismul s-a dorit real, dar se pare că a fost plătit prost, cel puţin asta se auzea la fiecare colţ de stradă. Tineri aduşi cu japca de aiurea şi nemulţumiţi că în loc să meargă la concertele din week-end (Fâs-Festul a avut concurenţă serioasă în week-endul respectiv atât la Cluj, cât şi la Sibiu şi în alte localităţi din ţară) au ales să vină la Roşia, unde nu s-a întâmplat mai nimic şi unde nici promisiunile iniţiale se pare că nu s-au materializat.

Implicare - da, foarte multă implicare! în special din partea organizatorilor, care s-au străduit din răsputeri să convingă că sumele alocate destul de generos - bugetul întregii manifestaţii s-a situat, din sursele noastre, în jurul sumei de 50.000 USD - s-au şi cheltuit în scopul pentru care au fost alocate. Ca martori ai întregii manifestări, vă spunem că în ciuda implicării, noi n-am reuşit să vedem nimic care să justifice suma extrem de mare alocată festivalului şi, ca atare, încercăm să atragem atenţia sponsorilor, să facă verificări temeinice şi să înţeleagă şi dânşii maniera de cheltuire a banilor. Câteva exemple: -zona de workshop pe probleme de restaurare - un exerciţiu ieftin de imagine în care unei case din zona istorică i s-a curăţat pivniţa, iar ulterior, în curtea interioară s-au montat vreo câteva pavilioane din lemn de brad, în care se pretinde că au funcţionat expoziţii de materiale tradiţionale (în realitate, bucăţi de ţiglă şi cărămidă, absolut banale) şi că, totodată, s-au exemplificat restaurări de şiruri; sugerăm organizatorilor ca data viitoare să facă 2-3 fotografii cu expoziţia Aurul Apusenilor - ar fi un exemplu de recunoaştere a lucrului bine făcut; [...]

Beneficii pentru comunitatea locală- tot a ţinut Fâs-Festul trei zile conform programului, cam o săptămână conform realităţii, atunci de ce să nu încerce organizatorii ca măcar în această săptămână amărâtă să aducă beneficii comunităţii locale? Nu asta ar trebui să fie ţinta unora care spun în stânga şi în dreapta că acţionează în interesul comunităţii locale de la Roşia Montană? Atunci cum se face că, exceptând câţiva roşieni care au închiriat camere sau locuri de campare, cei care au vândut ceva la Fân Fest au fost de oriunde altundeva dar nu din Roşia? În chiar zona scenei făceau şi vindeau limonadă doi tineri simpatici şi politicoşi, dar sunt convins că aceeaşi treabă o puteau face doi tineri roşieni, tot simpatici şi tot politicoşi! Cei care vindeau banalele grătare şi chiar mai banalii mici erau tot străini de Roşia. Oare nu puteau să facă asta nişte localnici, în condiţii civilizate, aşa cum o fac de altfel la o suită de alte evenimente locale?

Încredere în apariţia unei noi generaţii de români - cuvinte foarte frumoase! Dar cine sunt formatorii acestei generaţii? Ce ne facem cu categoria de tineri care-l ascultau şi-l aplaudau pe un anume domn Teo, de la o 'înaltă' instituţie de cultură şi artă numită Cafe Deko (asta în contextul demersului UNESCO), care a reuşit un moment de mare excepţie, pentru care l-ar fi invidiat Caragiale, Caragiu, Louis de Funes, Amza Pellea şi mulţi alţii, dacă mai erau în viaţă! Domnul Teo a făcut un număr de stand-up comedy şi ne-a vorbit pe larg despre urina d-nei Zăvoranu, despre morţi, despre mame şi despre organe genitale aflate într-o relaţie sau analizate individual, şi despre câte şi mai câte, cel puţin la fel de şocante pentru aparatul auditiv! Toate acestea se întâmplau în faţa tinerei generaţii, care dorea ca astfel, probabil, să promoveze dezvoltarea durabilă la Roşia Montană, dar şi în faţa câtorva localnici, vreo 2-3 suficient de neinspiraţi încât să-şi aducă şi copiii la acest act de cultură. Doar vârsta la care căutarea unui punct de vedere este prioritară poate explica modul cum organizatorii au reuşit să-i manipuleze pe unii dintre aceşti tineri. Doar pe unii, căci foarte puţini au gustat spectacolul ieftin oferit la Fân Fest, iar dovadă stă faptul că extrem de puţini aplaudau scenele care se derulau sub ochii lor. [...]"

5 comentarii :

Crystal Clear spunea...

Inteleg ca festivalul se desfasoara in continuare in Thailanda.
Cheltuieli mari-Sustinute tot de Soros
De, tanomatele au pretentii ,nu ca bietii localnici de la Rosia...

Riddick spunea...

Nu, acolo este o chestie "pro".

Crystal Clear spunea...

Soros lucreaza si pro si contra ?

Riddick spunea...

Tonomaţii şi ONG-urile sorosiste sunt împotrivă. Totuşi, Soros ar avea acţiuni la Gabriel Resources (dacă-dacă...).

Oricum, mai are afaceri cu mine, inclusiv de aur; la una din ele a trebuit strămutată o întreagă localitate (prin America de Sud).

Crystal Clear spunea...

Am vazut un link cum ca au plecat in Thailanda si pe banii lui Soros.
O sa-l caut mai tarziu si-l aduc


Citate din gândirea profundă a europeiştilor RO

Andrei Cornea, 2011: "Dacă statele rămân suverane, ele vor continua să facă ceea ce cred şi ceea ce consideră că le este de folos, în pofida intereselor comune. Rezultă că trebuie mers înainte – mai repede sau mai încet – spre un sistem federal sau măcar confederal, cu un guvern central dotat cu puteri mari în domeniul economiei, apărării şi externelor, cu un parlament bicameral după modelul american şi cu guverne ale statelor responsabile numai pentru afacerile interne, justiţie, educaţie, cultură, eventual sănătate şi muncă. Căci atunci când vorbim despre pierderea suveranităţii naţionale, despre cine anume vorbim în fapt ca fiind „perdanţii“? Despre plătitorii obişnuiţi de impozite, cu rate la bănci, cu salarii ameninţate ba de tăieri, ba de inflaţie? Despre pensionarii cu pensiile în pericol? Despre beneficiarii sistemelor de asigurări ce acumulează datorii peste datorii? Despre şomeri? Nu, ci vorbim despre elitele politice europene din cele 27 de state. Ele sunt acelea care şi-ar pierde suveranitatea – mai ales aceea de a cheltui nestăvilit şi de a face promisiuni imposibil de ţinut. Vor trebui să se consoleze mulţi parlamentari naţionali cu un rol mai modest (dar deloc neglijabil). Dintre miniştrii şi funcţionarii guvernamentali, unii, precum cei de la externe sau de la armată, vor trebui să dispară pur şi simplu."

 

Postări populare: