Învârtirea-n jurul cozii

Cei ce se luptă murmurând,
De s-ar lupta și-n primul rând,
Ei tot atât de buni ne par
Ca orișicare laș fugar!
(George Coşbuc, "Decebal cătră popor")

Tot numai cu formulări "care să nu deranjeze", perpetuînd clişee şi linii de propagandă, găsindu-le lor circumstanţe atenuante şi alibiuri, ba uneori chiar merite, şi preluîndu-le tabuurile (fie chiar involuntar ori parţial)...  Încă puţin şi le cerem voie europeiştilor să gândim şi să acţionăm. Ne trebuie lideri combativi ("No, hai!" - Avram Iancu). Nu "căldicei", acomodanţi.

"Este clar că Uniunea nu mai poate continua ca până acum! O reformă profundă este imperios necesară înainte ca procesul de destrămare să nu ia amploare."

Mda, asta era problema, că s-ar destrăma EuroKolhozul. Pfff...

Laurenţiu Rebega, preşedintele PFN:

Comunicat de presă: România, la 10 ani de la intrarea în Uniunea Europeană

La 1 ianuarie 2007, România a devenit stat membru cu drepturi depline al Uniunii Europene. A fost o încununare a unui remarcabil consens al forțelor politice din țara noastră. Cu toate că, la începutul anilor `90, divergențele dintre partide erau cel puțin la fel de mari ca și acum, nimeni nu a prezentat o alternativă la integrarea euro-atlantică. Acesta a fost proiectul pe care toți actorii politici l-au susținut fără obiecții.

Să începem cu lucrurile bune!

Nu e nicio îndoială că, în cei zece ani care au trecut, țara noastră a cunoscut un proces accelerat de modernizare. Acest proces s-a desfășurat pe toate planurile, începând de la cel instituțional, trecând prin cel economic și politic și ajungând la viața de zi cu zi a aproape tuturor cetățenilor.

Într-un anume fel, a fost o situație similară cu aceea în care un om sărac și necumpătat câștigă premiul cel mare la Loto: își cumpără o casă nouă, o mașină nouă, mobilă și haine, electrocasnice și accesorii și face excursii în toată lumea, în locuri pe care până atunci le cunoștea numai din auzite.

Fondurile europene au fost folosite cam în acest fel! Desigur, comparația este forțată, iar utilizarea banilor, după cum se știe, a fost condiționată de eligibilitatea proiectelor și de o contabilitate foarte riguroasă. Dar banii au venit și efectele lor se văd. Aspectul exterior al țării s-a schimbat.

Iarăși este incontestabil faptul că integrarea a adus după sine o modelare a oamenilor. Este vorba atât despre funcționarii instituțiilor care au intrat în legătură cu omologii lor europeni, cât și despre întreprinzătorii care au făcut afaceri în celelalte state ale Uniunii, cât și despre oamenii simpli care au plecat la muncă în străinătate. Bineînțeles că nu toate schimbările de ordin social au fost benefice. Unele, care acum par favorabile, s-ar putea dovedi, în viitor, erori sau pierdere de vreme. Însă, România, prin toți cetățenii ei, a fost racordată la un alt ritm al existenței.

Pe scurt, este clar că România a mers înainte! Dar cu ce preț și, mai ales, cu ce obiectiv?

De aici trecem la partea goală a paharului.

În primul rând, dacă e să reluăm comparația cu câștigătorul la Loto, omul în cauză nu a investit banii nici în active productive și nici în propria lui dezvoltare. Nu și-a deschis o afacere și nici nu a urmat niște cursuri care să-i dea o altă, sau o mai bună, calificare.

România a continuat să privatizeze active ale statului care, ulterior, au fost desființate. Sau pur și simplu și-a închis singură anumite întreprinderi, urmând docilă regulamentele și directivele europene. Creșterea PIB-ului s-a făcut mai ales prin consum și prin îndatorare. Criza din 2010 a arătat cât de fragilă este România ca stat membru al Uniunii.

România nu a investit în oameni! Problemele învățământului se reportează de la o guvernare la alta, iar economia reală nu oferă tinerilor motivația de a studia. În același timp, populația a scăzut și a îmbătrânit. Cei tineri și chiar adulții apți de muncă preferă să plece să lucreze în străinătate și foarte mulți sunt hotărâți să nu se mai întoarcă în țară. În fine, în România au fost preluate fără discernământ tot felul de mode ținând de corectitudinea politică fără să existe, însă, și o responsabilizare pe măsură.

Nu este locul aici să facem o analiză detaliată. Vreau doar să subliniez că în cei zece ani (la care ar trebui să adăugăm încă zece ani de preaderare) integrarea europeană a devenit o dogmă pe care aproape nimeni n-a avut curajul să o critice.

Cel mai grav este însă că, după aderare, România nu și-a mai propus nimic! Responsabilii politici au considerat că, de-acum încolo, „noi” nu mai trebuie să facem nimic și de toate se vor ocupa „ei” – europenii.

Acum un an și jumătate, când am devenit membru al Grupului Europa Națiunilor și Libertăților, am fost considerat, dintr-o dată, un extremist, un inamic public și o amenințare la adresa României. Au curs epitete precum: xenofob, fascist, populist, anti-european etc.

Am mai spus-o și o repet: nu sunt împotriva Uniunii Europene! Nu contest beneficiile pe care România și românii le-au avut sau le au ca urmare a integrării UE. Dar încerc să atrag atenția asupra faptului că în toți acești ani România și românii nu au primit cât ar fi trebuit să primească. Guvernanții români nu au negociat în interesul țării, iar, pe ansamblu, statele puternice ale Uniunii și multinaționalele au câștigat mai mult decât România și cetățenii ei în urma aderării.

A continua, astăzi, să ne amăgim cu câteva câștiguri mărunte nu este doar iresponsabilitate, este un act criminal față de viitorul țării.

Iată, însă, că Europa a ajuns în anul euroscepticismului! După Brexit, Uniunea este frământată de mișcări politice divergente, economia, în cel mai bun caz, stagnează, terorismul și amenințările de tot felul pun sub semnul întrebării proiectul triumfalist de acum zece ani.

Este clar că Uniunea nu mai poate continua ca până acum! O reformă profundă este imperios necesară înainte ca procesul de destrămare să nu ia amploare.

În aceste condiții, este pregătită România măcar pentru scenariile principale ale viitorul european? Are România un proiect cu adevărat în interesul național?

Din păcate, nu există niciun semn pozitiv în acest sens!