02 decembrie 2009

La Cluj este ceaţă şi amnezie



Scrisoare deschisă către Doamna Doina Cornea

Articol de Brînduşa Armanca, în revista "22"
 
Stimată Doamnă, În 1 Decembrie, marţi seara, am avut una dintre cele mai triste seri din ultimii ani. V-am auzit la ”Realitatea TV” comparând manifestaţia din Piaţa Operei din Timişoara cu o mineriadă: adică timişorenii ar fi minerii, dornici să restabilească ordinea cu bâtele, manipulaţi cu iscusinţă de agenţi infiltraţi. Am trecut cu un zâmbet peste nefericita analogie, dar ceea ce mi-a fost dat să aud mai departe m-a umplut de uimire şi amărăciune: aţi calificat lumea adunată în piaţă pentru a protesta împotriva unor gesturi politice provocatoare, ca fiind ”oameni de slabă calitate”. Cum aţi ajuns la această concluzie, urmărind doar cele câteva secvenţe pe care televiziunile de ştiri le-au difuzat cu zgârcenie? După... ”fizionomie, după cum arătau”, aţi argumentat cu seninătate.

Stimată doamnă, am rezonat întotdeauna la mesajele publice pe care le-aţi transmis, rare dealtfel, fiindcă presa din România v-a neglijat pe nedrept opiniile. Vă rog să vă amintiţi cum ani de zile aţi fost ridiculizată de o fiţuică toxică aşa cum este ”România Mare”. Nu ideile v-au fost batjocorite acolo, nu curajul v-a fost luat la bani mărunţi, nu idealurile v-au fost contestate, fiindcă decredibilizarea se face cu mijloace primitive şi detestabile. V-au fost ridiculizate înfăţişarea, vocea, îmbrăcămintea, vârsta, statura. Aţi fost ”executată” după... fizionomie.

M-a durut că aţi aplicat aceeaşi grilă timişorenilor mei. Poate unii dintre noi nu avem mereu haine bune când ieşim să strigăm în Piaţa Operei ”Jos comuniştii!”. Poate unii dintre noi am îmbătrânit şi nu mai suntem frumoşi. Poate am obosit în anii când ceream nu doar libertate şi democraţie, ci aveam în plus exigenţe candide ca punctul 8 al Proclamaţiei de la Timişoara. Se vor fi văzând frunţi brăzdate, la douăzeci de ani de la Revoluţie, în oraşul intrat în buzunarul unor mafii şi frăţii cu tentacule în politică, unde numai acel loc a mai rămas al nostru: Piaţa Operei. L-am apărat ani de zile fiindcă a fost şi a rămas pentru noi spaţiul privilegiat, kilometrul zero al speranţelor noastre. În decembrie 1989, când am ieşit cu zecile de mii, arătam prost. Eram hrăniţi prost, îmbrăcaţi prost. Eram mai toţi ”oameni de slabă calitate”. În decembrie 2009, printre ”oamenii de slabă calitate” se aflau prieteni de-ai mei, cândva şi prieteni ai dumneavoastră, erau vecinii mei, erau timişorenii.

Ştiu că pentru taberele şi găştile politice dispuse oricând la un ”pupat Piaţa Independenţi” timişorenii nu există. Dar mă întreb cum de timişorenii nu mai există pentru Dumneavoastră, cum aţi ajuns să contestaţi, cu argumente luate din câteva secvenţe fugare, fără informaţii (fiindcă televiziunile nu se mai simt de mult datoare să ofere publicului informaţii), posibilitatea ca nişte oameni să se indigneze, să judece cu propriul cap, să reacţioneze liber de orice apartenenţă de partid? Nu mai credeţi în ”spiritul Timişoarei”, pe care l-aţi glorificat cândva? Vă asigur că el nu s-a stins.

O timişoreancă,   pentru conformitate, Brînduşa Armanca

3 comentarii :

Crystal Clear spunea...

Superb scris !

Riddick spunea...

"Disidenţa" Doinei Cornea era dirijată de la Paris de fi-sa, Ariadna Combes, măritată cu un francez, şi de Mihnea Berindei, care lucra pentru Partidul Socialist Francez.

Ne-a păcălit, o vreme.

Crystal Clear spunea...

Cata mizerie, inadmisibil !


Cand mai vad si acum poze pe strada cu Herta Muller...realizez cata manipulare din exterior poate fi ..


Citate din gândirea profundă a europeiştilor RO

Andrei Cornea, 2011: "Dacă statele rămân suverane, ele vor continua să facă ceea ce cred şi ceea ce consideră că le este de folos, în pofida intereselor comune. Rezultă că trebuie mers înainte – mai repede sau mai încet – spre un sistem federal sau măcar confederal, cu un guvern central dotat cu puteri mari în domeniul economiei, apărării şi externelor, cu un parlament bicameral după modelul american şi cu guverne ale statelor responsabile numai pentru afacerile interne, justiţie, educaţie, cultură, eventual sănătate şi muncă. Căci atunci când vorbim despre pierderea suveranităţii naţionale, despre cine anume vorbim în fapt ca fiind „perdanţii“? Despre plătitorii obişnuiţi de impozite, cu rate la bănci, cu salarii ameninţate ba de tăieri, ba de inflaţie? Despre pensionarii cu pensiile în pericol? Despre beneficiarii sistemelor de asigurări ce acumulează datorii peste datorii? Despre şomeri? Nu, ci vorbim despre elitele politice europene din cele 27 de state. Ele sunt acelea care şi-ar pierde suveranitatea – mai ales aceea de a cheltui nestăvilit şi de a face promisiuni imposibil de ţinut. Vor trebui să se consoleze mulţi parlamentari naţionali cu un rol mai modest (dar deloc neglijabil). Dintre miniştrii şi funcţionarii guvernamentali, unii, precum cei de la externe sau de la armată, vor trebui să dispară pur şi simplu."

 

Postări populare: