Îh-îh..
Stan-"Laptop" despre Hellvig:
ROexit
Maratonul reinformării,
mobilizarea generală
împotriva globaliştilor.
“Principiul esenţial al prezentei metaideologii europene este post-democraţia, cu instituţii supranaţionale în locul vechilor instituţii democratice ale unui stat-naţiune bine definit şi suveran, promovarea tuturor “isme”- lor posibile, cum ar fi: multiculturalismul, feminismul, ecologismul, homosexualismul, ONG-ismul, politicile apolitice şi neîncrederea în ordinea spontană a lucrurilor.
Europeiştii cred într-o societate umană structurată pe verticală şi ierarhizată. Ei doresc să proiecteze, să planifice, să reglementeze şi să-i administreze pe ceilalţi, pentru că numai ei ştiu ce este bine. Ei cred că proiectul făcut dinainte este întotdeauna mai bun decât un rezultat neprevăzut al interacţiunilor dintre cetăţenii liberi. Conform acestei ideologii, piaţa este în primul rând anarhie şi guvernul este aici pentru a o corecta.”
Postări populare:
Ortodoxia a murit odată cu războiul din Ucraina. Orice am spune asta e realitatea.
Ortodoxia e cea mai mică religie creștină de fapt, minusculă faţă de celelalte rituri. Cei mai mulți ortodocşi sunt rușii, după ucrainenii, şi după românii sârbii şi grecii. Cam atât.
Dacă asta nu e finalul chestiunii sincer să fiu nu știu ce să mai zic. Îmi cer scuze că spun asta şi la BOR, şi la credincioşii de la noi. Chiar îmi pare rău dar asta e realitatea. Constantinopole a căzut şi a devenit musulman acum mult timp dacă nu ştiaţi; Moscova e în mod evident locul diavolului nu al lui Dumnezeu. Deci cine şi unde e centrul ortodoxiei? Şi ce mai înseamnă asta de fapt?
E bine că se dau pe faţă, că aflăm şi de la "surse autorizate" ce urzesc, nu numai de la alt-media şi de la patrioţi (că poate nu toţi îi şi cred). Dar e rău că BOR nu se manifestă ca biserică naţională militantă, fiind de decenii infiltrată şi subminată (da, "mai dinainte de comunişti": cel mai vizibil de la primul patriarh, masonul Miron Cristea, cel care a instituit "tradiţia" hainelor patriarhale de culoare albă, precum papii).
Românii ortodocşi sunt instigaţi împotriva principalului "centru" ortodox, Rusia - că doar n-o fi reper principal lepra aia fanariotă de Bartolomeu! Dacă a căzut bastionul principal, Constantinopolul, hai să cadă şi "aliniamentul de rezervă"! Şi te pomeneşti că sectele -"rituri" or fi mai puţin "minuscule" faţă de numărul ortodocşilor de pe Pământ, apud Caramitru. A, şi cu "părutul rău" - cum... dracu' să-l crezi pe fiul de mason?! Iar când îi mai zice ortodoxiei şi "chestiune", devine încă şi mai clar.
Niciun comentariu :
Trimiteți un comentariu