04 iulie 2010
Vaclav Klaus: Reflecţii asupra potenţialelor schimbări globale de putere
Preşedintele Cehiei, Vaclav Klaus, a ţinut un discurs la Conferinţa Ditchley IIF (The Institute for International Finance) la Stresa, Italia, pe 1 iulie 2010, cu titlul "Reflections on Potential Global Power Shifts: Notes for Lago Maggiore" :
" Vă mulţumesc pentru că mi-aţi oferit o şansă de a mă adresa acestei audienţe atât de distinse. Cu toate acestea, am să încep prin a sublinia că eu nu pretind că posed vreun avantaj comparativ pentru a discuta subiectul acestei după-amieze - schimbări de putere la nivel mondial şi implicaţiile lor potenţiale, economice şi financiare. Bănuiesc că eminenţa cenuşie din spatele programului acestei conferinţe, Charles Dallara, ştie deasemenea acest lucru. El a vrut fie să mă motiveze sau, mai probabil, să dezvăluie public lipsa mea de competenţă în acest domeniu.
Vreau, în primul rând, să-mi exprim un mic dezacord terminologic cu titlul sesiunii. Mi se pare că are mai mult sens să vorbim despre dimensiune, forţă, importanţă, influenţă, etc, decât despre putere. În al doilea rând, fiind dintr-o ţară relativ mică şi privind lumea din perspectiva sa - în cazul meu din punctul de vedere al Republicii Cehe, nu mă simt autorizat să vorbesc în numele entităţilor mai mari, cum ar fi Europa, Vestul, sau altă parte a lumii .
În al treilea rând, eu sunt un economist care crede (sau cel puţin speră că crede) ca un economist. "Trusa mea de scule" nu mă ajută foarte mult în discuţia privind schimbările de putere. Teoria economică vorbeşte despre comportamentul agenţilor economici, nu despre ţări sau continente. Consumatori, investitori, firme, se comportă raţional, prin urmare, previzibil, şi prin urmare într-un mod analizabil ştiinţific. Continentele nu au comportament. Ele nu intră în concurenţă, nu consumă, nu fac investiţii sau inovaţii. Există o competitivitate a firmelor individuale situate în Europa, nu o competitivitate a Europei. Acest lucru este adesea uitat.
Cum, atunci, să structurezi gândirea privind schimbările la nivel mondial ale importanţei economice? Într-un articol recent din The World Economics Quarterly Journal (Vol. 11, No. 1, 2010), F. Erixon şi R.Sally văd economia mondială prin împărţirea sa într-o "Asie abundentă în muncă", o Americă Latină, o Africă şi un Orient Mijlociu "abundente în resurse" şi un Occident "abundent în capital şi tehnologie" şi speculează cu privire la evoluţiile lor viitoare. Eu nu sunt sigur că o astfel de abordare este de un real ajutor. În cursul istoriei, aceste "abundenţe"au fost supuse unor schimbări fundamentale şi uneori surprinzătoare, şi să utilizezi doar starea curentă, temporară, de lucruri, ca o cheie pentru explicarea viitorului, nu are sens. Nu este măcar o mie de ani care să despartă o stare de fapt de o alta.
Cei mai mulţi dintre noi - presupun - cred că creşterea economică şi dezvoltarea sunt mult mai legate de funcţionarea raţională a instituţiilor economice (şi politice), şi de o mai puternică influenţă culturală sau civilizaţională decât de abundenţa de resurse. Cu alte cuvinte, credem mai mult în puterea ideilor lui Adam Smith, Ludwig von Mises şi F.A. von Hayek (dacă nu chiar ale lui Max Weber) decât în relevanţa exerciţiilor tip Cobb-Douglas sau orice altă funcţie de producţie.
Experienţa mea de-a lungul deceniilor cu sistemul politic, economic şi social comunist, îmi spune că factorii standard de producţie - munca, capitalul, resursele naturale, tehnologia - joacă un rol destul de limitat, în special pe termen lung. Ceea ce este important este calitatea sistemului economic.
În următorul, foarte simplificat, exerciţiu speculativ al meu, voi distinge trei categorii distincte economice - Europa, America şi ţările aşa-numitului grup BRIC [Brazilia, Rusia, India, China]. Toate celelalte ţări - mari sau mici, bogate sau sărace - sunt subsumate uneia dintre aceste trei grupări. Neintenţionat, pare ca o schemă de tip orwellian a lumii, aşa cum este descrisă în antiutopia faimoasă a sa, "1984".
Mai aproape de noi este Europa, cu toate locurile frumoase, dar decadente, ca Lago Maggiore şi Stresa. Părerea mea este că importanţa Europei va continua să scadă. De unde în anul 1950 (care este doar cu 60 de ani în urmă), 22% din populaţia lumii trăia în Europa, s-a ajuns la numai 12% în anul 2000, şi - pe baza unor destul de credibile previziuni demografice - aceasta va fi de doar 7% în în anul 2050. În trecut Europa a fost capabilă să reacţioneze la modificări similare cu ajutorul sistemului său economic bazat pe pieţele libere, pe statul de drept, pe drepturile de proprietate şi cu sistemul său politic bazat pe individualism, libertate, democraţie, deschidere şi - din cauza neuniformităţii sale - cu o foarte productivă competiţie în sistem.
Aceasta încetează să mai fie adevărat. În prezent, cetăţenii europeni preferă timpul liber în locul performanţei, siguranţa în locul asumării riscurilor, paternalismul în locul pieţelor libere, colectivismul (drepturile colective) în locul individualismului. Ei au fost întotdeauna mai refractari la risc decat americanii, dar diferenţa continuă să crească. De asemenea, libertatea pare a avea o prioritate foarte mică acolo. Filozoful german Peter Sloterdijk vorbeşte întemeiat despre " Komfortgesellschaft" ["Întreprinderea confortului"], însoţită de "allgemeine Lethargie bei hohem Wohlstandard" ["letargie generală la standarde din ce în ce mai mari"]. Acesta este o bună, dar alarmantă descriere.
Toate acestea sunt indicate prin (sau ascunse în) conceptul "die soziale Marktwirtschaft" ["economia socială de piaţă"], care este unul dintre principalii piloni ai Europeismului, din acest grup eterogen de idei, interdependente dar reciproc incompatibile, care domină Europa de astăzi. [1]
Se pare că europenii nu sunt interesaţi de capitalism şi pieţe libere şi că ei nu înţeleg că comportamentul lor de azi subminează chiar instituţiile care au făcut succesul lor din trecut posibil. Ei sunt dornici de a-şi apăra foarte intens libertăţile lor non-economice, sau mai bine zis uşurinta, prolixitatea, relaxarea şi permisivitatea societăţii europene moderne, sau, poate, post-moderne, dar când vine vorba de libertăţile lor economice, aceştia sunt destul de indiferenţi. Ei nu reuşesc să conştientizeze faptul că libertăţile rămase vor fi în continuare blocate sau cel puţin slăbite radical de o cămaşă de forţă a unei Europe din ce în ce mai unificate şi mai armonizate. Tensiunile actuale din interiorul zonei euro sunt doar un exemplu.
În multe privinţe, Europa doarme. Rolul său va scădea şi, prin urmare, evoluţia sa viitoare nici măcar nu poate fi considerată în cadrul schimbărilor de putere la nivel mondial. A studia aceasta poate fi interesant doar pentru noi, cei care locuim acolo.
Viitorul Americii arată ceva mai luminos. Libertatea este încă preţuită acolo; "Komfortgesellschaft" este mai puţin apreciată şi lăudată mai puţin; "letargia" europeană nu este încă atât de adânc înrădăcinată acolo. Unele caracteristici ale dinamismului se păstrează.
Cu toate acestea, suntem martorii unor noi modificări importante în cultura americană, în valorile americane, în înţelegerea americanilor asupra viitorului lor. Seminţele neîncrederii în pieţe, în auto-responsabilitate, în mobilitatea pe verticală, în realizările individuale sunt, deasemenea, şi acolo. Acest lucru nu este deloc nemotivat. Acesta a fost influenţat de abundenţa de neegalat, de creşterea fără nicio strategie, de acceptarea dictatului corectitudinii politice, de creşterea influenţei mentalitatăţii ingineriei sociale, de doctrina ecologismului (şi, mai ales, varianta extremă - alarmismul încălzirii globale). Aceste tendinţe ar trebui să fie obiectul unor discuţii serioase. Mă tem că nu sunt.
Aceste tendinţe sunt greu de măsurat, dar unele dintre simptomele lor sunt vizibile. Administraţia Obama diferă de administraţiile anterioare, inclusiv cea Clinton. Modul în care actuala criză a fost tratată este alarmant. Reforma din sănătate şi folosirea abuzivă a chestiunii potenţialelor schimbări climatice spre a corecta pieţele sunt la fel de periculoase.
Echilibrul pe termen lung al deficitelor de plăţi, cheltuielile şi împrumuturile, spre deosebire de economisire, credinţa în noua economie, bazată pe cunoaştere sau informaţii - mai degrabă decât în pieţe libere - sugerează că Statele Unite vor avea probleme mari pentru a menţine dominaţia lor contemporană. Cu toate acestea, America rămâne mai sănătoasă decât Europa, există mai mulţi Schumpeteri decât în Europa, unde s-a născut (pe teritoriul ţării mele). Este tentant să spun că Europa este un pionier în America. Eu încă mai cred, cu toate acestea, că acolo va fi mai multă rezistenţă şi mai puţină letargie.
Viitorul ţărilor BRIC pare să fie mai optimist. Există, desigur, destule scenarii plauzibile care merg în ambele sensuri. Ţările BRIC vor continua liberalizarea ele însele sau vor evolua spre un capitalism de stat rigid şi către unele variante de mercantilism. Ceea ce este important, totuşi, este că oamenii din aceste ţări ştiu că succesul şi progresul lor personal nu pot fi realizate fără muncă. Oamenii din Europa şi America speră că se poate face prin intermediul tehnologiei, educaţiei, calculatoarelor, ştiinţei, dar fără a munci din greu. Aceasta este o mare diferenţă.
Avem motive să criticăm ţările BRIC. Ne displace în special faptul că acestea dau prioritate mai mică pentru ceva care are o foarte mare prioritate pentru noi - democraţia politică. Noi ar trebui, totuşi, să acceptăm faptul că - fie că ne place, fie că nu - ei consideră acum libertatea economică mai importantă decât libertatea politică. Există unele raţionamente în spatele acestui lucru, pentru că democraţia este un bun de lux şi cererea pentru acesta depinde de venit. El va creşte in timp, chiar şi în aceste ţări.
Noi ar trebui să scăpăm de vechile clişee şi prejudecăţi. Spre marele meu regret, teoria sistemelor economice comparate a fost mai mult sau mai puţin abandonată de la căderea comunismului şi, ca urmare, am pierdut un cadru teoretic pentru discutarea sistemelor economice. Ceea ce rămâne este o poveste superficială, teoria lipseşte. Este actuala economie chineză o variantă a unei economii de piaţă, sau a unei economii de comandă? Există o mulţime de cărţi despre economia chineză, dar eu sunt în căutarea unora diferite, cu titlul Sisteme Economice Comparate: Cazul Chinei (sau Rusiei). Nu este niciuna, din câte ştiu.
Avem motive întemeiate să credem în creşterea continuă a economiilor tip BRIC pe termen lung. Pe termen scurt sau mediu creşterea acestora poate fi blocată de sarcini care le sunt impuse de cei doi giganţi perdanţi, de către Europa şi America - de protecţionismul lor, de promovarea argumentelor iraţionale ale comerţului echitabil, de acuzarea de antidumping a statelor BRIC, de insistenţa asupra punerii în aplicare a standardelor privind forţa de muncă, sănătatea, siguranţa, igiena şi toate celelalte - indiferent de nivelul de dezvoltare economică şi în special prin aplicarea asupra ţărilor mai puţin dezvoltate a celei mai puternice invenţii recente anti-piaţă - non-sensul încălzirii globale.
Aceasta este tot ce pot spune despre potenţialele schimbări la nivel mondial ".
Vaclav Klaus, Conferinţa IIF Ditchley, Stresa, Italia, 01-07-2010
[1] "Principiile esenţiale ale prezentei metaideologii europene sunt post-democraţia, cu instituţii supranaţionale în locul vechilor instituţii democratice ale statului-naţiune bine definit şi suveran, promovarea tuturor "isme"- lor posibile, cum ar fi multiculturalismul, feminismul, ecologismul, homosexualismul, NGO-ismul, politicile apolitismului şi neîncrederea în ordinea spontană a lucrurilor. Europeiştii cred într-o societate structurată şi ierarhizată pe verticală. Ei doresc să conducă, să planifice, să reglementeze şi să-i administreze pe ceilalţi, pentru că numai ei ştiu ce este bine. Ei cred că proiectul făcut dinainte este întotdeauna mai bun decât un rezultat neprevăzut al interacţiunilor dintre cetăţenii liberi. Conform acestei ideologii, piaţa este în primul rând anarhie şi guvernul este aici pentru a o corecta". Pentru mai multe despre Europeism, a se vedea eseul meu "Ce este Europeismul sau ce nu ar trebui să fie viitorul pentru Europa ", Centrul pentru Economie şi Politică, Praga, 2006. http://www.klaus.cz/clanky/1326.
Abonați-vă la:
Postare comentarii
(
Atom
)
Citate din gândirea profundă a europeiştilor RO
Călin Popescu-Tăriceanu, 2008: "Vom da astăzi, în Parlamentul României, un vot istoric - votul pentru ratificarea Tratatului de reformă al Uniunii Europene. Pentru România este mai mult decât un moment festiv. Ratificarea Tratatului de reformă marchează o etapă. Spun acest lucru din două motive. Pe de o parte, este o primă etapă pe care noi am parcurs-o în cadrul Uniunii Europene, după aderarea de la 1 ianuarie 2007. Am avut şansa să contribuim la negocierea şi la construirea acestui Tratat, beneficiind de aceleaşi drepturi şi având aceleaşi obligaţii ca oricare altă ţară europeană. Este cel dintâi tratat european semnat de România, în calitate de stat membru al Uniunii Europene. Simbolic, este primul document al Europei extinse, negociat şi semnat în format UE 27. Pentru toate aceste motive, odată cu ratificarea de către Parlament, putem spune că este cel dintâi tratat european pe care România îşi pune efectiv amprenta, conform intereselor sale, nemaifiind în postura de a prelua ceea ce au negociat şi au decis alţii. Doamnelor şi domnilor senatori şi deputaţi, în urmă cu trei ani, prin votul dumneavoastră, România a ratificat Tratatul constituţional ["Constituţia UE", caducă], odată cu ratificarea Tratatului de aderare la Uniunea Europeană. Aşa cum ştiţi, Tratatul constituţional nu a putut intra în vigoare. Din fericire, aşa cum noi am susţinut în timpul negocierilor, inovaţiile din acest document au fost preluate în Tratatul de la Lisabona. Aceste inovaţii sunt un pas înainte faţă de tratatele europene în vigoare acum."
Postări populare:
-
De ceva vreme a început o campanie mediatică pentru susţinerea lui Marius Oprea, directorul IICCR (Institutul pentru Investigarea Crimelor C...
-
O pledoarie pentru federalizarea României Regiunile Istorice Unul dintre cele mai sacre fundamente constituţionale din ist...
-
Cred că povestea aia cu banii "din Transnistria" - acum vehiculată şi de NPeia - este pentru derutarea naţionaliştilor, care ar m...
-
Christopher Edward Harle Story , scriitor, publicist, consilier guvernamental pe probleme economice şi de securitate din Marea Britanie, ...
-
Într-un articol din Gândul, scrie aşa: "Elevii vor fi vaccinaţi cu Cantgrip pentru imunizare împotriva virusului AH1N1, responsabil ...
-
Senatorul PSD Cătălin Voicu îi dezvăluie colegului său Alexandru Mazăre, într-o discuţie înregistrată de procurorii DNA şi redată în refera...
-
Capitalizarea CEC este una dintre măsurile anti-criză ale guvernului. Fiind principala bancă comercială cu capital integral românesc, un...
-
Locuitorii Roşiei Montane, dar şi cei din localităţile din jur (peste 5000, Roşia având sub 4000 de locuitori), au participat la sărbători...
-
Textele şi link-urile sunt în limba engleză, selectaţi "Romanian" la caseta de traducere de pe coloana din dreapta a blogului...
-
M-am liniştit... recunoaşte Năstase că PDL este de dreapta: "S-a arătat foarte clar că nu mai putem accepta colaboraţionismul. F...
7 comentarii :
Din cate recunoaste chiar Klaus nu se mai face teoria comparata a sistemelor economice de prin 1989 .Asa ca, de fapt nu stie nici el daca intr-adevar tarile din BRIC merg pe calea cea buna sau nu.El spune doar ce aude povestindu-se, fara a exista o baza teoretica de comparatie.
Este de fapt un studiu empiric ce nu are la baza instrumente stiintifice,teoretice .Cel putin eu asta inteleg.
« To my great regret, the theory of comparative economic systems has been more or less abandoned together with the fall of communism and as a result we lost a theoretical framework for the discussion of economic systems. What remains is a superficial story-telling, the theory is missing. Is the current Chinese economy a variant of a market economy or of a command economy? There are plenty of books about the Chinese economy, but I am looking for different ones with the title Comparative Economic Systems: The Case of China (or Russia). There is none of them, as far as I know.
Ceea ce aud eu despre China este ca au majorat preturile si ca Occidentul deja prefera sa cumpere din Europa de Est ( cat inca mai produce Polonia, Cehia, Romania,Ucraina).
Au crescut si tarifele de transport din China.Ca sa nu mai vorbim despre timpul de productie si transport.
Cel mai ingrujorator si mai ingrijorator este insa faptul ca in China se investest in continuare tehnologii de ultima generatie.
Vestul a lăsat din mână hăţurile controlului statului asupra elementelor care slăbesc siguranţa naţională. Aici nu este loc de democraţie sau de negocieri - este inadmisibil să acorzi inamicului facilităţi tehnologice, ştiinţifice ori de altă natură !
Pe de altă parte, inflaţia din china abia acum iese la iveală şi se propagă în economia mondială - apare în analiza GEAB No 46, despre care am scris aici :
http://riddickro.blogspot.com/2010/06/criza-sistemica-globala-doua-jumatate.html
Exact la asta ma gandem si eu:
Cum este posibil sa lasi din mana industrializarea Occidentului?
Este ca si cum te-ai sinucide.Mai ales intr-o era in care stiinta si tehnologia progreseaza inimaginabil in fiecare zi !
Polonia era singura tara care mai rezistase si continua sa-si dezvolte industria, chiar daca este mica.Aici inca mai gasesti :fabrici de sticla, de portelan, de metal de plastice.Exporta pana si mere.
Au preturile de 2-3 ori mai joase decat cele turcesti, olandeze,iar calitativ produsele sunt mai bune decat cele chinezesti .
Prietenul meu cu robotii iar este in China pentru 3 saptamani.Daca ai sti prin cate trece!Anul trecut au vrut aia sa-i fure pur si simplu datele din calculator-este ca-n filme.
Lasa ca s-a rezolvat si problema Poloniei.
Tocmai au distrus si Polonia.Aici le-a reusit smecheria cu alegerile.
La terorism international s-a raspuns cu alegeri masluite.
Pur si simplu nu mai stiu ce este de facut
Până n-or dispărea (a la Elodia) câţiva lideri d-ăştia occidentali care fac jocul ruşilor sau chinezilor, nu se învaţă minte.
La polonezi este totuşi o evoluţie, Lech Kaczynski ar fi pierdut alegerile la termen cu o diferenţă mult mai mare. La anul (parcă) sunt alegerile parlamentare, pe care clica ruso-germană nu le mai poate câştiga.
Intr-un fel, tot "a la Elodia" au disparut si cei 96 la Smolensk...
Kaczinsky
Da, corect, ai dreptate nu m-am gandit
Polonia evoluează, totuşi mult prea lent, pariez că Komorowski (kakofonie neîntâmplătoare) trebuie să mulţumească sutelor de mii de căscaţi care nu s-au dus la vot, ca să nu cumva să piardă un meci de la Cupa Mondială.
Sunt curios cine va transmite felicitări, şi în ce ordine.
Interesant de urmarit....
Trimiteți un comentariu