Delirul entuziast (3)

 

Alte aberaţii, acum unele emise de un (ex-) "manager privat" pus de USL la Poşta Română. Aceeaşi propagandă, de data asta mult mai pe faţă, vizând cedarea poziţiilor statului în economie "şi nu numai", şi impunerea intereselor unor cercuri private* ca normă de acţiune şi de planificare politică şi administrativă, în paralel cu ignorarea intereselor forţei de muncă - şi, în cele din urmă, ale naţiunii. Statul este privit ca o piedică în calea "individului întreprinzător". Nu este o viziune capitalistă, ci anarho-capitalistă, inaplicabilă fără o formă de "propagandă de acompaniament" bine pusă la punct. De fapt, este un program politic de jaf naţional, care a început să se aplice în continuitate de la un guvern la altul.

* "capitaliştii", cică; dar cine garantează că-n spatele lor n-ar fi guverne ori organizaţii ostile ?

Ora Nouă:

Octavian Bădescu: Resetatea statului. 10 “inovaţii disruptive” care schimbă România

[...]

Posibile solutii

Ajungem astfel la primul demers decisiv care ar influenta pozitiv si major Romania: 

Privatizarea pana la un anume termen limita si sub sanctiunea caderii Guvernului a companiilor de stat, cu pretul si mijloacele plasate in plan secund, alocand prioritate si celeritate asupra acelora care inregistreaza pierderi.

Ideea iesirii de sub gestiunea statului poate fi extinsa apoi de la companii chiar si la anumite arii, spre exemplu la invatamant, dar nu numai, efectul fiind practic intr-o povara fiscala mai redusa, implicit intr-un grad mai mare de atractivitate pentru investitori, desi expresia “descatusarea energiilor investionale si nu numai” ar putea fi o exprimare mai potrivita in context…

Introducerea unei prevederi legale care sa faca posibila decizia taierii datoriilor la companiile de stat numai in baza unui referendum, un fel de AGA reala. Acest demers ar asana, ar reseta serios economia. 

In egala masura, o procedura similara ar trebui avuta in vedere si privind plata salariilor compensatorii la concediere din fonduri publice (o solicitare sindicala nefericita si discutabila economic, fie si daca ne gandim la faptul ca favorizeaza exodul resurselor valoroase dintr-o organizatie si la decapitalizare. Sindicatele ar trebui sa militeze pentru drepturile salariatilor care raman, nu care pleaca din sistem).

Reglementarea legala, eventual prin constitutie, a chestiunii deficitului, de fapt a necesitatii echilibrului bugetar. Ca sa fie foarte clar: deficitul bugetar permanent, fie el individual, al unei companii sau al unui stat denota neperformanta si este un lucru rau mai ales pe termen lung, insa si pe termen mediu si scurt. Nu putem continua asa si acesta trebuie sa fie un indicator de performanta la nivel guvernamental.
Introducerea de KPI la nivelul performantei tuturor institutiilor statului, a indivizilor care le conduc la nivel de varf, mai aleg la Guvern. Indicatori de performanta validati eventual prin referendum si cu efecte directe pozitive sau negative asupra interesului individual al responsabililor. S-a mai abordat in presa aceasta tema, insa nu suficient de mult. Este o tema fundamentala pentru Romania, necesar a fi aprofundata.
Suntem majoritatea frustrati de tot felul de reglementari, ne plangem indreptatit de hatisul legislativ, spunem ca legile sunt multe si sunt defectuoase. Problematica hatisului legislativ dificil de stapanit deriva si din faptul ca se aduna “in sistem”, permanent si in toate planurile tot felul de reglementari, legi, coduri, norme de aplicare samd intr-un numar mai mare decat “iesirile”, abrogarile.

Poate parea ridicola la prima vedere, insa o solutie ar putea fi, spre exemplu, stabilirea unei reguli potrivit careia nimeni (parlamentar, ministru samd) nu poate introduce vreun tip de act normativ nou in sistem daca nu dovedeste faptul ca odata cu acesta se abroga un numar cel putin egal de pagini. Cu alte cuvinte, cum nu poti defrisa daca nu demonstrezi ca ai plantat in egala masura, in acelasi timp, cand vorbim de reglementari, este necesar sa abordam exact invers: nu poti planta daca nu demonstrezi ca ai defrisat. Le putem asimila buruienilor, chiar daca in unele cazuri sunt necesare, acestea afecteaza in fond libertatea oamenilor… e bine sa fie putine, clare si simple pentru a fi si gestionate mai usor, cu mai putine resurse.

6. Clarificarea regimului privind finantarea partidelor politice – eliminarea subventiilor si totodata a barierelor de intrare pe piata politica. Produsul politic nu se mai vinde membrilor si atunci partidele au gasit alte forme maligne de finantare. Tema necesita o abordare mai ampla, insa pana nu vom rezolva ca societate acest aspect nu putem spera ca partidele – “puii” acestei “mame” care este sistemul politic actual – vor fi altceva decat niste “clone”.

7. Eliminarea reglementarilor (legate de concedieri, ore suplimentare si alte asemenea) care impiedica performanta si exprimarea la parametrii optimi a potentialului angajatilor din sistemul bugetar. Head-hunteri de prestigiu implicati in proiectele legate de “management profesionist la companii de stat” au reliefat in cateva randuri aceasta problema afirmand pe fond ca angajatul de la stat lucreaza “daca vrea”. Sistemul motivational este de importanta strategica si clasicul “stick & carrot” realmente lipseste in sistemul de stat, limitand potentialul oamenilor de acolo de a obtine performanta.

8. Notiuni precum salariul minim, varsta obligatorie de pensionare, contributiile obligatorii la fondurile de pensii, de somaj, sanatate samd, nu au legatura cu libertatea individuala sau cu bunastarea, trebuie si pot fi reevaluate, iar schimbarea sistemului actual de pensii de sorginte bismarkiana neadecvat la realitatile demografice este o prioritate absoluta.

9. Implicarea redusa a cetatenilor in urmarirea eficientei cheltuirii banului public provine si din “impozitarea la sursa”, problematica abordata de mass-media economica, trebuie insa insistat.

Organizatia numita “stat” pune in mod viclean angajatorul (inferior numeric) in conflict cu angajatul si apoi se plaseaza datorita sistemului de vot universal ca protector al celui din urma (majoritar numeric), cand de fapt este un asupritor al acestuia.

Pentru un salariu net, ajuns in buzunarul omului, de 1200 de lei pleaca de fapt de la angajator 2000 de lei. Atat angajatul, cat si angajatorul ar fi foarte fericiti daca angajatul ar ramane in buzunar cu 1500 de lei spre exemplu, fara a exista costuri mai mari.

In cazul in care salariul ar ajunge integral la individ si acesta ar trebui sa vireze el cu manuta lui la stat cei 800 de lei, ar incepe sa-si puna intrebari privind eficienta cheltuirii banului public, mai ales ca un TVA de 24 % impacteaza mai mult un venit de 1.000 de lei decat unul de 10.000 lei.

Desigur ca ar fi mai complicat, insa identificarea unor formule optime ar schimba fundamental mentalitati si peisajele dezbaterii publice.

Mai mult decat atat, posibilitatea directionarii de catre platitorul de taxe a impozitelor catre o destinatie cat mai precisa, catre zona pe care acesta o considera prioritara ar conduce la o alocare mai optima a resurselor. Desigur ca implementarea necesita atentie speciala pentru evitarea derapajelor, insa aceea este directia catre care trebuie gradual sa ne indreptam.

Ca un sub-punct, tot legat de zona fiscala este necesar implementa cat mai rapid un mecanism de stimulare a oamenilor in a solicita bon fiscal. Daca spre exemplu cetatenii ar putea ca la finalul anului sa recupereze de la stat cateva procente din TVA-ul platit dovedit prin bonurile fiscale, probabil ca statul ca organizatie ar castiga mult mai mult financiar. Aceasta chestiune binenteles ca are legatura cu organizarea pe baze corecte si eficiente a lucrurilor, cu cat mai putine costuri de administrare si control si nu absolva statul de necesitatea de a se gestiona pe ansamblu cu un procent cat mai mic din PIB.

10. Din ideea precedenta se desprinde o tema adiacenta: de ce statele nu mai pot trai asa cum o faceau in urma cu mai putin de 1-2 secole, cu 5-10-15 % din PIB ?

Pentru ca si-au preluat prea multe atributii pe care le gestioneaza deficitar, intrucat nu e banul cuiva anume (“domnul Stat”) in joc.

Este necesar a ne intreba unde va conduce acest trend si daca nu cumva am putea sa organizam ca societate lucrurile de o maniera in care statul sa poata trai cu o anumita limita procentuala din PIB si in functie de asta sa vada ce atributii poate indeplini bine si care pot fi trecute cu succes in zona privata, lasand pietele sa isi faca datoria si oamenilor mai multi bani in buzunar. Sunt sigur ca am fi surprinsi de cate lucruri se fac acum intr-un anumit mod, perfectibil, doar pentru ca “asa s-a pomenit” in ultimele generatii. [...]