11 decembrie 2009

Cum vine treaba cu reconcilierea



Miza celui de-al doilea mandat al preşedintelui

Articol de George Arun ( Deutsche Welle )

„În interiorul clasei politice e nevoie de o reconciliere”, a spus miercuri preşedintele în funcţie, Traian Băsescu, într-o declaraţie publică.

E important de reţinut că şeful statului nu a vorbit nici o clipă de o „reconciliere naţională”, sloganul de campanie al lui Mircea Geoană şi Crin Antonescu, pe care cei doi împreună cu primarul Sibiului au încercat, neinspirat, să-l parafeze în balonzaide roşii la Timişoara.

Accentul pe care l-a pus preşedintele Traian Băsescu pe nevoia de reconciliere, anume cu trimitere expresă către clasa politică, iar nu către societatea românească în ansamblul ei, mi se pare extrem de important şi în acelaşi timp necesar.

Manipularea PSD şi PNL din campania electorală în sensul că societatea românească ar fi divizată în cel puţin două tabere trebuia de mult deconspirată de lideri de opinie integri, analişti, jurnalişti şi politicieni oneşti. Din lipsă de inspiraţie, sau din alte lipsuri, nu s-a întîmplat aşa.

Cine cu cine să se reconcilieze în societatea românească, dacă ar fi fost să luăm în serios sloganul de campanie pesedisto-penelist?

Susţinătorii din convingere ai stîngii politice cu susţinătorii din convingere ai dreptei? Dar de cînd şi în ce scop convingerile ideologice diferite trebuie aliniate într-un front comun, într-o masă amorfă care să se numească „reconciliere”?

Sînt oare aceste convingeri pe picior de război, au provocat ele mişcări de stradă între „tabere”, au condus la conspiraţii împotriva instituţiilor statului, au provocat atentate? Desigur că nimic din toate acestea nu s-a întîmplat.

Şi atunci reiau întrebarea, apelînd la alte segmente ale societăţii. Sloganul reconcilierii să se refere oare la cei care au moralitatea şi conştiinţa unei opţiuni politice, fie de dreapta, fie de stînga, pe de o parte, şi la cei care nu au nici o convingere politică, dar reprezintă masa de manevră a manipulării partidelor, pe de altă parte?

Altfel spus, cum să reconciliezi o convingere omenească cu prostia omenească? Aici, lucrurile sînt într-adevăr ireconciliabile.

În fine, reiau întrebarea şi din alt punct: şi-a dorit sloganul pesedisto-pedelist să reconcilieze opţiunea raţională, de orice culoare politică, cu fanatismul susţinătorilor lui Corneliu Vadim Tudor sau ai lui Becali?

Altfel spus, şi-au dorit Geoană şi Antonescu să reconcilieze raţionalul cu iraţionalul? Şi aici, trebuie să recunoaştem că cele două entităţi, chiar dacă Dumnezeu le suportă pe amîndouă pe pămînt, ele sînt ireconciliabile.

Reconcilierea din interiorul clasei politice despre care a vorbit preşedintele Traian Băsescu este însă cu totul şi cu totul altceva. Eu am citit afirmaţia preşedintelui în următoarea cheie: clasa politică românească e nevoie să se reconcilieze în sensul că fiecare partid trebuie să înceapă acest demers prin a-şi face mai întîi curăţenie în propria ogradă.

Atîta timp cît partidele vor reprezenta în continuare paşaportul către putere al oligarhilor, începînd cu Vîntu, Patriciu, Voiculescu şi continuînd cu aşa-numiţii „baroni locali”, care am putut vedea că nu se mai mulţumesc doar cu feudele provinciei, reconcilierea clasei politice rămîne o vorbă-n vînt.

Pentru că după cum am putut constata, nu ideologiile au plasat în poziţie de luptă partidele noastre politice, ci grupurile de interese din spatele lor.

Dacă cumva m-am înşelat în felul în care am descifrat afirmaţia preşedintelui în funcţie, îmi pare amarnic de rău. Nu doar pentru mine, cît mai ales pentru cel de-al doilea mandat al preşedintelui Traian Băsescu.

Autor: George Arun

Redactor: Medana Weident

Niciun comentariu :


Citate din gândirea profundă a europeiştilor RO

Călin Popescu-Tăriceanu, 2008: "Vom da astăzi, în Parlamentul României, un vot istoric - votul pentru ratificarea Tratatului de reformă al Uniunii Europene. Pentru România este mai mult decât un moment festiv. Ratificarea Tratatului de reformă marchează o etapă. Spun acest lucru din două motive. Pe de o parte, este o primă etapă pe care noi am parcurs-o în cadrul Uniunii Europene, după aderarea de la 1 ianuarie 2007. Am avut şansa să contribuim la negocierea şi la construirea acestui Tratat, beneficiind de aceleaşi drepturi şi având aceleaşi obligaţii ca oricare altă ţară europeană. Este cel dintâi tratat european semnat de România, în calitate de stat membru al Uniunii Europene. Simbolic, este primul document al Europei extinse, negociat şi semnat în format UE 27. Pentru toate aceste motive, odată cu ratificarea de către Parlament, putem spune că este cel dintâi tratat european pe care România îşi pune efectiv amprenta, conform intereselor sale, nemaifiind în postura de a prelua ceea ce au negociat şi au decis alţii. Doamnelor şi domnilor senatori şi deputaţi, în urmă cu trei ani, prin votul dumneavoastră, România a ratificat Tratatul constituţional ["Constituţia UE", caducă], odată cu ratificarea Tratatului de aderare la Uniunea Europeană. Aşa cum ştiţi, Tratatul constituţional nu a putut intra în vigoare. Din fericire, aşa cum noi am susţinut în timpul negocierilor, inovaţiile din acest document au fost preluate în Tratatul de la Lisabona. Aceste inovaţii sunt un pas înainte faţă de tratatele europene în vigoare acum."

 

Postări populare: