George Soros : Europa se va confrunta cu încercări mai mari decât Grecia

În Financial Times a apărut un articol scris de George Soros : "Europa se va confrunta cu încercări mai mari decât Grecia". Reiese extrema vulnerabilitate a monedei euro - proiect în primul rând politic, nu economic - ca şi a "zonei euro" în ansamblu, spre care alergăm şi noi ca să ne aflăm în treabă (Vaclav Klaus afirmă, spre exemplu, că Cehia şi coroana cehă au scăpat mult mai ieftin, tocmai fiindcă Cehia nu este în zona euro).

Sunt semnale că se doreşte instrumentarea crizei economice pentru o mai mare centralizare a UE - Van Rompuy cere înfiinţarea unui guvern economic al UE, iar în viitor, şefii de stat şi de guvern... "vor trebui să fie responsabili la nivelul UE".

Hop şi Miluţ cu o idee "genială" - iniţierea unui lobby pentru înfiinţarea unui Fond Monetar European.

În continuare, articolul din Financial Times:

Otmar Issing, unul din părinţii monedei euro, arată în mod corect principiul pe care moneda unică a fost înfiinţată. Aşa cum a scris în FT saptămâna trecută, euro a fost menit să fie o uniune monetară, nu însă una politică. Statele participante au stabilit o bancă centrală comună, dar au refuzat să predea dreptul de a impozita cetăţenii lor către o autoritate comună. Acest principiu a fost consacrat în Tratatul de la Maastricht şi a fost de atunci interpretat astfel în mod riguros, de Curtea Constituţională germană. Moneda euro a fost o construcţie unică si neobişnuită, a cărei viabilitate este acum în curs de testare.

Construcţia este evident eronată. O monedă complet funcţională necesită atât o bancă centrală cât şi o trezorerie. Trezoreria nu trebuie să fie utilizată pentru a impozita cetăţenii în mod obişnuit, dar aceasta trebuie să fie disponibilă în perioade de criză. În cazul în care sistemul financiar este în pericol de prăbuşire, banca centrală poate furniza lichidităţi, dar numai o trezorerie se poate ocupa cu problemele de solvabilitate. Acesta este un fapt bine cunoscut, care ar fi trebuit să fi fost clar pentru toţi cei implicaţi în crearea monedei euro. Domnul Issing admite că el a fost printre cei care au crezut că "începând uniunea monetară fără a fi stabilit o uniune politică, a fost ca şi cum ai pune căruţa înaintea cailor".

Uniunea Europeană a fost întemeiată prin punerea căruţei înaintea cailor : stabilirea de obiective şi calendare limitate, dar realizabile din punct de vedere politic, ştiind foarte bine că acestea nu ar fi suficiente, şi că necesită măsuri suplimentare în timp util. Dar din diferite motive procesul se opreşte treptat. UE este acum în mare parte îngheţată sub forma sa actuală.

Acelaşi lucru se aplică la euro. Crah-ul din 2008 a relevat o breşă în construcţia sa, atunci când membrii au trebuit să salveze sistemele lor bancare în mod independent. Criza greacă a datoriei a adus problemele la un punct culminant. În cazul în care ţările membre nu pot face următorii paşi înainte, moneda euro se va prăbuşi.

Construcţia iniţială a monedei euro postula ca membrii să respecte limitele stabilite de Tratatul de la Maastricht. Dar guvernele anterioare din Grecia au încălcat în mod flagrant aceste limite. Guvernul George Papandreou, ales in octombrie anul trecut, cu un mandat pentru a face curăţenie, a dezvăluit faptul că deficitul bugetar a ajuns la 12.7 la sută în 2009, şocând atât autorităţile europene cât şi pieţele.

Autorităţile europene au acceptat un plan care ar reduce deficitul treptat, cu o primă tranşă de 4 la sută, dar pieţele nu au fost convinse. Prima de risc pe obligaţiunile de stat greceşti continuă să staţioneze în jur de 3 la sută, lipsind Grecia de o mare parte a beneficiilor de membru al zonei euro. Dacă aceasta va continua, există un pericol real ca Grecia să nu poată să iasă de la sine din situaţia dificilă, indiferent ce ar face. Reducerile bugetare suplimentare ar diminua în continuare activitatea economică, reducând veniturile fiscale şi agravând raportul datorie-PNB. Având în vedere pericolul, prima de risc nu va reveni la nivelul său anterior, în absenţa unor intervenţii din exterior.

Situaţia este agravată de piaţa credit default swap (CDS), care este părtinitoare în favoarea celor care speculează pe eşec. Fiind CDS pe termen lung, riscul scade în mod automat, dacă aceştia greşesc. Acest lucru este opusul vânzării acţiunilor pe termen scurt, unde investind greşit, riscul creşte în mod automat. Speculaţiile pe CDS pot duce prima de risc spre creştere.

Recunoscând necesitatea, la ultima reuniune Ecofin a miniştrilor de finanţe din UE, pentru prima dată s-au angajat "pentru a proteja stabilitatea financiară în zona euro în ansamblu". Dar ei nu au găsit încă un mecanism pentru a o face, deoarece regimul actual instituţional nu o prevede - deşi articolul 123 din Tratatul de la Lisabona stabileşte o bază legală pentru aceasta. Cea mai eficientă soluţie ar fi să emită în solidar euroobligaţiuni garantate pentru refinanţarea, să zicem, a 75 la suta din datoriile scadente, atâta timp cât Grecia îndeplineşte obiectivele sale, lăsând Atena să finanţeze restul nevoilor sale după cum poate mai bine. Acest lucru ar reduce în mod semnificativ costurile de finanţare şi ar fi echivalentul Fondului Monetar Internaţional, rambursând împrumuturi condiţionate, în tranşe.

Dar acest lucru este imposibil din punct de vedere politic, în prezent, pentru că Germania se opune cu fermitate să servească drept buzunar adânc pentru partenerii săi risipitori. Prin urmare, alte expediente vor trebui să fie găsite.

Guvernul Papandreou este determinat să corecteze abuzurile din trecut şi se bucură de un sprijin popular remarcabil. Au fost proteste de masă şi rezistenţă dinspre garda veche a partidului de guvernământ, dar publicul pare gata să accepte austeritatea, atât timp cât se vede progres înregistrat în corectarea abuzurilor bugetare - şi există o mulţime de abuzuri, pentru a permite progresul.

Deci, asistenţa "improvizată" ar trebui să fie suficientă pentru Grecia, dar ocoleşte Spania, Italia, Portugalia şi Irlanda. Împreună, ele constituie o porţiune prea mare parte din euroland care ar urma să fie ajutată în acest mod. Supravieţuirea Greciei ar lăsa totuşi viitorul monedei euro în dubiu. Chiar în cazul în care trece de criza actuală, ce va fi la una viitoare? Este clar de ceea ce este nevoie : de monitorizare mai intruzivă şi aranjamente instituţionale privind modalităţile de asistenţă condiţionată. O piaţă bine organizată a eurobondurilor ar fi de dorit. Întrebarea este dacă voinţa politică pentru aceste măsuri poate fi generată.