Cred că a venit vremea să intre-n scenă aici Iranul, la capacitate maximă. Destul cu aliaţii part-time.
Elijah J. Magnier:
Erdogan: Idlib is mine
A significant development took place in Syria on Friday. A Russian attack on a Turkish convoy in Idlib in north-west Syria killed 36 Turkish soldiers and officers. In retaliation, Turkey launched an unprecedented armed drone attack that lasted several hours and resulted in the killing and wounding of over 150 Syrian officers and soldiers and their allies of Hezbollah and the Fatimiy’oun. The Turkish drones destroyed dozens of tanks and rocket launchers deployed by the Syrian Army along the front line. Russia ceased air support for Syria and its allies demanded from Russia an explanation for the lack of coordination of its unilateral stoppage of air support, allowing the Turkish drones to kill so many Syrian Army and allied forces. What happened, why, and what will be the consequences?
In October 2018, Turkey and Russia signed an agreement in Astana to establish a de-confliction zone along the Damascus-Aleppo (M5) and Aleppo-Latakia (M4) highways. It was agreed that all belligerents would withdraw and render the roads accessible to civilian traffic. Moreover, it was decided to end the presence of all jihadists, including the Tajik, Turkistan, Uighur and all other foreign fighters present in Idlib alongside Hayat Tahrir al-Sham (former ISIS, former al-Qaeda in Syria), Hurras al-Din (al-Qaeda in Syria), and Ahrar al-Sham with their foreign fighters and all “non-moderate” rebels. Last year, Hayat Tahrir al-Sham took full control of Idlib and its rural area under the watchful eyes of Turkey.
Over a year later, the Turkish commitment to end the presence of jihadists and to open the M5 and M4 had not been respected. The Syrian Army and its allies, along with Russia, agreed to impose the Astana agreement by force. In a few weeks, the jihadists defence line crumbled under heavy Russian bombing. According to field commanders, the jihadists left fewer than 100 men in every village, who withdrew under the heavy bombing and preferred to leave rather than be surrounded by the Syrian Army and their fast advance.
Turkey, according to the military commanders in Syria, saw the withdrawal of jihadists and decided to move thousands of troops into Syria to lead a counter-attack against the Syrian Army and its allies. This action made it impossible for Russia to distinguish between jihadists and the Turkish Army. Moreover, Turkey refrained from informing Russia – as it had agreed to according to the deconfliction agreement between Russia and Turkey – about the position of its regular forces. This was when Russia bombed a convoy killing 36 Turkish officers along with 17 jihadists who were present together with the Turkish Army.
According to decision-maker sources in Syria, the Russian Air Force was not aware of the presence of the Turkish convoy when it was almost decimated in Idlib. The Turkish command has supplied Turkish vehicles and deployed thousands of Turkish soldiers with the jihadists. “It almost appears that Turkish President Recep Tayyeb Erdogan wanted this high number of Turkish casualties to stop the successful and rapid attack of the Syria army on Idlib front, and to curtail the fast withdrawal of jihadists.”
According to the sources, Russia was surprised by the number of Turkish soldiers killed and declared a unilateral ceasefire to calm down the front and de-escalate. Moscow ordered its military operational room in Syria to stop the military push and halt the attack on rural Idlib. Engaging in a war against Turkey is not part of President Putin’s plans in Syria. Russia thought it the right time to quieten the front and allow Erdogan to lick his wounds.
This Russian wishful thinking did not correspond to Turkish intentions and plans in Syria. Turkey moved its military command and control base on the borders with Syria to direct attacks against the Syrian Army and its allies. Turkish armed drones mounted an unprecedented organised drone attack lasting several hours, destroying the entire Syrian defence line on the M5 and M4 and undermining the effectiveness of the Syrian Army, equipped and trained by Russia. Furthermore, Iran had informed Turkey of the presence of its forces and allied forces along the Syrian Army, and asked Turkey to stop the attack to avoid casualties. Turkey, which maintains over 2000 officers and soldiers in 14 observation locations that are today under Syrian Army control, ignored the Iranian request and bombed Iranian HQ and that of its allies, including a military field hospital killing 30 (9 Hezbollah and 21 Fatimiyoun) and tens of the Syrian army officers. The Turkish attack wounded more than 150 soldiers of the Syrian Army and their allies.
It was now clear that Russia, Iran and its allies had misunderstood President Erdogan: Turkey is in the battle of Idlib to defend what Erdogan considers Turkish territory (Idlib). That is the meaning of the Turkish message, based on the behaviour and deployment of the Turkish Army along with the jihadists. Damascus and its allies consider that Russia made a mistake in not preventing the Turkish drones from attacking Syrian-controlled territory in Idlib. Moreover, Russia made another grave mistake in not warning its allies that the political leadership in Moscow had declared a one-sided ceasefire, exposing partners in the battlefield and denying them air cover.
This is not the first time Russia has stopped a battle in the middle of its course in Syria. It happened before at al-Ghouta, east Aleppo, el-Eiss, al-Badiya and Deir-ezzour. It was Russia who asked the Syrian Army and its allies to prepare for the M5 and M4 battle. Militarily speaking, such an attack cannot be halted unless a ceasefire is agreed to on all fronts by all parties. The unilateral ceasefire was a severe mistake because Russia neither anticipated the Turkish reaction nor did it allow the Syrian Army and its allies to equip themselves with air defence systems. Moreover, while Turkey was bombing the Syrian Army and its allies for several hours, it took many hours for Russian commanders to convince Moscow to intervene and ask Turkey to stop the bombing.
The military command of Syria and its allies believe that Turkey could now feel encouraged to repeat such an attack by Russian hesitation to stand against it. Thus Syria, Iran and allies have decided to secure air coverage for their forces spread over Idlib and to make sure they have independent protection even if Russia were to promise – according to the source – to lead a future attack and recover total air control.
It is understandable that Russia is not in Syria to trigger a war against NATO member Turkey. However, NATO is not in a position to support Turkey because Turkey is occupying Syrian soil. Nevertheless, the war in Syria has shown how little the rule of law is respected by the West. A possible US intervention is not excluded with the goal of spoiling Russia, Iran and Syria’s victory and their plans to liberate the Levant from jihadists and to unite the country. Possible US intervention is a source of concern to Russia and Iran, particularly when President Erdogan keeps asking for US direct intervention, a 30 km no-fly-zone, a buffer zone along the borders with Syria, US Patriot interception missiles to confront the Russian air force, and a protection for internally displaced Syrian refugees (at the same time as he organises their departure to Europe).
Moscow maintains good commercial and energy ties with Turkey, and President Putin is not in Syria to start a new war with Syria’s enemies Turkey, the US and Israel, notwithstanding the importance of the Levant for Russia’s air force (Hmeymeem airbase) and navy (Tartous naval base).
The options are limited: either Russia agrees to support the preparation of the inevitable Syrian counter-attack in the coming days and before a Putin-Erdogan summit, or the situation in Idlib will hibernate and remain static until jihadists attack Aleppo again in the next 6-7 months.
14 comentarii :
Nu faptul c-au fost omorati niste soldati si ofiteri turci cred eu ca-i miezul problemei sau ca turcii ar fi omorat niste sirieni ofiteri si soldati de-asemenea ci , mai curand faptul ca , Erdogan fortzeaza pur si simplu nota acuzand pe toate drumurile faptul ca : RUSIA , ARMATA RUSA , A ATACAT O TARA N.A.T.O. Ce-ti trebuie mai mult pentru ca sa imaginezi un scenariu sumbru { nu ma-ndoesc ca exista asa ceva la TOP SECRET } numit : WWIII !?! WWI a pornit de la un sarb , WWII de la un austriac cu stramosi evrei iar WWIII... de la un turc , de la un fiu al profetului caci Erdogan numai laic nu este .Sa tragem nadejde ca aia din O.T.A.N. n-or avea mintile atat d e infierbantate precum nenorocitul asta de pe Bosfor si , se vor gandii de zece ori inainte de-a lua o decizie . Dupa parerea mea , o decizie buna in acest sens ar fi excluderea Turciei din N.A.T.O ma ales ca, de-a lungul vremii { sau cel putin de la inscaunarea lui Reagep Erdogan } Turcia a fost mai degraba aliatul Rusiei decat... partener N.A.T.O . Mai nou { nu c-ar fi prima data cand face asta } vad ca ai shantajeaza pe astia de la Strassbourg dand permisiunea ca niste mii de refugiati sirieni sa plece in marsh spre Europa , spre UE { a si facut asta } si asta in conditiile in care astia din UE ai dau turcaletzului o carutza de lovele doar... pentru a-i tine p'aia pe loc .Asta in conditiile...unei posibile pandemii cu COVID 19 .
"Ţara NATO" nu-i şi teritoriul sirian, şi asta-i foarte evident. Cred că se urmăresc două lucruri: "recuperarea" Turciei de către NATO, şi provocarea Iranului, care ar trebui să treacă prin Irak spre a-şi ajuta aliatul sirian. Ori, "sunt probleme mari" acum în Irak.
Nu va dura mult (MAXIM luna martie) până se va contura indubitabil traiectoria Turciei şi a lui Erdogan.
"Niște" peste 2500 de sirieni (după Erdogan, e drept). Agresiune clară.
Rusia s-a făcut de rahat mai mult decît bănuiește acum. Iar acordul, dacă va fi respectat, e dubios. Ce fac rușii, de fapt, legitimează prezența turcă în Siria, pentru că asta se va întîmpla dacă nu îi sprijină hotărît pe sirieni și nu condamnă încălcarea grosolană a regulilor internaționale.
Știu că Rusia e mai slabă decît pare, dar chiar nu anticipau că se vor afla într-o situație nasoală în Siria, că doar au avut luni de zile la dispoziție să fie pregătiți?
Despre Rusia spun multe cuvintele din primul link de sub titlul postării: https://www.mintpressnews.com/syria-energy-dominance-russia-aligning-with-israel-against-iran/264661/, titlul articolului de la link fiind schimbat ulterior în "Russia and Iran’s Clashing Visions for Syria’s Future".
Iniţial era aşa: "Syria: With an Eye on Energy Dominance, Russia is Aligning with Israel Against Iran". Dovada aici, articolul arhivat chiar în ziua postării: https://web.archive.org/web/20200207200052/https://www.mintpressnews.com/syria-energy-dominance-russia-aligning-with-israel-against-iran/264661/
Îmi amintesc de aproape-deceniul de când ruşii se tot câcâiau si nu expediau în Iran loturile de S-400 deja contractate (o fac acum, cu ţârâita). "Că nu dădea voie nuştiucine, nuştiuce acord". Sirienii au apelat la China pentru chestii ceva mai bune decât sistemul Pantsir (de rază scurtă, pretabil antidrone).
Aş înţelege "jocul subtil" al Rusiei doar dacă ar obţine ambele obiective: scoaterea Turciei din NATO şi o conductă de gaze de mare capacitate via Turcia. Primul obiectiv nu iese din zona speculaţiilor, al doilea se târâie.
"Probleme mari în Irak"
Declaraţia parlamentului irakian împotriva prezenţei militare americane s-a votat la limită, FĂRĂ votul sunniţilor şi kurzilor, care au boicotat şedinţa. Şi a fost considerată "a non-binding declaration" - "o simplă declaraţie politică", profitându-se că era şi este guvern demisionar (manifestaţiile din toamnă-iarnă, clar dirijate).
Din nou sunniţii si kurzii au boicotat învestirea, premierul desemnat (cu sprijinul inclusiv al lui Moqtada Al Sadr, care joacă la două capete) şi-a depus mandatul, iar acum preşedintele... kurd va trebui să desemneze un altul (ăsta ultimul era dubios, "împăciuitorist" şi nici facţiunea şiită dură nu-l agrea).
Moqtada Al Sadr este pionul otrăvit care a scindat tabăra şiită, altfel majoritară. "Nu-l văd bine", to say the least.
Da, cred că ai dreptate.
Îmi pare că toți au interes să țină Irakul întreg, din motive diferite. În lupta pentru influență occidentalii vor avea mereu avantaj, știu să umble cu mita, momeala, șantajul și amenințarea mai bine.
La 30 de ani de la primul război din golf nu am impresia că occidentalii, mă rog, americanii și principalii lor vasali, au pierdut. Eu cred că și-au atins scopul, instabilitatea permanentă în interiorul țărilor și între ele. Cu Israelul mare (care nu e aiureala de la Suez la Eufrat) aproape realizat (= stat evreiesc omogen pe toată întinderea Palestinei) și acceptat internațional prin uzură și infiltrare (ONU e mort oricum).
Sigur, lucrurile se pot schimba, dar nu din partea Iranului, Siriei și Irakului, țări epuizate. Poate din colapsul saudit și printr-un efect de domino în lumea arabă. Nu mi-aș ține respirația.
Întreg... "deocamdată"? Este "stat federal" iar reprezentanţii "Kurdistanului" fac şi primesc vizite externe cu prieteni care nu sunt tocmai prieteni ai Irakului.
Vom mai vedea multe, în întreg Orientul Mijlociu.
Kurdistanul nu se va face.
De fapt, s-ar putea ca nebunia recentă a turcului să fie plata pentru ostentativa abandonare a kurzilor sirieni de către Trump.
Kurdistan independent cu bucata irakiană s-ar fi realizat demult, cu lipirea părții din Siria evential. Problema e spillover-ul în Turcia. Bine, nici Iranul nu cred că mai vrea un focar de griji suplimentare.
Iar un Kurdistan adevărat, cu partea din Turcia, altfel nu prea are sens, un stat care ar avea dreptul să existe conform principiului de autodeterminare, ar anula (mă rog, după mulți ani de resentimente) o sursă importantă de zîzanie (îmboldită din afară de cîte ori e nevoie).
Planul Mare (Yinon?) parcă "prindea" şi o bucată din Turcia în "Kurdistan".
Dar paradoxul este că pentru asta... Turcia ar trebui mai întâi să iasă din NATO.
Mai erau multe "pe harta aceea". Arabia Saudită dispărea, şi apărea un stat "mediu", cu Mecca şi Medina, "Statul Sfânt (Islamic)" sau cam aşa ceva. Când am zis că vom mai vedea multe, nu era o proroocire că Planul se va realiza, ci că vor fi mişcări în acea direcţie.
https://en.wikipedia.org/wiki/Yinon_Plan
https://www.globalresearch.ca/greater-israel-the-zionist-plan-for-the-middle-east/5324815
https://www.voltairenet.org/article186019.html
"If a battle cannot be won, do not fight it." Sun Tzu. Rușii au uitat de el, nu mai vorbim de iranieni. Mai pe românește, dacă nema putirință, geaba chichirez gâlceavă. Iar acțiunile rușilor în Siria asta arată: nema putirință.
Și-au atins limitele, au arătat că pentru Siria nu sunt dispuși să meargă pănă la capăt. Chiar în lipsa NATO, nu ar putea câștiga un război convențional cu Turcia. Forțele ruse din Siria, oricât de performante, sunt de mici dimensiuni și izolate. Iranienii au valoare militară modestă, au dovedit-o. Regimul iranian este și el șubred. Ce-ar putea face rușii în caz că turcii intră masiv în Siria? Să invadeze Turcia? Țara e enormă. Pot câștiga bătălii, dar nu războiul.
Apoi, și-au ales rău aliații - niște regimuri instabile și imprevizibile, mai ales Iranul. Genul de aliați iraționali cu care riști ori să te trezești în războaie pe care nu le vrei, ori pus în situația penibilă de a bate în retragere.
În fine, nicio soluție durabilă nu poate exista în Orientul Mijlociu, câtă vreme lumea se cramponează de granițele coloniale post - WWI. Țările de acolo au granițe trasate artificial, fără vreo bază etnică sau confesională.
Rușii și Assad ar fi fost primii interesați într-o soluție stabilă prin retrasarea granițelor.
Nu Rusia ar fi "grosul" într-un război acolo, ci Iranul. Care nu-şi permite "bascularea" Siriei şiite.
Trimiteți un comentariu