Cum vine treaba cu reconcilierea

Miza celui de-al doilea mandat al preşedintelui

Articol de George Arun ( Deutsche Welle )

„În interiorul clasei politice e nevoie de o reconciliere”, a spus miercuri preşedintele în funcţie, Traian Băsescu, într-o declaraţie publică.

E important de reţinut că şeful statului nu a vorbit nici o clipă de o „reconciliere naţională”, sloganul de campanie al lui Mircea Geoană şi Crin Antonescu, pe care cei doi împreună cu primarul Sibiului au încercat, neinspirat, să-l parafeze în balonzaide roşii la Timişoara.

Accentul pe care l-a pus preşedintele Traian Băsescu pe nevoia de reconciliere, anume cu trimitere expresă către clasa politică, iar nu către societatea românească în ansamblul ei, mi se pare extrem de important şi în acelaşi timp necesar.

Manipularea PSD şi PNL din campania electorală în sensul că societatea românească ar fi divizată în cel puţin două tabere trebuia de mult deconspirată de lideri de opinie integri, analişti, jurnalişti şi politicieni oneşti. Din lipsă de inspiraţie, sau din alte lipsuri, nu s-a întîmplat aşa.

Cine cu cine să se reconcilieze în societatea românească, dacă ar fi fost să luăm în serios sloganul de campanie pesedisto-penelist?

Susţinătorii din convingere ai stîngii politice cu susţinătorii din convingere ai dreptei? Dar de cînd şi în ce scop convingerile ideologice diferite trebuie aliniate într-un front comun, într-o masă amorfă care să se numească „reconciliere”?

Sînt oare aceste convingeri pe picior de război, au provocat ele mişcări de stradă între „tabere”, au condus la conspiraţii împotriva instituţiilor statului, au provocat atentate? Desigur că nimic din toate acestea nu s-a întîmplat.

Şi atunci reiau întrebarea, apelînd la alte segmente ale societăţii. Sloganul reconcilierii să se refere oare la cei care au moralitatea şi conştiinţa unei opţiuni politice, fie de dreapta, fie de stînga, pe de o parte, şi la cei care nu au nici o convingere politică, dar reprezintă masa de manevră a manipulării partidelor, pe de altă parte?

Altfel spus, cum să reconciliezi o convingere omenească cu prostia omenească? Aici, lucrurile sînt într-adevăr ireconciliabile.

În fine, reiau întrebarea şi din alt punct: şi-a dorit sloganul pesedisto-pedelist să reconcilieze opţiunea raţională, de orice culoare politică, cu fanatismul susţinătorilor lui Corneliu Vadim Tudor sau ai lui Becali?

Altfel spus, şi-au dorit Geoană şi Antonescu să reconcilieze raţionalul cu iraţionalul? Şi aici, trebuie să recunoaştem că cele două entităţi, chiar dacă Dumnezeu le suportă pe amîndouă pe pămînt, ele sînt ireconciliabile.

Reconcilierea din interiorul clasei politice despre care a vorbit preşedintele Traian Băsescu este însă cu totul şi cu totul altceva. Eu am citit afirmaţia preşedintelui în următoarea cheie: clasa politică românească e nevoie să se reconcilieze în sensul că fiecare partid trebuie să înceapă acest demers prin a-şi face mai întîi curăţenie în propria ogradă.

Atîta timp cît partidele vor reprezenta în continuare paşaportul către putere al oligarhilor, începînd cu Vîntu, Patriciu, Voiculescu şi continuînd cu aşa-numiţii „baroni locali”, care am putut vedea că nu se mai mulţumesc doar cu feudele provinciei, reconcilierea clasei politice rămîne o vorbă-n vînt.

Pentru că după cum am putut constata, nu ideologiile au plasat în poziţie de luptă partidele noastre politice, ci grupurile de interese din spatele lor.

Dacă cumva m-am înşelat în felul în care am descifrat afirmaţia preşedintelui în funcţie, îmi pare amarnic de rău. Nu doar pentru mine, cît mai ales pentru cel de-al doilea mandat al preşedintelui Traian Băsescu.

Autor: George Arun

Redactor: Medana Weident