22 decembrie 2021

Ridicarea unor incomozi şi aducerea lor în anumite locaţii (fie ele şi "doar dube") după care sunt eliberaţi, poate masca expunerea lor la radiaţii sau atacuri bacteriologice (nanoparticule, chiar)

Pretextele pot fi variate, eventual chiar construindu-se scenarii pentru "autentificare", aşa cum pare a fi în cazul de faţă. De urmărit starea lor de sănătate, în urma incidentelor. Şi pe un interval mai mare (luni, ani). 

Da, exact asta presupun: că ar putea fi ceva mai mult decât "o încercare de intimidare", fie ea şi comandată ad-hoc, "la nervi". Pe Eminescu ziaristul l-au băgat la azilul de nebuni şi acolo l-au şi terminat. Nu mă mai miră nimic...

 

Antena3-CNN se dă pe faţă. Îşi intră în rolul pentru care a şi fost înfiinţată (chiar de nu-l credeam noi a fi tocmai ăsta). Şi - desigur - întreg Trustul Varanic. Dar asta se poate deduce şi din faptul că nu mai vedem campanii şi petiţii haştagiste pentru defunding, adresate clienţilor care plasează (acolo, la Varan) publicitate. (MBadea, îmbătrâneşti urât. Te radutudorezi, deocamdată încă greu perceptibil.)

Iosefina Iosefina Pascal

NOI la ce AMBASADE sunăm?! 

Precedentul creat azi-noapte este unul extrem de grav, mai ales în contextul în care, cu doar o săptămână înainte, am asistat la scuze și plecăciuni de la cel mai înalt nivel al statului român față de giornalistii din Italia. 

O tristă constatare este că singurul politician care a reacționat cu privire la abuzurile penale de aseară este Liviu Dragnea, un om care nu este nici la putere, nici măcar în Parlamentul României, dar care cunoaște bine malaxorul sistemului mafiot în care trăim. La 32 de ani de la Revoluție. Nici o reacție din partea lui BODE, ARAFAT, CIUCĂ, sau a AMBASADORILOR PREOCUPAȚI DE "LIBERTATEA PRESEI". 

Vreau să le MULȚUMESC TUTUROR avocaților, jurnaliștilor, prietenilor virtuali, care m-au contactat azi-noapte în semn de susținere si care au condamnat în mod public această PRACTICĂ demnă de anii '50.

https://www.facebook.com/IosefinaIosefinaPascal/posts/1050187165543314 

7 comentarii :

Anonim spunea...

Astora le-a luat Dumnezeu mintile ? Astia chiar vor sa demonstreze ca la 22 Decembrie 1989 romanii au castigat un kakat si vor reeditarea acelei puneri in scena de-atunci ?Castigatorul este bine cunoscut din start caci acum...ARMATA NU MAI E CU NOI iar MILITIA , NICI ATAT !Da cacaciosii aia din Clubul de Presa de la Roma...aia ce parere au despre ticalosia pe care-au savarsit-o jigodiile astea pesedisto-liberale ?

Riddick spunea...

Unul din Club dar... "fost", Călin Georgescu, mai zice câte ceva, şi zice bine, recunosc. Dar nu am încredere în el dincolo de afirmaţiile critice. Nu am încredere în el ca lider politic, cum încearcă să fie acreditat.

Pe termen scurt, "ăştia" au avantaj. Dar pe termen mediu... nu-i văd bine, "ca să nu zic mai mult că vine CNA-ul". ;-) Chestia e dacă "mediu" asta se suprapune cu resturile din vieţile fiecăruia dintre noi.

Anonim spunea...

Am vazut/ascultat ce zice Iosefina Pascal. Nu stiam cine e, dar pare foarte credibila (ca, daca joaca teatru, e de Oscar). Sint dus de multi ani de pe plaiurile Mioritei si nu cunosc legile din Ro. Asa ca intreb: in Romania, te poti pomeni cu o haita de militieni la usa - FARA MANDAT DE ARESTARE SEMNAT DE UN JUDECATOR - care sa iti ceara sa te duci cu ei la sectie ca sa dai declaratii, sa te tina acolo cit vor ei, sa te oblige sa semnezi procese verbale etc., apoi sa te retina/aresteze cit au ei chef, sau sa te trimita acasa cu un sut in fund?

Militienii aia care au ajuns la usa femeii sint, la fel ca oriunde in lume, niste umanoizi primitivi si rudimentari, DAR INARMATI, care se comporta ca niste drone. Nu ai ce sa discuti cu ei. Li se da un nume, o poza, o adresa si treaba lor e sa aduca "coletul" la sectie. Dar cineva le-a dat ordinul. Cineva a hotarit asta. Cineva si-a asumat raspunderea arestarii "coletului".

E vreo lege in Romania care permite altcuiva decit unui judecator sa semneze mandate de arestare? Daca e asa, e dictatura si orice opozitie violenta, inclusiv armata, impotriva gaborilor e absolut legitima.

Intr-o lume cit de cit normala, cind politia iti bate la usa ca sa te aresteze, trebuie sa iti arate un mandat de arestare semnat de un judecator. Daca gaborii au asa ceva, te duci cu ei si astepti prima infatisare, de obicei in cel mult 24 de ore, ca sa-ti spuna judecatorul de ce esti in lanturi. Si nu scoti o vorba fara avocatul tau linga tine. Daca vin fara mandat, poti sa arunci cu scaune in ei sau, daca ai vreo arma, sa tragi in ei, fiindca esti acasa, esti agresat si nu stii de cine. O uniforma poate sa imbrace orice criminal. Pe unde traiesc eu, politaiul care iti bate la usa - indiferent de motiv (poate fi o simpla intrebare legata de o crima comisa pe-aproape, sau o informare ca in zona sint probleme) - nu iti trece pragul casei nici daca il rogi in genunchi sa vina la o cafea. Fiindca, fara mandat, domiciliul e inviolabil si el, politaiul, stie ca nu are voie sa treaca de pragul nici unei case.

In caz ca esti femeie, sau te porti ca o femeie cind vezi un bulangiu in uniforma, poti sa te opui arestarilor abuzive in mod non-violent: refuzi orice discutie, refuzi sa mergi cu ei si te asezi pe un scaun, sau direct pe jos. Sa te ia pe sus daca tin neaparat sa te aresteze. Dupa care, pornesti masinaria diabolica a justitiei ca sa te razbuni pe cretini si sa obtii despagubiri. Sau macar sa vada restul lumii cum merg lucrurile in tarisoara cea democrata.

M-am lungit la vorba, dar intrebarea principala e: DE CE S-A DUS IOSEFINA PASCAL - de buna voie, fara nici o opozitie - cu handralaii aia la sectia de politie?

Riddick spunea...

Da, bună întrebare. Nu era mandat de arestare. Dar nici nu spune dacă aveau unul de aducere (există aşa ceva, dar se emite după minim o tentativă eşuată de a-l convoca pe "Gigel" la secţie/sediu, şi ăla să nu vină ). Încă o neclaritate, adăugată la "traiectoria" Iosefinei Pascal. Promovată iniţial de Antena 3 (1 ?) pe când avea vreo 17 ani, în jur de 45-50 kg (slabă-"scândură", aproape patologic) şi practica "cosplay". Un fel de "bal costumat", uneori cu tente erotice mai mult sau mai puţin evidente. Îl practica şi recent, ba poate chiar şi acum. Pentru cei pasionaţi şi care nu dau rasol, este ceva costisitor, costumele reraliste costă mult (fiind unicat), şi fără sponsori o cam duci pe buzunarul tău.

Riddick spunea...

Aici se văd pozele cosplay-ice. Cele mai vechi o arată "scândură", cele mai noi... ehem-ehem...

https://www.facebook.com/nekokimi/photos

Cele vechi sunt anterioare postării "din 2018", cele mai noi, cam de pe-acolo.

Riddick spunea...

"Ajunsesem la 35 kg", zice în poza-scândură. Probabil a avut şi "ceva la mansardă", de-a ajuns în acel punct. Dar a avut noroc, aia nu era o stare "de drum lung".

Anonim spunea...

Anonim 1 Rogu-te incearca sa faci ceea ce doar sugerezi c-ar fi...legal in Romania ?Ai inebunit ? Pai au fost oameni maltratati in sectiile d e Politie si filmate ca atare de camerele de supraveghere . Crezi c-a interesat pe cineva ?Nu uita ca-n Romania este inca valabil proverbul ala cu PANA LA DUMNEZEU TE HALESTE ...SFINTII !


Citate din gândirea profundă a europeiştilor RO

Adrian Papahagi, 2011: "Înainte de a fi români, am fost europeni. Și creștini. Ce altceva suntem decât un amestec rasial daco-romano-slavo-cuman? De ce ne temem, așadar, de Statele Unite ale Europei, de parcă am pierde mai mult decât am câștiga? De parcă acquis-ul comunitar nu prevalează deja asupra legislațiilor naționale. Acest proiect nu e nou; el a fost doar diluat pe parcurs. Este proiectul federalist al creștin-democraților care în anii 1940-50 au pus bazele Uniunii Europene. Un proiect abandonat la jumătate de drum: Parlament European, dar nu și guvern federal european. Monedă unică, fără guvernanță financiară unică. Spațiu comun de securitate, fără armată comună. A venit momentul să desăvârşim proiectul gândit de Robert Schuman, Alcide de Gasperi, Konrad Adenauer, Grigore Gafencu și alți politicieni creștin-democrați după cel de-al doilea război mondial."

 

Postări populare: