09 noiembrie 2017

Se pare că scopul existenţei românilor şi a României ("în actuala configurare") este crearea de profit extern privat


Am mai spus-o multora - "astea de le vedeţi că sunt acum n-au venit peste noapte, vin din ani (în care voi/noi aţi/am dormit)". Mă rog, "varianta completă" (inclusiv cu ce-i între paranteze) o folosesc mai rar. Ce vedem este posibil fiindcă există o largă categorie de trădători-profitori şi încă una şi mai largă a clientelei, adesea chiar "neremunerată" ritmic, doar dându-i-se pe la nas bot promisiuni. Estimez ponderea cumulată a celor două undeva spre 15-20% din populaţia adultă, şi n-ar fi nicio pagubă dacă vreo "calamitate" (naturală sau... umană) ne-ar debarasa definitiv de ele. Poate sunt prea sever cu "amăgiţii" dar când îţi asumi - fie şi "neasumat" - cauza inamicului nu poţi pretinde milă regim alternativ din partea unei majorităţi trezite insurecţionalizate.


Gheorghe Piperea, (încă-)consilier onorific al lui Tudose:

În condițiile în care, în actualul și în viitorul Cod fiscal (care se preconizează a fi adoptat prin ordonanță de urgență, contrar oricăror reguli de predictibilitate), munca este, în continuare, foarte dur taxată (dintr-un salariu complet, salariatului îi revine un procentaj de 57,14%, statului revenindu-i 42,86%, adică aproape jumătate), iar capitalul beneficiază în continuare de o taxare foarte „moale“ (10% impozit pe profit, 0%-5% impozit pe dividende și 0% pe sumele restituite acționarilor din aporturile de capital), caracterul ultraliberal al acestui Cod devine evident. Patronii, mici, mari sau transnaţionali, nu fac bani din nimic în România și nici din meritele lor exclusive sau din valoarea mare a goodwill-ului lor, ci din urcarea pe umerii societății noastre, o comunitate pe ale cărei infrastructură și resurse se sprijină pentru a face profit și pe care, deseori, îl exportă, în vederea evitării plății taxelor, în țări offshore. Și, cu toate acestea, un guvern care se pretinde a fi social-democrat îi scutește pe toți patronii de orice contribuție de solidaritate cu comunitatea în care fac profit și îi taxează „competitiv“ pentru câștigurile de capital, atât de competitiv, încât mai toți marii actori ai economiei practică optimizarea fiscală (tolerată până acum de toate guvernele), pentru a nu plăti nici măcar aceste taxe minimale pe capital aici, unde se creează plusvaloare, pe seama acestei comunități de workeri și robotnici pe care îi denumim, parcă în mod cinic, cetățeni.

3 comentarii :

Gabriel spunea...

Să nu exagerăm. Este adevărat că o pondere considerabilă din populație a fost complice la distrugerea României ca stat suveran şi este în continuare complice la spolierea ei colonială. Ponderea e mai mare de 15-20%, să nu uităm diaspora care ar dori să țină țara ostatică: să rămânem veşnic colonie, nu cumva să-i trimită pachet ...
Dar soluții de genul celei propuse de tine nu sunt fezabile sau dezirabile.
Soluția putea fi alta. Există o distribuție geografică a opțiunilor. Am mai scris despre loialitatea subțirică a populației în anumite zone, în care opțiunea despre care scriai e mult mai consistentă sau chiar majoritară. Şi nu mă refer la o delimitare doar pe criterii etnice.
Anumite zone poartă o mare răspundere pentru statutul de colonie al României. Întrebarea care se pune e dacă a meritat să devenim colonie pentru a păstra (deocamdată) zonele respective.
Poate că o Românie mai mică dar suverană era de preferat unei Românii Mari dar colonie. Poate dacă în 1990 ne despărțeam de anumite zone, fără voturile de acolo, România ar fi avut alt parcurs. Şi toată zona, căci România putea schimba jocul în Balcani.
Toată lumea ştia în anii '90 că aderarea la NATO îndeosebi s-a cerut inițial mai mult de teama pierderii Ardealului (Ungaria aderase înainte). Atunci, românii nu erau nici pe departe aşa pro-occidentali, iar delirul rusofob de acum nu exista.
În condițiile în care ăştia care urau România nu au părăsit-o când li s-a oferit ocazia, ci au rămas să o transforme în ceva ce putem urî acum cu toții, probabil singura cale e să ne scuturăm de acest balast care oricum e separatist-autonomist.

Riddick spunea...

Un fel de "Donbas RO", cum ar veni. Fără conotaţii pro-ruse, doar "geografic".

Dacă ar implica şi ieşirea definitivă din UE, s-ar putea să fie fezabil. Ba chiar... dezirabil, depinzând si de mărimea-micimea părţii... rejectate. Dar în termeni istorici ar fi o semi-înfrângere. Ştiu,"viaţa este ceva despre fiinţele vii", dar parcă e cam costisitoare varianta respectivă. Desigur, ar fi vorba despre Transilvania (evit termenul "Ardeal" - Erdely) însă există un plan - nu al nostru, şi nici măcar al ungurilor din HU - de a se crea un "stat ardelenesc" independent. Poate - din perspectiva "ctitorilor" - o variantă de a păstra "în ordinea lor" atât cât se poate din teritoriul... valah?

Bref:

E posibil să se poată, dar e posibil şi s-o încasăm dublu - să pierdem şi teritoriu şi nici să nu scăpăm de Dracu' (dacă restul de inşi rămaşi "aici" se lasă din nou prostiţi). E genul de "divorţ" în care intri doar dacă îţi asumi conştient opţiunea. Nu-i văd pe "rumâni" (vorba lu' Ţiriac) destul de deştepţi right now încât să ştie clar care sunt mizele şi riscurile.

Riddick spunea...

"Turnesolul" este Serbia, la care ţin din ce în ce mai mult, după ce-o blamam în anii '90 ca "stat criptocomunist". Să nu uităm că totuşi Milošević i-a tradat pe sârbi (https://www.theguardian.com/world/1999/jun/27/balkans) dar nici aliatul rus nu era ce-i acum, vorbim de epoca Gorbaciv-Elţân când chiar Rusia era capturată de globalişti.

Dacă Serbia intra-n UE va intra şi-n NATO (chiar dacă acum 'ce că nu...). Om vedea, Serbia este "proba".


Citate din gândirea profundă a europeiştilor RO

Călin Popescu-Tăriceanu, 2008: "Vom da astăzi, în Parlamentul României, un vot istoric - votul pentru ratificarea Tratatului de reformă al Uniunii Europene. Pentru România este mai mult decât un moment festiv. Ratificarea Tratatului de reformă marchează o etapă. Spun acest lucru din două motive. Pe de o parte, este o primă etapă pe care noi am parcurs-o în cadrul Uniunii Europene, după aderarea de la 1 ianuarie 2007. Am avut şansa să contribuim la negocierea şi la construirea acestui Tratat, beneficiind de aceleaşi drepturi şi având aceleaşi obligaţii ca oricare altă ţară europeană. Este cel dintâi tratat european semnat de România, în calitate de stat membru al Uniunii Europene. Simbolic, este primul document al Europei extinse, negociat şi semnat în format UE 27. Pentru toate aceste motive, odată cu ratificarea de către Parlament, putem spune că este cel dintâi tratat european pe care România îşi pune efectiv amprenta, conform intereselor sale, nemaifiind în postura de a prelua ceea ce au negociat şi au decis alţii. Doamnelor şi domnilor senatori şi deputaţi, în urmă cu trei ani, prin votul dumneavoastră, România a ratificat Tratatul constituţional ["Constituţia UE", caducă], odată cu ratificarea Tratatului de aderare la Uniunea Europeană. Aşa cum ştiţi, Tratatul constituţional nu a putut intra în vigoare. Din fericire, aşa cum noi am susţinut în timpul negocierilor, inovaţiile din acest document au fost preluate în Tratatul de la Lisabona. Aceste inovaţii sunt un pas înainte faţă de tratatele europene în vigoare acum."

 

Postări populare: