"Falimentul energetic" din Cuba, adică blackout-ul total (căderea totală a sistemului energetic, în mod repetat şi pe durate lungi) este inadmisibil în contextul parteneriatului ruso-chinez cu Cuba. Cum ar veni, "trebuia ceva făcut în toţi aceşti ani".
Dar poate că este doar aparent inadmisibil şi Cuba post-castristă care a legiferat căsatoriile gay NU este în mod real parteneră cu Rusia şi China. Regimul "pe nou" din Cuba, mai precis. Care încă îşi ascunde natura sa reală faţă de cubanezi.
Că doar n-or fi proşti ruşii şi chinezii să pompeze resurse într-un "teritoriu nesigur". Deja au fost mult prea proşti când (aproape) l-au scăpat din mână şi l-au lăsat să devină nesigur.
Iar ceilalţi "parteneri" (vesticii) sunt parteneri doar cu o parte din regimul de la Havana şi merg pe burtă ca să nu-şi pericliteze implanturile.
Austeritatea este o înşelătorie, o farsă, o fraudă !
Austerity is a Scam a Hoax a Fraud!!!!!!!
Paul Everac: Acum, cu criza, li s-a pus un sughiţ băncilor, aşa că am luat noi obştea românească prin reprezentanţii ei, un împrumut masiv, fabulos, niciodată recuperabil, ca să nu mai sughită bietele bănci străine. Îi ajutăm pe sărmanii străini bancari să ne ajute! Îi oploşim, îi protejăm, ca să ne ţie perpetuu în lesa creditului fără de care nu mai putem trăi, fiindcă vasalitatea e singura condiţie compatibilă cu noi!
Este subţire, linia dintre demascareaJAFULUI (corporatist) şi "demascareacapitalismului", dar merită văzut. Cu discernământ. Situaţia din Anglia e cam aceeaşi peste tot: unii ("Big Business") cad mereu în picioare şi se găsesc mereu "argumente" spre a li se "justifica" sprijinul din partea statului. În România partidele (dar şi cetăţenii) "au uitat" că în 2012 s-a votat mai întâi de toate împotriva austerităţii. Pe de altă parte, nici wellfare-ul nu se poate lăbărţa spre a acoperi şi grupurile care NU VOR să muncească. Trailerul filmului:
While massive corporations pay no tax the low-waged have seen their wages reduced and their rights attacked with low pay no pay zero hours contracts. The richest have seen their wealth doubled precisely because of the complicity and policies of this Government through its ideological austerity programme.
This is an anti Austerity film project which will expose this Government Bankers the Media and its agents of devouring Private Corporations run by a Powerful Wealthy Elite who profit from austerity and the pain of others
Capitalismul e pe moarte dar papusarii tin cu dintii de el incercind sa se aseze impotriva legilor Naturii ! Papusarii vor crapa o data cu rahatul lor de societate !
Ce vedem acum (în cea mai mare parte a Lumii) nu mai este "capitalism industrial-comercial", ci capitalism financiar-bancar (monopolism, corporatism; "sclavagism fără sclavi"). Ăsta, da, ar fi pe moarte dacă oamenii ar reacţiona.
"Legile naturii"... pâi trocul (inventat de oamenii primitivi) tot o formă de capitalism este, una primară, ce-i drept.
Necazurile apar atunci când nişte băeţi ajunşi sus nu mai vor să coboare din funcţii şi ţipă că "ei sunt Statul".
Călin Popescu-Tăriceanu, 2008: "Vom da astăzi, în Parlamentul României, un vot istoric - votul pentru ratificarea Tratatului de reformă al Uniunii Europene. Pentru România este mai mult decât un moment festiv. Ratificarea Tratatului de reformă marchează o etapă. Spun acest lucru din două motive. Pe de o parte, este o primă etapă pe care noi am parcurs-o în cadrul Uniunii Europene, după aderarea de la 1 ianuarie 2007. Am avut şansa să contribuim la negocierea şi la construirea acestui Tratat, beneficiind de aceleaşi drepturi şi având aceleaşi obligaţii ca oricare altă ţară europeană. Este cel dintâi tratat european semnat de România, în calitate de stat membru al Uniunii Europene. Simbolic, este primul document al Europei extinse, negociat şi semnat în format UE 27. Pentru toate aceste motive, odată cu ratificarea de către Parlament, putem spune că este cel dintâi tratat european pe care România îşi pune efectiv amprenta, conform intereselor sale, nemaifiind în postura de a prelua ceea ce au negociat şi au decis alţii. Doamnelor şi domnilor senatori şi deputaţi, în urmă cu trei ani, prin votul dumneavoastră, România a ratificat Tratatul constituţional ["Constituţia UE", caducă], odată cu ratificarea Tratatului de aderare la Uniunea Europeană. Aşa cum ştiţi, Tratatul constituţional nu a putut intra în vigoare. Din fericire, aşa cum noi am susţinut în timpul negocierilor, inovaţiile din acest document au fost preluate în Tratatul de la Lisabona. Aceste inovaţii sunt un pas înainte faţă de tratatele europene în vigoare acum."
Postări populare:
ROMÂNIA !
NUROM.EU.NIA
NU REGIONALIZĂRII ! NU AUSTERITĂŢII ! NU MONEDEI EURO ! AFARĂ CU TRUPELE ŞI BAZELE STRĂINE !
OPRIŢI DEZMĂŢUL ANTINAŢIONAL!
"Unui lucru fără cale, cale dând, alte lucruri fără cale vor urma"
At 6:57 PM EDT, reports began coming in of several explosions in the Iran capital city of Tehran.
Initial, unconfirmed information says that at least one building belonging to the Iran Ministry of Defense, has exploded.
More as I get it. . .
7:07 PM EDT
Israeli war planes are now crossing the Syria-Jordan Border heading in the direction of Iraq.
7:11 PM EDT --
Residents in Northwestern Iran report hearing Aircraft in the Sky over the Iran-Iraq Border.
-- Imam Khomenei International Airport Hit by explosions
-- Iran CLOSES all air space.
-- Military correspondent for Israel's channel 13: "Report of explosions west of Tehran. We are going on air on channel 13"
-- 6 explosions in Karaj and 4-5 explosions in Tehran so far. Still unconfirmed.
7:20 PM EDT --
Air Control Towers throughout the Middle East are broadcasting EMERGENCY MESSAGES TO CLEAR AIR SPACE immediately
7:25 PM EDT --
Reports are now confirming there have already been NINETEEN (19) Explosions in Tehran.
7:31 PM EDT --
Air Raid Sirens sounding throughout Iran.
7:34 PM EDT --
Civilian power plant in Karaj, Iran, reportedly "destroyed."
7:57 PM EDT --
Both U.S. and Israeli Officials are now openly stating they expect that the Strikes will warrant a Military Response from Iran.
-- Initial reports that the IDF launched a number of airstrikes in Syria against radar installations prior to striking Iran.
********** F L A S H **********
Unconfirmed reports CLAIM United States B-2 Stealth Bombers have been seen crossing into Iranian Air Space. If this is correct, and it is as yet UNCONFIRMED, then the U.S. appears to be going after the Iran Nuclear Program.
UPDATE 8:05 PM EDT --
The Israeli Defense Force has issued an official statement CONFIRMING Israel is attacking Iran.
***** BULLETIN *****
8:06 PM EDT --
Just literally moments ago, live from inside the West Bank "very large
number of Fighter Jets and refueling planes in the skies of Palestine,
on their way to Iran. The strikes heard in Iran seem to be initial, it seems that the IDF was testing Iran's Air-Defenses before launching its main attack,
8:27 PM EDT --
Skies
over Tehran are now quiet. No further explosions in past 15 minutes.
LIVE UPDATES ARE CONTINUING . . . . New developments as I get them, will
appear below.
3 comentarii :
Austerity is a Scam a Fraud a Hoax **the Movie** Coming Soon
https://www.youtube.com/watch?v=ATmrtFoKOFY
https://www.youtube.com/user/chunkymark/videos?nohtml5=False
Capitalismul e pe moarte dar papusarii tin cu dintii de el incercind sa se aseze impotriva legilor Naturii !
Papusarii vor crapa o data cu rahatul lor de societate !
Ce vedem acum (în cea mai mare parte a Lumii) nu mai este "capitalism industrial-comercial", ci capitalism financiar-bancar (monopolism, corporatism; "sclavagism fără sclavi"). Ăsta, da, ar fi pe moarte dacă oamenii ar reacţiona.
"Legile naturii"... pâi trocul (inventat de oamenii primitivi) tot o formă de capitalism este, una primară, ce-i drept.
Necazurile apar atunci când nişte băeţi ajunşi sus nu mai vor să coboare din funcţii şi ţipă că "ei sunt Statul".
Trimiteți un comentariu