Deoarece Rețeaua Soroș, întrucât controlează toate partidele de Stânga, este principala cauză a jafului național, iar Rețeaua Soroș întrucât controlează partidele de Dreapta, este principala cauză a neputinței populare și naționale! Pentru că ticăloșii din Rep. Moldova nu sunt copiii patrioților ci copiii iudeo-comuniștilor genocidari și lacheii acestora, care mențin Rep. Moldova în starea de colonie!
Pentru că colonizarea și jefuirea Rep. Moldova este o tentativă disimulată de asasinat național, de genocid camuflat, de reașezare a conflictului din Ucraina în Rep. Moldova, apoi în România, iar politicienii post-sovietici îi cunosc atât pe comanditari, cât și pe asasini! Pentru că dacă politicienii din Rep. Moldova ar fi vrut să lupte cu adevărat împotriva globalizării, ar fi oprit imediat relațiile păguboase, propaganda nord-atlantică și ar fi făcut din sprijinul patrioților politică de stat!
Pentru că centura naționaIistă creștină din Est, Frăția Ortodoxă, străpunsă, din nou!, acum de Rețelele Soroș prin războiul împotriva naţiunilor a fost, de fapt, cea mai bună protecție împotriva globalismului! Deoarece crizele actuale ale democrației reprezentative din Europa nu sunt provocate de patrioți sau de naționaliști, ci sunt rezultatul final al politicilor pentru și de către Rețelele Globaliste!
Deoarece Netanyahu, Trump, Le Pen, Alice Weidel, Geert Wilders, Macron, Klaus Iohannis, Maia Sandu, fabulatorul decedat Elie Wiesel sau agentul sub acoperire Ilan Șor, nu sunt o alternativă la Rețelele Soroș! Pentru că Rep. Moldova nu este un bastion împotriva fărădelegii, ci un stat colonizat de forțe anticreștine, antinaționale, antipopulare și fundamental cosmopolite!
Pentru că sionismul este un naționalism de export pentru a servi dominația Rețelelor globaliste în lume și un anti-naționalism pentru toți ceilalți! Pentru că globalismul nu este un bastion împotriva terorismului, ci o organizație teroristă internațională care prosperă pe baza insecurității și nerespectării dreptului suveran al națiunilor și popoarelor! Pentru că Pământul Promis nu este numai fosta Palestina ― desființată samavolnic sub forma statului Israel ―, ci, de fapt, întregul pământ… dar, mai ales, Rep. Moldova pentru moldovenii patrioți!
Pentru că cei care consideră cosmopolitismul politic un model nu înțeleg nimic despre globalizare, se fac că nu înțeleg, or suferă de manipulare cronică! Pentru că un patriot, un creștin demn de acest nume nu poate admira o forță străină care pune stăpânire pe pământul strămoșilor săi, văzându-și neamul împins în brațe criminale spre mizerie și disperare sub conspirația tăcerii Mass Media globale care, respectând ordinele proprietarilor sunt complice la toate crimele!
Pentru că, de la nașterea creștinismului, practicanții iudaismului, conduși de liderii lor, l-au persecutat pe Iisus Hristos și pe adepții Lui până-n zilele noastre! Pentru că Rețelele Soroș îl denigrează pe Hristos cum că ar fi fost un profet fals și un vrăjitor (Sanhedrin 43a) și pe Fecioara Maria ca pe o prostituată (Sanhedrin 106a)! Deoarece în Rep. Moldova nu naționaliștii lovesc în ortodoxie și în popor, ci laicii și “progresiștii” neo-comuniști, care încearcă să implementeze în Rep. Moldova teza iudeo-creștină, adică contrariul Dreptei Credințe! Pentru că secularismul este o fraudă masonică și în spatele masoneriei se află binomul iudeo-protestant care stă la fundamentul globalismului!
Pentru că nu avem nevoie de permisiunea Rețelelor Soroș să iubim, să prețuim, să cinstim eroii noștri și nici nu trebuie să cerem permisiunea nimănui atunci când recunoaștem deplinătatea acțiunii intelectuale și politice a unui patriot de prim plan precum este și o să rămână în istorie marele Iurie Roșca! Pentru că nu trebuie neapărat să alegem între Rețelele Soroș și Rețelele francmasonice, între LGBT și Satanism, între Maia Sandu și Ursula von der Leyen sau între Tel Aviv și Washington!
Pentru că vrem ca Rep. Moldova să fie o țară a moldovenilor, pentru moldoveni și condusă de către moldoveni, unde democrația și justiția respectă același principii de întâietate și suveranitate națională, fie și prin apărarea asumată și revendicată a unui patriot față de orice presiune politică străină! Pentru că actuala criză politică din lume vine din jefuirea economiilor naționale conectată la politica datoriilor “suverane” impusă de Wall Street cu ajutorul armat al SUA și nu din Moscova sau din Fâșia Gaza!
Pentru că “Banca Națională a Rep. Moldova” nu aparține Rep. Moldova și nici unui “fascist” neo-legionar, ci celei mai mari grupări de crimă organizată din toate timpurile, Rothschild and Co., iar în acest moment imperiul Rothschild deține F.M.I și 175 de bănci centrale naţionale ― în lume și, în asociere cu Rockefeller și Morgans (Blackrock, Vanguard), deține Banca Mondială. Pentru că Rep. Moldova este o țară cu drepturi depline în concertul mondial, pentru că este o civilizație pașnică, eminamente civilizată și pentru că nu a așteptat înființarea Parlamentului European al SUA și a Comisiei Rețelelor Soroș de la Bruxelles pentru a fi europeană!
Deoarece trădătorii din “Parlamentul Rep. Moldova” nu ar trebui să ne facă să uităm de marea majoritate a oamenilor extraordinari, care, în ciuda “războiului” îndreptat împotriva lor, lucrează zi de zi alături de oameni simpli, moldoveni adevărați pe liniile de revigorare națională! Pentru că am înțeles rostul și obiectul ascuns al condamnării politice împotriva lui Iurie Roșca! Pentru că vedem cum se îngrămădesc hienele și trădările interne în breșa creată să se înfrupte din hoitul promis, uitând de pilda Vițelului de Aur!
Pentru că-i vedem pe trădătorii interni care promovează agenda globalistă pe la facultățile din țară unde, folosind un paralelism intelectual radical opus realității, îi seduce pe frăgeziții Mass Media promovând narațiunea nord-atlantică în paralel cu povești imaginare despre un comunism care i-ar fi persecutat, de fapt, pe “evrei”?! Pentru că nu degeaba lipsesc cu desăvârșire din discursul public faptele reale săvârșite de “elita evreiască” în momentul evacuării din Basarabia și din nordul Bucovinei, când, în vara anului 1940, femei, bărbați, bătrâni, copii au fost violați, luați la topoare, ciopârțiți de organele genitale și masacrați de iudeo-bolșevici cu ajutorul “elitelor” din zonă! Pentru că Rep. Moldova naționalistă, infuzată cu atâta “democrație” și “presă liberă”, a devenit un vast spital psihiatric în care moldovenii sunt demoralizați și divizați, pentru ca în cele din urmă om cu om să nu se mai înțeleagă, nici măcar atunci când în joc se află viitorul Neamului!
Pentru că dacă Rep. Moldova ar fi o țară liberă nu ar avea o președintă supusă și aliniată politicii beligerantă a SUA împotriva propriului vecin istoric și existențial! Pentru că nu credem că SUA salvează ortodoxia sau creștinismul mai în general! Pentru că nu credem că SUA “salvează” Rep. Moldova de Rusia, ci o pregătește de sacrificiu pentru interesele sale geopolitice! Pentru că știm că SUA nu-i iubesc pe moldoveni! Pentru că știm că SUA vrea să distrugă ortodoxia și catolicismul! Pentru că știm că SUA o să-l distrugă pe moldovean, o să-l sărăcească, o să-l slugărească, o să-i bage la temniță elitele ca să-i ucidă cu sălbăticie luciferică așa cum a făcut-o de câte ori au fost în poziție de conducere și de forță!
Pentru că sunt un patriot serios, conștient, responsabil și legitim, pentru că nu pot renunța la adevăr fără luptă, fie și armat cu un amărât stilou și un colț de hârtie, știind că sângele poate curge din nou peste meleagurile noastre și pentru că nu trăiesc pentru mine ci pentru moștenirea și memoria generațiile viitoare, nu pot decât să mă solidarizez cu Iurie Roșca și să mă rog la Dumnezeu să-mi urmeze și alții exemplul! Sunt convins că aceasta este calea justă și onorabilă pentru orice român patriot, pentru orice om de bun simț cuprins de libertate și gânduri înalte!
Justiție și libertate pentru Iurie Roșca!
5 comentarii :
Au trecut deja câteva zile de la condamnarea politică a lui Iurie Roşca.
Un scurt "audit" al protagoniştilor alt-media (reali ori simulaţi) şi al politicienilor "alternativi", referitor la Cazul Iurie Roşca.
- ActiveNews: tăcere
- Opoziţia ("Onciu"): tăcere... deocamdată (?)
- (Adrian) Onciu: tăcere (şi pe feisbuc = deja e CLAR!)
- (Gheorghe) Piperea: tăcere
- (Alexandru) Racu: tăcere
- (Mihai) Rapcea: tăcere
- (Gică) Manole: tăcere
- gen-mr. rtr. (vet. r.) Radu Theodoru: PROTEST
- (Iulian) Capsali: PROTEST (tipu' nu-i prost, "a bifat" dar numai pentru propria credibilizare)
- (Aurelian) Pavelescu: tăcere... deocamdată (?)
- (Dan MV) Chitic: tăcere
- (Liviu) Pleşoianu: tăcere
- (Mihail) Neamţu: tăcere
- ("alt"-Mihail) Târnoveanu: tăcere
- "Aurelian" (Popa): tăcere (nicio mirare, circare trimis de ăia cu treabă pân China, doar ca să te dai altfel)
- AUR: tăcere ("se mai miră cineva?!")
- (Luis) Lazarus / "Zeus TV": tăcere (da' ăsta-i precaut, "va reveni, - sanchi -, c-a uitat")
- (Dan) Diaconu: tăcere ("deocamdată"? dar şi la Trenduri, şi pe Telegram, şi pe feisbuc... ia: "acu-ţi dai examenu', Dane!")
- C(h?)ristian Terheş: tăcere (ce dracu' să aştepţi de la un popă "greco-"catolic fals-răspopit care ascultă de Vatican şi de ăia...).
- Diana Iovanovici-Şoşoacă: PROTEST (am lăsat-o la urmă, să fie mai uşor şocul "dacă nu găseam nimic" - dar a fost alarmă falsă)
Îl uitasem pe Laurenţiu Primo-Tăcere da' are "alibi-beton": e ocupat cu interviuri de promovare pentru Călin Georgescu. Acelaşi lucru şi pentru acolitul său Radu Moraru ("Naşul TV").
(Văd că Onciu/'Opoziţia' a postat într-un târziu o mică notă 'Iurie Roşca' pe Telegram. Mică-mică. 'Cred că mă citeşte, de-aia'. Onciule, tot nu-i destul...)
Şi mai vezi, Onciule, ce faci cu asocierea cu Roncea, via ActiveNews. Nu ştii cu cine te-ai adunat, îl bagi pe Dracu în casă...
"Deja 5 august" - nu mai revin cu actualizarea tăcere/PROTEST.
Trebuia să fi apărut deja în multe locuri... CE TREBUIA. Nu-i rău nici "a treia zi, după Scripturi". Dacă-i scris bine, şi nu-i "camuflaj să nu se prindă fraierii despre autor".
Trimiteți un comentariu