07 iulie 2015

Cum încearcă unii să promoveze "Statele Unite ale Europei" criticând (la mişto...) austeritatea


"Proiectul" aparţine, desigur, şi stângii eurosocialiste. Unul dintre reprezentanţii săi, Adrian Severin, arată aici ce se ascunde în spatele aşa-zisei "critici a stângii privind austeritatea" (Referendumul grec este doar “un cartonaș galben” dar cu efectele strategice ale unui “cartonaș roșu”):
Ce înseamnă o “terapie de austeritate nedreaptă”? Este acea terapie care neagă principiul solidarității și cere celor în criză să restrângă consumul pentru nevoi esențiale mai mult decât cere celor care nu sunt în criză să restrângă cheltuielile voluptorii; care cere celor care nu au, să economisească mai mult decât cei care au; care ia de la săraci ca să dea la bogați iar nu invers. Nu este vorba aici nici despre marxism nici despre haiducie, ci despre logica unei democrații transnaționale europene sau despre logica unei națiuni cosmopolite europene în care raporturile dintre statele-națiune, dintre popoare, nu se mai bazează pe regulile pieței, pe concurența care a însângerat de atâtea ori Europa și omenirea prin războaiele în care a debușat. UE nu este și nu trebuie să fie un proiect al concursului între națiuni pe o piață liberă inter-națională ci un proiect al păcii bazat pe coeziunea economică, socială și teritorială realizate prin solidaritate transnațională într-un cadru politic federal.

5 comentarii :

Riddick spunea...

“Principiul esenţial al prezentei metaideologii europene este post-democraţia, cu instituţii supranaţionale în locul vechilor instituţii democratice ale unui stat-naţiune bine definit şi suveran, promovarea tuturor “isme”- lor posibile, cum ar fi: multiculturalismul, feminismul, ecologismul, homosexualismul, ONG-ismul, politicile apolitice şi neîncrederea în ordinea spontană a lucrurilor. Europeiştii cred într-o societate umană structurată pe verticală şi ierarhizată. Ei doresc să proiecteze, să planifice, să reglementeze şi să-i administreze pe ceilalţi, pentru că numai ei ştiu ce este bine. Ei cred că proiectul făcut dinainte este întotdeauna mai bun decât un rezultat neprevăzut al interacţiunilor dintre cetăţenii liberi. Conform acestei ideologii, piaţa este în primul rând anarhie şi guvernul este aici pentru a o corecta.”

(Václav Klaus, "Ce este europeismul ?")

Anonom G spunea...

Cehul curajos le-a fost cobe (nu kobe)!
Ia sa vezi ce bine le zice si englezul asta :

http://www.activenews.ro/video/Reactie-ELECTRIZANTA-in-Parlamentul-European-dupa-discursul-lui-Tsipras.-Premierul-Greciei-a-ramas-fara-replica-120482

Adica, NATIUNILE LASATE DE DUMNEZEU NU POT FI STERSE SI NIVELATE CUM VOR UNII !!!
Super !!!
S-ar putea ca procesul final sa se fi declansat fara posibilitatea de fi oprit !!!

Riddick spunea...

Va mai dura, dar acum se trezesc mulți.

AnonimG spunea...

Iata o femeie puternica !

http://www.agero-stuttgart.de/REVISTA-AGERO/COMENTARII/Atentie%20la%20riscul%20imens%20pentru%20siguranta%20Romaniei%20de%20MDP%20Agero.htm

Riddick spunea...

Scrie bine, dar uneori prea vehement. Cei mai greu de convins au rețineri din această cauză, un mesaj mai "aplicat" poate-ar prinde mai bine.


Citate din gândirea profundă a europeiştilor RO

Călin Popescu-Tăriceanu, 2008: "Vom da astăzi, în Parlamentul României, un vot istoric - votul pentru ratificarea Tratatului de reformă al Uniunii Europene. Pentru România este mai mult decât un moment festiv. Ratificarea Tratatului de reformă marchează o etapă. Spun acest lucru din două motive. Pe de o parte, este o primă etapă pe care noi am parcurs-o în cadrul Uniunii Europene, după aderarea de la 1 ianuarie 2007. Am avut şansa să contribuim la negocierea şi la construirea acestui Tratat, beneficiind de aceleaşi drepturi şi având aceleaşi obligaţii ca oricare altă ţară europeană. Este cel dintâi tratat european semnat de România, în calitate de stat membru al Uniunii Europene. Simbolic, este primul document al Europei extinse, negociat şi semnat în format UE 27. Pentru toate aceste motive, odată cu ratificarea de către Parlament, putem spune că este cel dintâi tratat european pe care România îşi pune efectiv amprenta, conform intereselor sale, nemaifiind în postura de a prelua ceea ce au negociat şi au decis alţii. Doamnelor şi domnilor senatori şi deputaţi, în urmă cu trei ani, prin votul dumneavoastră, România a ratificat Tratatul constituţional ["Constituţia UE", caducă], odată cu ratificarea Tratatului de aderare la Uniunea Europeană. Aşa cum ştiţi, Tratatul constituţional nu a putut intra în vigoare. Din fericire, aşa cum noi am susţinut în timpul negocierilor, inovaţiile din acest document au fost preluate în Tratatul de la Lisabona. Aceste inovaţii sunt un pas înainte faţă de tratatele europene în vigoare acum."

 

Postări populare: