La Cluj este ceaţă şi amnezie

Scrisoare deschisă către Doamna Doina Cornea

Articol de Brînduşa Armanca, în revista "22"
 

Stimată Doamnă, În 1 Decembrie, marţi seara, am avut una dintre cele mai triste seri din ultimii ani. V-am auzit la ”Realitatea TV” comparând manifestaţia din Piaţa Operei din Timişoara cu o mineriadă: adică timişorenii ar fi minerii, dornici să restabilească ordinea cu bâtele, manipulaţi cu iscusinţă de agenţi infiltraţi. Am trecut cu un zâmbet peste nefericita analogie, dar ceea ce mi-a fost dat să aud mai departe m-a umplut de uimire şi amărăciune: aţi calificat lumea adunată în piaţă pentru a protesta împotriva unor gesturi politice provocatoare, ca fiind ”oameni de slabă calitate”. Cum aţi ajuns la această concluzie, urmărind doar cele câteva secvenţe pe care televiziunile de ştiri le-au difuzat cu zgârcenie? După... ”fizionomie, după cum arătau”, aţi argumentat cu seninătate.

Stimată doamnă, am rezonat întotdeauna la mesajele publice pe care le-aţi transmis, rare dealtfel, fiindcă presa din România v-a neglijat pe nedrept opiniile. Vă rog să vă amintiţi cum ani de zile aţi fost ridiculizată de o fiţuică toxică aşa cum este ”România Mare”. Nu ideile v-au fost batjocorite acolo, nu curajul v-a fost luat la bani mărunţi, nu idealurile v-au fost contestate, fiindcă decredibilizarea se face cu mijloace primitive şi detestabile. V-au fost ridiculizate înfăţişarea, vocea, îmbrăcămintea, vârsta, statura. Aţi fost ”executată” după... fizionomie.

M-a durut că aţi aplicat aceeaşi grilă timişorenilor mei. Poate unii dintre noi nu avem mereu haine bune când ieşim să strigăm în Piaţa Operei ”Jos comuniştii!”. Poate unii dintre noi am îmbătrânit şi nu mai suntem frumoşi. Poate am obosit în anii când ceream nu doar libertate şi democraţie, ci aveam în plus exigenţe candide ca punctul 8 al Proclamaţiei de la Timişoara. Se vor fi văzând frunţi brăzdate, la douăzeci de ani de la Revoluţie, în oraşul intrat în buzunarul unor mafii şi frăţii cu tentacule în politică, unde numai acel loc a mai rămas al nostru: Piaţa Operei. L-am apărat ani de zile fiindcă a fost şi a rămas pentru noi spaţiul privilegiat, kilometrul zero al speranţelor noastre. În decembrie 1989, când am ieşit cu zecile de mii, arătam prost. Eram hrăniţi prost, îmbrăcaţi prost. Eram mai toţi ”oameni de slabă calitate”. În decembrie 2009, printre ”oamenii de slabă calitate” se aflau prieteni de-ai mei, cândva şi prieteni ai dumneavoastră, erau vecinii mei, erau timişorenii.

Ştiu că pentru taberele şi găştile politice dispuse oricând la un ”pupat Piaţa Independenţi” timişorenii nu există. Dar mă întreb cum de timişorenii nu mai există pentru Dumneavoastră, cum aţi ajuns să contestaţi, cu argumente luate din câteva secvenţe fugare, fără informaţii (fiindcă televiziunile nu se mai simt de mult datoare să ofere publicului informaţii), posibilitatea ca nişte oameni să se indigneze, să judece cu propriul cap, să reacţioneze liber de orice apartenenţă de partid? Nu mai credeţi în ”spiritul Timişoarei”, pe care l-aţi glorificat cândva? Vă asigur că el nu s-a stins.

O timişoreancă,   pentru conformitate, Brînduşa Armanca