Postări
Am mai spus-o multora - "astea de le vedeţi că sunt acum n-au venit peste noapte, vin din ani (în care voi/noi aţi/am dormit)". Mă rog, "varianta completă" (inclusiv cu ce-i între paranteze) o folosesc mai rar. Ce vedem este posibil fiindcă există o largă categorie de trădători-profitori şi încă una şi mai largă a clientelei, adesea chiar "neremunerată" ritmic, doar dându-i-se pe la
Gheorghe Piperea, (încă-)consilier onorific al lui Tudose:
În condițiile în care, în actualul și în viitorul Cod fiscal (care se preconizează a fi adoptat prin ordonanță de urgență, contrar oricăror reguli de predictibilitate), munca este, în continuare, foarte dur taxată (dintr-un salariu complet, salariatului îi revine un procentaj de 57,14%, statului revenindu-i 42,86%, adică aproape jumătate), iar capitalul beneficiază în continuare de o taxare foarte „moale“ (10% impozit pe profit, 0%-5% impozit pe dividende și 0% pe sumele restituite acționarilor din aporturile de capital), caracterul ultraliberal al acestui Cod devine evident. Patronii, mici, mari sau transnaţionali, nu fac bani din nimic în România și nici din meritele lor exclusive sau din valoarea mare a goodwill-ului lor, ci din urcarea pe umerii societății noastre, o comunitate pe ale cărei infrastructură și resurse se sprijină pentru a face profit și pe care, deseori, îl exportă, în vederea evitării plății taxelor, în țări offshore. Și, cu toate acestea, un guvern care se pretinde a fi social-democrat îi scutește pe toți patronii de orice contribuție de solidaritate cu comunitatea în care fac profit și îi taxează „competitiv“ pentru câștigurile de capital, atât de competitiv, încât mai toți marii actori ai economiei practică optimizarea fiscală (tolerată până acum de toate guvernele), pentru a nu plăti nici măcar aceste taxe minimale pe capital aici, unde se creează plusvaloare, pe seama acestei comunități de workeri și robotnici pe care îi denumim, parcă în mod cinic, cetățeni.
3 comentarii :
Să nu exagerăm. Este adevărat că o pondere considerabilă din populație a fost complice la distrugerea României ca stat suveran şi este în continuare complice la spolierea ei colonială. Ponderea e mai mare de 15-20%, să nu uităm diaspora care ar dori să țină țara ostatică: să rămânem veşnic colonie, nu cumva să-i trimită pachet ...
Dar soluții de genul celei propuse de tine nu sunt fezabile sau dezirabile.
Soluția putea fi alta. Există o distribuție geografică a opțiunilor. Am mai scris despre loialitatea subțirică a populației în anumite zone, în care opțiunea despre care scriai e mult mai consistentă sau chiar majoritară. Şi nu mă refer la o delimitare doar pe criterii etnice.
Anumite zone poartă o mare răspundere pentru statutul de colonie al României. Întrebarea care se pune e dacă a meritat să devenim colonie pentru a păstra (deocamdată) zonele respective.
Poate că o Românie mai mică dar suverană era de preferat unei Românii Mari dar colonie. Poate dacă în 1990 ne despărțeam de anumite zone, fără voturile de acolo, România ar fi avut alt parcurs. Şi toată zona, căci România putea schimba jocul în Balcani.
Toată lumea ştia în anii '90 că aderarea la NATO îndeosebi s-a cerut inițial mai mult de teama pierderii Ardealului (Ungaria aderase înainte). Atunci, românii nu erau nici pe departe aşa pro-occidentali, iar delirul rusofob de acum nu exista.
În condițiile în care ăştia care urau România nu au părăsit-o când li s-a oferit ocazia, ci au rămas să o transforme în ceva ce putem urî acum cu toții, probabil singura cale e să ne scuturăm de acest balast care oricum e separatist-autonomist.
Un fel de "Donbas RO", cum ar veni. Fără conotaţii pro-ruse, doar "geografic".
Dacă ar implica şi ieşirea definitivă din UE, s-ar putea să fie fezabil. Ba chiar... dezirabil, depinzând si de mărimea-micimea părţii... rejectate. Dar în termeni istorici ar fi o semi-înfrângere. Ştiu,"viaţa este ceva despre fiinţele vii", dar parcă e cam costisitoare varianta respectivă. Desigur, ar fi vorba despre Transilvania (evit termenul "Ardeal" - Erdely) însă există un plan - nu al nostru, şi nici măcar al ungurilor din HU - de a se crea un "stat ardelenesc" independent. Poate - din perspectiva "ctitorilor" - o variantă de a păstra "în ordinea lor" atât cât se poate din teritoriul... valah?
Bref:
E posibil să se poată, dar e posibil şi s-o încasăm dublu - să pierdem şi teritoriu şi nici să nu scăpăm de Dracu' (dacă restul de inşi rămaşi "aici" se lasă din nou prostiţi). E genul de "divorţ" în care intri doar dacă îţi asumi conştient opţiunea. Nu-i văd pe "rumâni" (vorba lu' Ţiriac) destul de deştepţi right now încât să ştie clar care sunt mizele şi riscurile.
"Turnesolul" este Serbia, la care ţin din ce în ce mai mult, după ce-o blamam în anii '90 ca "stat criptocomunist". Să nu uităm că totuşi Milošević i-a tradat pe sârbi (https://www.theguardian.com/world/1999/jun/27/balkans) dar nici aliatul rus nu era ce-i acum, vorbim de epoca Gorbaciv-Elţân când chiar Rusia era capturată de globalişti.
Dacă Serbia intra-n UE va intra şi-n NATO (chiar dacă acum 'ce că nu...). Om vedea, Serbia este "proba".
Trimiteți un comentariu