21 mai 2009

Un articol de Ion Mihai Pacepa




Pe site-ul frontpagemagazine.com a aparut un interesant articol semnat de Ion Mihai Pacepa : ,,Vederea unui spion asupra razboiului lui (Nancy) Pelosi impotriva C.I.A.''. Nancy Pelosi este speaker-ul Camerei reprezentantilor din S.U.A., din partea Partidului Democrat. Pacepa critica atitudinea lui Pelosi, care submineaza siguranta nationala a S.U.A. pentru interese politice de partid. El critica viziunea noii administratii Obama asupra modului in care trateaza problema securizarii datelor operative. Face o comparatie cu ceea ce se desfasura in timpul Razboiului Rece, cand, datorita eficientei serviciilor occidentale, dar mai ales a C.I.A., s-a putut darama blocul estic fara incidente militare. Dar aceasta eficienta se baza in mare masura pe confidentialitate, astfel incat multe surse din Est (printre care si Pacepa) aveau incredere sa transmita informatii, stiind ca organizatia care le primeste asigura conspirativitatea lor. In 1978, cand Pacepa a defectat, un val de investigatii ale Congresului S.U.A. au facut ca multi membri ai serviciilor estice care ar fi putut defecta in Occident sa ezite si sa renunte in cele din urma. Pacepa enumera printre consecintele lipsei de surse la varf ale spionajului american in momente-cheie, esecul lui George Tenet, care nedispunand de surse credibile in Irak, a anuntat totusi ca Irakul ar stoca arme nucleare. O alta remarca a lui Pacepa este ca in general, Congresul, dar mai ales Comisia insarcinata cu controlul C.I.A. neglijeaza cea mai importanta cerinta a sigurantei nationale : construirea increderii in C.I.A. El crede ca schimbarea promisa de Obama nu trebuie sa aiba la baza cariere politice cladite pe subminarea sigurantei nationale.


Niciun comentariu :


Citate din gândirea profundă a europeiştilor RO

Andrei Cornea, 2011: "Dacă statele rămân suverane, ele vor continua să facă ceea ce cred şi ceea ce consideră că le este de folos, în pofida intereselor comune. Rezultă că trebuie mers înainte – mai repede sau mai încet – spre un sistem federal sau măcar confederal, cu un guvern central dotat cu puteri mari în domeniul economiei, apărării şi externelor, cu un parlament bicameral după modelul american şi cu guverne ale statelor responsabile numai pentru afacerile interne, justiţie, educaţie, cultură, eventual sănătate şi muncă. Căci atunci când vorbim despre pierderea suveranităţii naţionale, despre cine anume vorbim în fapt ca fiind „perdanţii“? Despre plătitorii obişnuiţi de impozite, cu rate la bănci, cu salarii ameninţate ba de tăieri, ba de inflaţie? Despre pensionarii cu pensiile în pericol? Despre beneficiarii sistemelor de asigurări ce acumulează datorii peste datorii? Despre şomeri? Nu, ci vorbim despre elitele politice europene din cele 27 de state. Ele sunt acelea care şi-ar pierde suveranitatea – mai ales aceea de a cheltui nestăvilit şi de a face promisiuni imposibil de ţinut. Vor trebui să se consoleze mulţi parlamentari naţionali cu un rol mai modest (dar deloc neglijabil). Dintre miniştrii şi funcţionarii guvernamentali, unii, precum cei de la externe sau de la armată, vor trebui să dispară pur şi simplu."

 

Postări populare: