Senatul a votat luni Legea privind ratificarea Acordului între Republica Austria, Republica Bulgaria, Republica Ungară, România şi Republica Turcia privind Proiectul Nabucco, semnat la Ankara, la 13 iulie 2009.
Dintre cei 137 de senatori, au votat 85 (62 %), distribuţia voturilor fiind aceasta (conform siteului Senatului României):
Dacă la Camera Deputaţilor a fost un singur vot împotrivă şi două abţineri, la Senat au fost 68 de voturi pentru (49,6% din nr. total de senatori), au votat împotrivă 16 senatori din grupul PSD+PC şi unul s-a abţinut (Miron Mitrea).
Pentru detalii privind votul individual al celor 85 de senatori, accesaţi pagina Senatului aici.
Acordul, semnat intre Austria, Bulgaria, Ungaria, Romania si Turcia, prevede ca Guvernul Romaniei sa sprijine Proiectul prin acordarea de garantii guvernamentale care sa acopere atat partea ce revine Transgaz, aferenta imprumuturilor contractate de Compania Internationala Nabucco (circa 933 de milioane euro), cat si partea aferenta capitalului propriu (circa 417 milioane euro), care va fi acoperita partial prin credite.
Acordul mai prevede sistemul de tarifare pentru transportatori, aplicarea standardelor tehnice, de siguranta si de mediu si infiintarea unui organism compus dintr-un reprezentant al fiecarui stat parte, numit Comitetul Nabucco, ce va supraveghea respectarea aplicarii Acordului.
Durata Acordului este de 50 de ani de la intrarea in vigoare.
Acordul a fost ratificat si de Camera Deputatilor, in februarie, Senatul fiind Camera decizionala. Actul este parte a prioritatilor legislative ale Guvernului.
(bloombiz.ro)
2 comentarii :
Good news.
Asteptam insa pana la toamna cand UE hotaraste ce proiect alege,nu-i asa?
Deocamdată, pare că proiectul implică doar statele semnatare.
Nu sunt parte la Acord nici UE, nici alte state furnizoare de gaz (sau, poate că da, nu am detalii).
Vedem.
Trimiteți un comentariu