18 aprilie 2020
Cine-i perspicac / Ştia-n avans de carcalac
Adică, ce erau să anunţe chinejii după ce au aflat şi ei despre "epidemie"? Că şi-au dat în sfârşit seama că-i vorba despre a military grade germs attack? Pâi atunci ar fi trebuit ripostat militar împotriva "expeditorilor"; cu consecinţele aferente pentru ambele părţi ba chiar şi pentru terţi. Sau să fi făcut pe proştii? Anunţând imediat că-i vorba despre "doar o epidemie extrem de gravă", păstrând tăcerea asupra originii sale reale (prezumată ori documentată) şi facilitând unul dintre scopurile "expeditorilor", scoaterea Chinei din circuitul economic mondial prin auto-carantinare (iniţial) apoi prin izolare de către celelalte state. După multiple greşeli ("cooperare ştiinţifică" medicală cu psedo-parteneri cu care n-ar trebui să te încurci, găzduirea olimpiadei internaţionale militare chiar la Wuhan, etc.), chinezii au ales iniţial tăcerea şi filtrarea informaţiilor. "Au permis" returnarea carcalacului la expeditor prin intermediul deplasării libere a purtătorilor. Desigur, nu-i o explicaţie completă: există relatări credibile că tot din noiembrie a început "o pneumonie ciudată" prin nordul Italiei şi că tulpina COVID de acolo isn't perfectly matching cu cea din China. De ce Italia? Fiindcă începuse să devină "ţara-problemă" principală din UE, primul exit post-Brexit putând fi ITexit. Iar o altă "problemă italiană" pentru UE este Lega Nord, fost partid guvernamental care creşte puternic în sondaje (vedeţi? "nord" - focar de COVID şi de... exit!).
Acum, cu articolul de mai jos. Trump s-a dat "sceptic" la primele rapoarte, astfel încât dacă lucrurile ar ieşi prost şi operaţiunea Wuhan va fi dată în vileag (şi va fi, niţică răbdare...) el să iasă basma curată. Ce ingenuu sună rapoartele, emise de aceleaşi entităţi care au comis "expedierea" (cum-au-aflat-ei-că). Desigur, redactate "just for the record", că doar nu erau să treacă în clar una dintre multele "black operations".
BINGO! [...] Donald Trump, did not show at that time a special interest in this report, but his administration decided to inform only two allies, namely NATO and Israel, of the situation [...]
Deci Plăvanul ştia încă din noiembrie (via NATO) despre carcalac, şi totuşi o ţinea langa cu anticipatele şi cu "e doar o simplă răceală". De asemenea, ştia şi CholaqUE, că nu degeaba a tot amânat el congresul PSD până când abuzul a devenit "urmare a recomandărilor pe vreme de epidemie".
Al-Masdar News:
US intelligence prepared ‘secret report’ on coronavirus in November: Israel’s Channel 12
BEIRUT, LEBANON (10:10 P.M.) – Israel’s Channel 12 reported that the U.S. intelligence warned NATO and Israel of an unknown virus outbreak in the Chinese city of Wuhan last November.
On Thursday evening, the Israeli channel reported that Israeli intelligence had learned of a virus outbreak in Wuhan in mid-November 2019, and had prepared at the time a “secret report” warning of the outbreak.
The channel noted that the U.S. President, Donald Trump, “did not show at that time a special interest in this report, but his administration decided to inform only two allies, namely NATO and Israel, of the situation, and this information reached the decision makers and the Ministry of Health, but they did not do anything.”
They said that the “secret report” that was sent to Israel and NATO talked about monitoring a new virus outbreak in Wuhan in the second week of November, noting that U.S. intelligence was following the spread of the virus even though this confidential information had not been discussed by even the Chinese authorities.
Channel 12 noted that the report arrived in Israel in the same month, when the first discussion took place in the army about what measures can be taken if the outbreak, which was not considered a pandemic, arrived in the Middle East, and the potential effects of the disease on the situation in other countries.
They stated that the report reached “the decision-makers at the highest level in Israel in addition to the Ministry of Health, but they did nothing.”
This news comes after ABC News reported last week that U.S. intelligence had warned since November of an epidemic that was beginning to spread in Wuhan and posed a threat to the city’s residents and changed the course of life in it, but Trump and his administration officials ignored this warning.
ABC quoted four sources who reviewed a “confidential report” prepared by the National Center for Health Intelligence, as saying that he talked about fears of the spread of a disease, which later became known as the coronavirus.
They added that the report was based on eavesdropping and interception of information on the Internet, as well as satellite imagery, and said he expected the outbreak to turn into a “catastrophic event.”
For his part, Trump denied the information and described it as false, saying that ABC was aware that it was publishing false data.
Etichete:
aliaţii Accidentali
,
bioterorism
,
China
,
CholaqUE
,
classified
,
conspiraţie
,
COVID-19
,
dezvăluiri
,
ENG
,
Israel
,
Kraut Ioh-anus
,
NWO
,
SUA
,
sunt cu ochii pe voi ca pe butelie
,
Trump
,
vaccinuri
Abonați-vă la:
Postare comentarii
(
Atom
)
Citate din gândirea profundă a europeiştilor RO
Călin Popescu-Tăriceanu, 2008: "Vom da astăzi, în Parlamentul României, un vot istoric - votul pentru ratificarea Tratatului de reformă al Uniunii Europene. Pentru România este mai mult decât un moment festiv. Ratificarea Tratatului de reformă marchează o etapă. Spun acest lucru din două motive. Pe de o parte, este o primă etapă pe care noi am parcurs-o în cadrul Uniunii Europene, după aderarea de la 1 ianuarie 2007. Am avut şansa să contribuim la negocierea şi la construirea acestui Tratat, beneficiind de aceleaşi drepturi şi având aceleaşi obligaţii ca oricare altă ţară europeană. Este cel dintâi tratat european semnat de România, în calitate de stat membru al Uniunii Europene. Simbolic, este primul document al Europei extinse, negociat şi semnat în format UE 27. Pentru toate aceste motive, odată cu ratificarea de către Parlament, putem spune că este cel dintâi tratat european pe care România îşi pune efectiv amprenta, conform intereselor sale, nemaifiind în postura de a prelua ceea ce au negociat şi au decis alţii. Doamnelor şi domnilor senatori şi deputaţi, în urmă cu trei ani, prin votul dumneavoastră, România a ratificat Tratatul constituţional ["Constituţia UE", caducă], odată cu ratificarea Tratatului de aderare la Uniunea Europeană. Aşa cum ştiţi, Tratatul constituţional nu a putut intra în vigoare. Din fericire, aşa cum noi am susţinut în timpul negocierilor, inovaţiile din acest document au fost preluate în Tratatul de la Lisabona. Aceste inovaţii sunt un pas înainte faţă de tratatele europene în vigoare acum."
Postări populare:
-
Adrian Severin, europarlamentar din România : "Nu mă ascund şi voi repeta mereu această formulă, a Statelor Unite ale Europei...
-
Un articol ceva mai vechi (25 mai 2010), dar foarte actual. Scris de Leon de Winter în Der Spiegel , traducerea - Presseurop : T...
-
"Nu ştiu unde se poate duce cursul şi nici nu vreau să mă gândesc la acest lucru. Îngheţarea acordului cu FMI, cuplată cu o eventuală...
-
Agenţia Naţională de Integritate reconfirmă actul de constatare a incompatibilităţii lui Mircea Dinescu ca membru al CNSAS. Să vedem c...
-
..pentru care este bine că nu avem la guvernare coaliţia roşie PSDNL : Ion Iliescu : Eu aş fi împotrivă Iliescu a fost întrebat cum c...
-
PNL a lansat, vineri, la nivelul Bucureştiului o campanie privind redresarea economică ce va începe luni şi se va încheia pe 1 septembri...
-
Precizări ale Administraţiei Prezidenţiale cu privire la desemnarea preşedintelui Traian Băsescu ca membru de onoare al Academiei Oamenilor...
-
Atunci au fost lichidaţi o parte din tartorii regimului Carol II. Nu "politicieni", cum spune propaganda (au fost doar cinci dint...
-
M-am bucurat foarte când panaramei de M.Dinescu i s-a interzis azi, accesul la microfon, în timpul unui miting electoral al lui Traian Băs...
Niciun comentariu :
Trimiteți un comentariu