Fugind de "bail-in", dăm de mă-sa

BURSA:

      Guvernatorul Băncii Naţionale Mugur Isărescu explică, în felul următor, care sunt consecinţele legiferării operaţiunii de "bail-in" în Uniunea Europeană:
     "După mine, vom avea în Europa un sistem bancar în care masa deponenţilor va fi încurajată să rămână până la limita garantată. Aşa se va forma lichiditatea propriu-zisă.
     Totodată, se va dezvolta piaţa de capital, unde investitorul îşi asumă riscurile. Din acest motiv, putem spune că spre deosebire de SUA, piaţa de capital din Europa este subdimensionată, deci în ultimă instanţă această situaţie va duce la dezvoltarea pieţei de capital. Pe scurt, este vorba de gestionarea riscurilor, care presupune responsabilitate şi diversificare."
     Explicaţia a intervenit în cursul unui interviu pe care Mugur Isărescu l-a acordat agenţiei Mediafax; reporterul a înghiţit găluşca şi a trecut la alt subiect.
     Expresia "masa deponenţilor" folosită de Guvernator poate să inducă o confuzie, anume, că operaţiunea de "bail-in" s-ar exersa doar asupra deponenţilor care sunt "persoane fizice" (desigur, există, în Europa, o masă de "persoane fizice").
     În realitate, "bail-in"-ul este o oală în care vor fierbe la grămadă, atât "persoanele fizice" cât şi cele juridice, iar Europa este un continent îndeajuns de întins şi de activ cât să prezinte şi o masă de deponenţi "persoane juridice".
     Ei bine, aş fi tare curios să văd cum îşi împarte Carrefour veniturile de 94 de miliarde de euro, din anul 2012, în depozite bancare de câte 100 de mii de euro, în aşa fel încât ele să se încadreze în pragul garantat.
     Ar avea nevoie de 94 de mii de bănci.
     Trebuie să-l informăm pe Guvernator că Europa deţine un număr de aproximativ 30 de mii de bănci.
     Mie, unuia, obişnuit cu literatura de ficţiune, nu mi s-ar părea imposibil ca Europa să-şi multiplice de trei ori numărul băncilor, ca să poată reţine veniturile Carrefour, în sistemul bancar continental şi să nu migreze pe alte meleaguri.
     Dar, ce ne facem că Royal Dutch Shell are nevoie de 376 de mii de bănci?!
     Un pic de realism nu ne-ar strica, zice lumea că suntem într-o ureche..."Golum, Golum"...
     În mod evident, primele companii care vor părăsi sistemul bancar european vor fi multinaţionalele enorme, (cred că au şi făcut-o), urmate, în ordine de cele foarte mari, de cele mari şi de cele mai mari pe plan naţional; probabil că, pe la mijlocul anului acestuia, va veni rândul companiilor mijlocii.
     Nu prea înţeleg cum o măsură ca "bail-in"-ul, care îi pune pe fugă pe marii clienţi ai sistemului bancar, pe cei mijlocii şi pe cei mărunţi, are darul să salveze sistemul bancar.
     Îmi închipuiam că o afacere este consolidată de numărul în creştere al clienţilor săi, iar nu de fuga lor.
     Mă rog, scuze, poate că nu mă pricep.
     După cum nu pricep nici cum "bail-in"-ul conduce la dezvoltarea pieţei de capital europene; să zicem că nu ne mai ocupăm de soarta companiilor, ci doar de aşa-zisele "persoane fizice" (oribila expresie; oare "persoanele spirituale" nu deţin conturi în bănci?!); să zicem că "persoanele fizice" îşi mută tot ce depăşeşte pragul de 100 de mii de euro, din bănci, în piaţa de capital.
     OK.
     Plăţile din piaţa de capital nu se fac prin sistemul bancar?
     Fondurile de pensii şi fondurile de investiţii n-au treabă cu sistemul bancar?
     Nu?
     Nu ştiam.
     Fericitelor!

MAKE

     BAIL-IN PENTRU INFIDELI
     Pentru cititorii fideli ai ziarului BURSA, noţiunea de "bail-in" este cunoscută.
     O explic pentru cei infideli.
     Spre deosebire de operaţiunea de "bail-out", prin care statele au vărsat sume enorme, de la buget, în băncile aflate în prag de faliment, operaţiunea de "bail-in", legiferată în 11-12 decembrie de Autoritatea Bancară Europeană, permite băncilor falite să confişte banii deponenţilor (tot ce trece peste 100 de mii de euro - "pragul garantat") şi să-i facă acţionari la acea bancă leşinată.
     Am arătat, altădată, că există un raport de sinonimie între noţiunea de "bail-in" şi noţiunea de "furt".