Rescrierea istoriei

Via  PDL Senat:

ATENŢIE! URMEAZĂ FILMUL…..

Domnule preşedinte al Senatului, Doamnelor şi domnilor colegi,
Stimaţi invitaţi.


În ultimul timp, câteva televiziuni difuzează filme realizate înainte de 1989. Mai mult, se pare că în curând va apărea un nou post care îşi propune cu precădere un astfel de program, cu precizarea că proiecţiile  vor fi precedate de discuţii critice privind conţinutul ideatic şi valenţele estetice ale filmelor. În principiu, este corect şi bine să nu privim cu mânie şi fără discernământ producţiile şcolii româneşti de cinematografie realizate înainte  de 1989, în care şi-au etalat talentul marii noştri actori şi regizori, curajoşi nu numai în plan estetic ci şi prin mesajul profund uman,  eliberat, pe cât omeneşte era posibil, de tezismul şi zgura ideologică specifice perioadei comuniste şi aşa zisei ,, Epoci de aur”. În pauperitatea socială generalizată în care se trăia, cu limitări şi constrângeri dramatice, urmărindu-se cu obstinaţie realizarea unei himere politice – omul nou, filmul şi sala de cinematograf erau veritabile repere culturale frecventate de oameni din toate straturile societăţii, de la cei obişnuiţi din mediul rural la intelectualitatea saturată de agresiunile sistemului.

Trebuie să ne reamintim că nu puţini au fost regizorii şi actorii care au refuzat inserţia clişeului politic în artă, spre cinstea cinstea lor şi onoarea şcolii româneşti de cinematografie. Alţii, mai slabi de înger şi-au asumat compromisuri pentru a putea supravieţui profesional în condiţiile unei draconice cenzuri ideologice. Memoria ne somează să nu-i uităm nici pe cei ce răspundeau cu promptitudine şi laşitate comenzii politice a ideologilor comunişti, remarcându-se prin jenante idealizări ale unei realităţi cenuşii, falsificând adevărul şi istoria de dragul unui succes efemer. Nu îmi propun să fac acum nominalizări, nici în alb, nici în negru, pentru ca această declaraţie nu urmăreşte ierarhizări estetice şi morale ci doar să avertizeze că unele producţii realizate în epoca de tristă amintire, redifuzate azi, ridică, în opinia mea, o gravă problemă morală, ce ne priveşte pe toţi şi în mod special instituţiile cu responsabilităţi în domeniul educaţiei, culturii, cinematografiei şi mas – media.

Am în vedere efectele perverse ce pot fi induse în percepţia şi înţelegerea telespectatorilor tineri, mai ales la cei născuţi după 1989. Ei nu au trăit în mod nemijlocit coşmarul existenţial oferit de regimul comunist, nu au stat la coadă la lapte, la pâine, la benzină, nu au fost înregimentaţi şi nu au participat la şedinţele de îndoctrinare. Ştiu puţine adevăruri despre modul cum oamenilor le erau amputate drepturile fundamentale, libertatea de exprimare şi de gândire, în numele unui ideal social utopic. În manualele şcolare actuale lipsesc analizele profunde privind mecanismele de acţiune ale totalitarismului comunist, căruia i-au căzut victime milioane de oameni, dintre care câteva sute de mii au stat ani grei în închisori, în lagăre de muncă forţată sau în depărtări. Suprimarea conştiinţei şi a libertăţilor civice nu puteau fi teme pentru creaţiile cinematografice, ci doar figurile de comunişti ilegalişti. Arta, indiferent de gen, se dorea a fi confiscată cu mesaje de manipulare ideologică, lozincarde, atingând nivelul unei veritabile paranoia socială şi politică în anii `80. Filmul, prin impactul puternic, în sensibilitatea tinerilor nu putea fi exceptat.

Îmi trec pe ecranul memoriei multe episoade stridente din filmele ce cosmetizau sistemul cu o nesimţire incredibilă. De astfel de producţii mă tem şi azi, inclusiv de recidiva lor pe la diverse televiziuni. Nu pentru mine ci pentru cei foarte tineri care ar putea involuntar şi necritic să fie contaminaţi de astfel de pseudo-mesaje ale unor filme realizate la comanda politică a unor activişti şi fără relevanţă estetică.

Iată de ce consider că noi, ca oameni politici, Ministerul Culturii şi CNA-ul trebuie să reacţionăm, nu reinventând cenzura ci identificând o soluţie care să avertizeze telespectatorii în legătură cu substratul şi mesajul ideologic al unor astfel de filme. Ar fi o măsură de protecţie a celor mai tineri.  
Altfel devenim indirect complici la reabilitarea ideologică şi estetică a unor pseudo-producţii cinematografice, ceea ce ar fi foarte, foarte grav.

Îi mulţumesc jurnalistului Doru Braia că mi-a sesizat cu îngrijorare acest potenţial pericol, la prevenirea căruia subscriu şi îmi propun să aduc un amendament la Legea audiovizualului pentru a conferi CNA-ului temeiul legal de intervenţie în astfel de situaţii.

Până atunci, ar fi recomandat ca televiziunile în cauză să găsească  ele însele soluţii adecvate şi morale, pentru că dacă vor, pot!


Senator,                                                                             13 aprilie 2010
Gheorghe Bîrlea