02 decembrie 2017
PSD a cedat strada. Probabil urmează cedarea puterii, cu sau fără BucharestMaidan.
De fapt, era evident. După 11 luni în care nu vrei să menţii ordinea în Bucureşti*, peste noapte anunţi un târg la care nu prea se ştie cine va veni să vândă, "da' tu-l anunţi". Şi când vin derbedeii să demonteze instalaţiile, nu apar poliţiştii ori jandarmii să-i prindă în flagrant. Deşi există o secţie la doar 700 de metri de Piaţa Victoriei dacă alţii "nu erau prin apropiere" (Palatul Victoria, garajul guvernului...).
Votanţilor PSD(-ALDE) ar trebui să li se producă declicul măcar acum. Dar după ce i-am văzut stând ca boii** în loc să-l huiduiască pe Iohannis la tribuna de la Arcul de Triumf, "că de-aia fuseseră aduşi", m-am lămurit definitiv. O minoritate organizată se impune şi ne impune, deşi e clar inferioară pe teren: marchează doar din faze fixe, având de partea sa nu doar arbitrii, ci şi căpitanul şi antrenorul echipei "adverse".
* ia să fi făcut tot aşa nişte eurosceptici (ehe... dar vine ea şi ziua aia)
** amuşinau trataţia servită pe mesele din curtea sediului ALDE şi se înghesuiau să prindă ceva
Gabriela Firea: Am luat decizia de a muta Festivalul de colinde și târgul de Crăciun într-o altă locație
Primarul general al Capitalei Gabriela Firea a afirmat sâmbătă într-un comunicat de presă că a luat decizia de a muta Festivalul de colinde și Târgul de Crăciun într-o altă locație și susține că spațiul public este al tuturor, "nu poate fi 'rezervat' unui grup constituit ad-hoc sau, dimpotrivă, bine organizat".
Război total în PSD.
Nu uitați că dv. ați deschis acest conflict. Am tăcut jumătate de an. Jumătate de an în care ați consumat timp și energie pentru a mă bloca, pentru a stopa toate proiectele comune Guvern-Primăria Capitalei. V-ați încălcat propriile promisiuni că veți sprijini proiectele Capitalei României. Noi nu vă cerem bani. Vă solicităm parteneriate legitime. Dl. Iohannis e în campanie electorală pentru prezidențiale, dv. sunteți în campanie electorală pentru preluarea PSD. Nu negați, este inutil, o știu și o simt tot mai mulți colegi.
Cea mai bună dovadă că Liviu Dragnea este omul Sistemului constă în faptul că PSD nu a cerut încă desecretizarea Hotărârii CSAT nr. 17 din 2005.
Este vorba despre acea Hotărâre care a stat drept temei „legal“ pentru protocoalele SRI-DNA (și pentru protocoalele SRI cu alte instituții).
Știți care e culmea acestei situații? În fapt, Hotărârea 17/2005 a CSAT nu a fost niciodată secretizată. PSD nici nu ar fi avut de cerut desecretizarea ei, ci doar prezentarea ei publică. Și ar fi fost de ajuns să-i ceară aceasta aliatului său, Călin Popescu-Tăriceanu, care în 2005 era vicepreședinte al CSAT. Ce făcea acea Hotărâre? Trecea corupția în rândul riscurilor de securitate națională.
Mai departe, dacă Hotărârea ar fi prezentată publicului, ar deveni clar că acolo nu scrie că SRI primește libertatea de a semna protocoale ce încalcă legea.
La ce-au mai fost aduşi pesediştii, atunci? Pâi, să se vadă lume multă, "venită la Iohannis"!
În timp ce organizatorii evenimentului de la Arcul de Triumf îi percheziționează pe reprezentanții străzii și le confiscă materialele propagandistice, în zona complexului expozițional descind, încă din zorii zilei, zeci de autocare cu pesediști dornici să participe la defilarea Armatei. Nu au loc incidente grave întrucât, temporar, președintele a pus batista pe țambal, comunicându-le discret partizanilor săi că, întrucât Tăriceanu și Dragnea au dat bir cu fugiții, protestul la Arcul de Triumf nu mai are sens.
Reprezentanţii SUA din România şi Ungaria – relicvele lui Obama, pionii lui Soros, soldaţii lui Sauron
Este vorba, da, de Hans Klemm, ambasadorul din România şi de David Kostelancik, însărcinatul cu afaceri din Ungaria, două personaje teleghidate de apartenenţa lor la cercurile globaliste, oculte, infracţionale şi progresiste americane (le-am enumerat oarecum redundant, căci chiar dacă termenii de mai sus se suprapun în mare parte, e bine să îi amintim pentru cei care nu ştiu acest lucru).
În patruzeci de ani ne înjumătăţim
În toate variantele de proiectare, populația rezidentă a țării se va reduce cu valori cuprinse între 3,6 milioane persoane (varianta optimistă) și 8,8 milioane persoane (varianta constantă).
George Maior: "sensul istoric al acţiunii noastre statale nu poate fi schimbat de nimeni". Jură-te - să moară mă-ta?!
Calea României şi a românilor este clară: noi nu credem nici în democraţii `iliberale` şi nici în alte idei de inspiraţie eurasiatică incertă. Noi credem în modelul democraţiei liberale occidentale, în respectul pentru demnitatea umană şi drepturile omului, în libertate, egalitate, stat de drept şi economie liberă de piaţă. Acesta este singurul drum de succes al României, pentru care s-au sacrificat atâtea generaţii de români şi pe care îl doresc generaţiile de astăzi şi cele de mâine. Este un drum la a cărui fundaţie se află şi Parteneriatul Strategic româno-american bazat pe respectul reciproc şi cele mai puternice garanţii de securitate şi suveranitate pe care le-a avut România în întreaga sa istorie.
Social-democraţii erau chitiţi pe guvernare cu Merkel de dinainte de alegeri, doar s-au prefăcut că nu mai vor ca să nu piardă prea multe voturi.
Uniunea Creştin-Democrată (CDU), condusă de cancelarul Angela Merkel, şi Partidul Social-Democrat (SPD) au ajuns la un acord pentru a iniţia negocierile în vederea formării unei noi coaliţii guvernamentale, a relatat, vineri, ziarul german Bild, citat de agenţia de presă Reuters.
Progress report on the US-Russian war
I am often asked if the US and Russia will go to war with each other. I always reply that they are already at war. Not a war like WWII, but a war nonetheless. This war is, at least for the time being, roughly 80% informational, 15% economic and 5% kinetic. But in political terms the outcome for the loser of this war will be no less dramatic than the outcome of WWII was for Germany: the losing country will not survive it, at least not in its present shape: either Russia will become a US colony again or the AngloZionist Empire will collapse.
Tillerson isn't going anywhere, it was another Trump media-manipulation trick
"Those Publications Need to Clean This Up" (Marshall). Moving the US embassy to Jerusalem? Another trick: "U.S. embassy to stay in Tel Aviv as White House shuts down rumors of imminent Jerusalem move". In order to manage pressures from his right flank (Khazars and Christian Zionists), Trump feints from time to time. It is the art of the deal. Trump actually regards the promise of something not as part of the preparation for doing it, but just part of the confusion in negotiation leading to not doing it. Promises are in lieu of performance.
State media launches news service in Romanian
Hungary’s public service media is launching a news service in Romanian in response to “high demand” in Transylvania for “trustworthy coverage”. Of all the regions with ethnic Hungarian populations beyond the borders, the largest number of ethnic Hungarians live in Transylvania, and they are most often in contact with members of the mainstream. This is why MTI, the Hungarian News Agency, is launching a news service in Romanian on Dec. 1 to supply the Romanian-language media with dependable information.
https://www.hirado.hu/rovatok/romana
Hague War Crimes Tribunal are NATO Fraud
The dramatic public suicide of Bosnian Croat General Slobodan Praljak Wednesday in a 'war crimes trial' courtroom in the Hague (despite his already having served most of his prison term) was actually the 15th death in custody of the small number of Balkan defendants at the Hague over the last few years, three by suicide and twelve by 'disease & natural causes.' It is statistically virtually impossible that so many deaths in a small group of middle-aged men occurred 'naturally.'
Many of the victims, such as Slobodan Milosevic, were the most insistent on exposing the war crimes of NATO.
Turkey Issue Arrest Warrant For CIA Officer Who Instigated Coup
Turkey has issued an arrest warrant for a CIA agent who was part of an orchestrated US plot to overthrow the Turkish government last year.
Turkish prosecutors accuse Graham E. Fuller, the former vice chairman of the National Intelligence Council at the CIA, of attempting to instigate a coup, according to state news agency Anadolu.
Abonați-vă la:
Postare comentarii
(
Atom
)
Citate din gândirea profundă a europeiştilor RO
Călin Popescu-Tăriceanu, 2008: "Vom da astăzi, în Parlamentul României, un vot istoric - votul pentru ratificarea Tratatului de reformă al Uniunii Europene. Pentru România este mai mult decât un moment festiv. Ratificarea Tratatului de reformă marchează o etapă. Spun acest lucru din două motive. Pe de o parte, este o primă etapă pe care noi am parcurs-o în cadrul Uniunii Europene, după aderarea de la 1 ianuarie 2007. Am avut şansa să contribuim la negocierea şi la construirea acestui Tratat, beneficiind de aceleaşi drepturi şi având aceleaşi obligaţii ca oricare altă ţară europeană. Este cel dintâi tratat european semnat de România, în calitate de stat membru al Uniunii Europene. Simbolic, este primul document al Europei extinse, negociat şi semnat în format UE 27. Pentru toate aceste motive, odată cu ratificarea de către Parlament, putem spune că este cel dintâi tratat european pe care România îşi pune efectiv amprenta, conform intereselor sale, nemaifiind în postura de a prelua ceea ce au negociat şi au decis alţii. Doamnelor şi domnilor senatori şi deputaţi, în urmă cu trei ani, prin votul dumneavoastră, România a ratificat Tratatul constituţional ["Constituţia UE", caducă], odată cu ratificarea Tratatului de aderare la Uniunea Europeană. Aşa cum ştiţi, Tratatul constituţional nu a putut intra în vigoare. Din fericire, aşa cum noi am susţinut în timpul negocierilor, inovaţiile din acest document au fost preluate în Tratatul de la Lisabona. Aceste inovaţii sunt un pas înainte faţă de tratatele europene în vigoare acum."
Postări populare:
-
Adrian Severin, europarlamentar din România : "Nu mă ascund şi voi repeta mereu această formulă, a Statelor Unite ale Europei...
-
Un articol ceva mai vechi (25 mai 2010), dar foarte actual. Scris de Leon de Winter în Der Spiegel , traducerea - Presseurop : T...
-
Agenţia Naţională de Integritate reconfirmă actul de constatare a incompatibilităţii lui Mircea Dinescu ca membru al CNSAS. Să vedem c...
-
"Nu ştiu unde se poate duce cursul şi nici nu vreau să mă gândesc la acest lucru. Îngheţarea acordului cu FMI, cuplată cu o eventuală...
-
PNL a lansat, vineri, la nivelul Bucureştiului o campanie privind redresarea economică ce va începe luni şi se va încheia pe 1 septembri...
-
Precizări ale Administraţiei Prezidenţiale cu privire la desemnarea preşedintelui Traian Băsescu ca membru de onoare al Academiei Oamenilor...
-
Atunci au fost lichidaţi o parte din tartorii regimului Carol II. Nu "politicieni", cum spune propaganda (au fost doar cinci dint...
-
M-am bucurat foarte când panaramei de M.Dinescu i s-a interzis azi, accesul la microfon, în timpul unui miting electoral al lui Traian Băs...
-
..pentru care este bine că nu avem la guvernare coaliţia roşie PSDNL : Ion Iliescu : Eu aş fi împotrivă Iliescu a fost întrebat cum c...
2 comentarii :
Puterea au cedat-o când au acceptat să voteze premierii lui Iohannis. Trebuia să-l suspende în ianuarie, Tăriceanu să desemneze pe Dragnea sau Shaideh sau să cedeze "puterea". Oricum, lăsați peneliştii cu useriştii se vor compromite singuri cum au făcut în 2016.
Ziceam că "Dragnea", dar buboiul e deja furuncul, sunt mai mulţi implicaţi. Şi Tăriceanu, deşi joacă mult mai abil. Actor de mare talent.
În ianuarie era "dârdora", s-a pierdut un moment important. La anul, va depinde mult situaţia de evoluţia noii forme de salarizare-impozitare, "pe fluturaş".
Trimiteți un comentariu